Privim cu uimire viteza în care au loc schimbările în acest loc numit Terra…încercam să ne adaptăm din mers şi să rezistăm acestora, deşi ne apasă o stare de enervare şi stres. Lumea parcă e tot mai grăbită şi se îndreaptă către colaps; ceva care seamănă a apocalipsă şi se poate descifra în vechile poveşti ale omenirii, în preziceri de tot felul sau în povestirile ascultate în copilărie, de la bătrânii satului, pe la clacă sau la un parastas mai deocheat. Încercăm să trăim într-un loc plin de lumini şi umbre, într-o realitate clar-obscură în care banalul ocupă cotidianul şi temele care ne inundă viaţa au darul să ne ameţească, astfel încât să nu ne mai putem gândi la ceea ce ne doare cu adevărat- par un fel de pansament cu formol care să ne ţină adormiţi în permanenţă. Spiritul nostru naţional se diluează într-o ,,ciorbă’’ care nu mai este nici măcar o fiertură sărăcăcioasă care se mânca prin bordeiele patriei- avem manea…şhaorma….Coca-Cola sau feisbuceală…dar nu mai avem pasiunea de a mai trăi frumos, de a mai visa…de a mai crede în idealuri! Şi avem atâta nevoie de a mai crede în ceva…nu de a fi creduli! M-am născut la ţară şi străbunii mei credeau în Dumnezeu şi în Înviere. Paştele era cu bucuria lui, cu hora satului şi primenirea gospodăriilor mici şi frumos colorate. Grădinile şi livezile miroseau a pământ proaspăt şi a iarbă crudă…cât de minunată era copilăria noastră! Bătrânii satului ne povesteau despre război şi foamete, despre durerile satului trecut prin colectivizare…despre lungul drum al întoarcerii acasă din lagărele naziste şi comuniste. Ei au avut o viaţă atât de simplă şi idealuri atât de înalte…Mântuirea ! Noi avem de toate, încă prea multe…dar am uitat să mai si trăim cu faţa într-o oglindă măcar câteva minute…să ne putem privi în ochi cu adâncime şi să ne întrebam; ,,cine suntem noi şi încotro?!” Am uitat că ieri am făcut, sau nu, un bine şi ni se pare că a mai face şi mâine o bucurie unui semen devine o povară. Am plecat cu toţii prin lumile pământului căutând ceva care n-o să ne bucure niciodată; ceea ce nu are spirit e inexistent- lumea materială! Noi suntem un popor de semănători, nu unul de vânători lacomi…aşa nu ne vom înţelege cu nimeni, niciodată! Doar NOI putem să spunem lumii că aici, în acest spaţiu dintre Dunăre, Carpaţi şi Marea Neabră am existat ca popor, că suntem latini dar ortodocşi, că avem o limbă română minunată în care cuvântul ,,Dor’’ străluceşte şi arde mai tare ca soarele. Să le spunem celor care vor să ne cunoască doar atât; aici e ,,sarea pământului’’, aici e spiritul unei Europe care ne-a exclus din cetăţile noastre la apusul soarelui…aici e Lumina şi nu umbra deşertăciunilor! Avem idealuri…

