Vavila POPOVICI: Filozofia, religia, știința și politica (11) – Nicolaus Copernic

„Numai matematica permite spiritului uman să atingă certitudinea.” 

Nicolaus Copernic

 

   Am afirmat în eseul anterior, în care am vorbit despre Renaștere, că Triada Nicolaus Copernic – Giordano Bruno – Galileo Galilei a reprezentat simbolul gânditorilor persecutați de Biserica Catolică pentru teoriile pe care au îndrăznit să le promoveze. Încerc acum să redau sumarul vieții și activității acestor remarcabili filozofi și oameni de știință ai acelei perioade, începând cu Copernic.

   Ca orice mișcare socio-culturală, Renașterea, după o perioadă de apogeu, a cunoscut un declin care a fost favorizat de decăderea politică și economică a Italiei, începând în prima jumătate a secolului al XVI-lea, bântuită de războaie nesfârșite ce au culminat cu jefuirea Romei în anul 1527 de către trupele de mercenari ale lui Carol Quintul, fapt ce a slăbit puterea și prestigiul papalității și a contribuit la decăderea orașelor-state, ca Florența și Milano. De asemenea, descoperirea unui nou drum spre India prin înconjurul Capului Bunei Speranțe a slăbit substanțial situația economică a Veneției și a Genovei. Ca reacție la Reforma religioasă inițiată în Germania de Martin Luter, Biserica Catolică a instituit Contrareforma și tribunalele inchizitoriale, o adevărată lovitură de grație împotriva libertății de gândire. S-a alcătuit o listă a cărților interzise, considerate eretice, și filozofii, oamenii de știință au fost constrânși să renunțe la convingerile lor. Ideile Renașterii nu au putut fi însă înăbușite, ele fiind apărate, mai târziu, de oameni curajoși care își propuneau ca obiectiv fundamental transmiterea unui mesaj eliberator și purtător de bucurie pe care o dă cunoașterea, iar în secolul al XVIII-lea se va fi reluat spiritul Renașterii sub forma iluminismului francez.

   Fiecare perioadă din istoria culturii a avut propria ei viziune asupra Renașterii, dar preponderentă a rămas aceea că Renașterea a fost epoca de aur a acestui mileniu, ea determinând apariția omului liber, deschis tuturor experiențelor vieții. Inovațiile și evoluțiile din perioada Renașterii au constituit fundamentul pentru întreaga artă modernă, dar și pentru știința și politica care au cunoscut un progres remarcabil.

   După ce turcii au cucerit Constantinopolul, o migrație masivă a foștilor savanți bizantini au fugit în Italia și au reintrodus textele lor de origine greacă și romană în acel spațiu. Aceasta, împreună cu dezvoltarea tiparului de către Johannes Gutenberg, care a permis circulația ideilor și a informațiilor, au creat condițiile maturizării Renașterii. Filozofia dominantă a Renașterii a fost aceea a Umanismului greco-roman, umanism axat pe valoarea intrinsecă a omului și importanța sa în lume.

   Omul a fost cel care încă de la începuturile istoriei și-a ridicat privirea spre cer, bolta cerească reprezentând o sursă inepuizabilă de întrebări, mituri și legende, dorind să-și explice lumea pe care o observa și datorită interesului și mirării sale, omul a început să filozofeze, adică să-i lucreze gândul înainte de a trece la acțiune. Punerea în practică a gândirii sale a fost începutul științei.

   În această perioadă a Renașterii, italianul Pietro Pomponazzi (1462-1525) și-a terminat studiile la Padova, unde a devenit medic. Ulterior a fost ales profesor extraordinar de filosofie la Padova, s-a transferat ca profesor la Ferara, unde a ținut cursuri despre tratatul „De anima” și despre conceptul entelehia ale lui Aristotel. Invitat la Bologna, a rămas acolo până la moarte, elaborând cele mai importante lucrări ale sale. Principala lucrare „De immortalitate animae!” ( Despre nemurirea sufletului) a stârnit o controversă între două culte, tomiștii ortodocși din Biserica Catolică – averroiștii – și cei din așa-numita Școală Alexandrină. Tratatul a fost ars pe rug la Veneția, iar Pomponazzi s-a aflat în pericolul de a fi linșat de catolici. În următoarele două lucrări, Apologia și Defensorium, el și-a explicat poziția paradoxală de filozof catolic și materialist.

   Continue reading „Vavila POPOVICI: Filozofia, religia, știința și politica (11) – Nicolaus Copernic”