Suntem în anul în care comemorăm sau sărbătorim ,,centenarul Marii Uniri de la 1918’’, un moment care ar trebui să fie unul de mare respiraţie naţională şi patriotică, un eveniment naţional care trebuia să ne găsească uniţi, optimişti şi strânşi în jurul unor dezbateri serioase despre Ţară, Popor şi Patrie…Din păcate, ne pierdem vremea în lupte sterile şi anoste, afişăm un patriotism de paradă, ieftin şi păgubos. Cheltuim bruma de bani publici numai pentru a extrage profituri financiare sau de imagine. Şi mai trist este faptul că aprope deloc nu se mai vorbeşte de trecutul nostru în şcoli, limba română este strivită de incompetenţii şi analfabeţii functionali ai ţării, iar conştiinţa naţională ne trece adesea prin buzunare şi viscere! România a ajuns să fie, mai nou, un model de ţară nefrecventabilă de către români, mulţi au luat calea pribegiei împinşi de nevoi imediate şi mai puţin de nevoi de afirmare spirituală sau de promovare a spiritului naţional peste hotare. Marea Unire de la 1918 a fost posibilă prin jertfele de sânge ale ostaşilor români pe fronturile deschise de marile puteri în Europa începutului de secol XX şi împlinită prin ambiţia şi patriotismul unei clase politice în fruntea căreia se aflau monarhii inspiraţi ai României. România nu este numai o ţară pe harta lumii, sau o naţiune printre multe altele! România este, în primul rând, o stare de spirit. Doinele cântate de păstorii din munţi…cântecele de jale din Bărăganul ars de soare şi vânt…cântecul apelor…toate aduc laudă lui Dumnezeu, iar Bunul Creator se bucură la bucurie cu noi şi plânge la necazurile noastre. O ţară sfâşiată de atâta durere nu rămâne nemântuită, fiindcă Dumnezeu nu este un nedrept! Aşa i-a fost dat acestui popor milenar să se adune şi să se facă înţeles, iar Unirea de la 1918 trebuia să fie răsplata pentru jertfa ostaşului român necunoscut…simplu…întotdeuna un ,,ţăran fără ţarină’’! Şi pentru că, slugă la domni fiind, a ascultat şi a iubit atât de mult acest pământ până s-a îngropat cu fericire în adâncul lui, a găsit că este mai demn să moară în cinste şi adevar , decât să trăiasca în minciună şi parvenire. Ostaşii români sunt Îngerii Cerului, aflaţi în Serviciul Patriei şi al lui Dumnezeu. Să iubim România şi să ne amintim cu pioşenie de istoria şi tradiţiile acestui neam minunat! Ce constatăm în aceste vremuri şi ce e de făcut?! Acum avem o clasă politcă mai mult decât mediocră şi o populaţie resemnată, o ţară sfâşiată de conflicte interne puerile şi o lume în schimbare. Globalizarea este un fenomen de ,,nivelare socială’’ şi vine ca un tăvălug peste noi, iar noi suntem tot mai puţin pregătiţi să îi facem faţă. Renunţăm la idealuri cu prea multă seninătate, ne complacem într-o stare de letargie şi ne plecăm în faţa unor emisari sau agenţi care vin să ne ţină tot felul de prelegeri şi ne citesc teancuri de ,,hrisoave’’ care mai de care scrise prost şi pe genunchi….nu trebuie să credem acum că şi prin alte părţi există lume mult mai educată şi mai erudită….Doar nu suntem cu toţii la ,,coada vacii’’! Vrem să traim mai bine, dar acest ,,bine’’ nu vine de nicaieri şi în mod gratuit. Dezrădăcinarea şi pierderea legăturii dintre Om şi Dumnezeu este ultima nedreptate care s-ar produce pe acest pământ strămoşesc. Niciodată un popor fără credinţă n-a dăinuit! Au căzut imperii şi capete încoronate, s-au spulberat cele mai mari mituri de înstăpânire şi cucerire nedreaptă. Creştinismul s-a clădit pe drumurile Romei, la ceasul în care acest imperiu grandios începea să se chinuie. Şi tot asa s-a ridicat Europa Creştină până în momentul în care a ajuns să ducă această credinţă în toate marginile lumii! Aceea a fost o misiune şi nu o globalizare de idei şi fapte care se dezic de spiritul popoarelor şi al naţiunilor pământului. S-au facut erori şi crime, în numele lui Dumnezeu (dar nu de Dumnezeu!) pentru a se justifica acte de injustiţie socială şi morală…A domnit teroarea şi lăcomia, fiindcă frica este cea care omoară spiritual naţiunile. Însă întodeauna a învins dreptatea, pentru că aşa trebuia să se întâmple, iar în aceste vremuri doar Dumnezeu ne va călăuzi ca pe Moise în deşerturile Orientului…Să nu ne pierdem Credinţa!

Lumini şi umbre… Aceasta e România în care trăim noi! Am vrea o Românie mult mai prietenoasă şi mai spirituală. As dori să fie un loc în care să simţim că trăim ,,ACASĂ’’, Într-un colţ de Paradis…O ,,Gradină a Maicii Domnului’’ în adevăratul sens al acestei sintagme. Aş dori să avem mai multă linişte, mai multă preocupare pentru viitorul acestei naţii plină de mistere si iubire, să fim mai umani! Luminile din sufelete noastre să umple pământul aşa cum stelele umple Cerul, iar noi să devenim partea Infinita a Universului cu nemurirea noastră.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

–––––––––––––-
Jurist Obogeanu Gheorghe-Dan,
Comuna Galicea, Judeţul Vâlcea