Cădeau din mirare, se îmbrăcau în mister,
Sunetele se metamorfozau în melodii
și le interpretau îngerii.
Zideau vorbele în cuvinte, le miruiau,
zilele lor se mântuiau tăinuite,
femeile cântau cu toate un ritual
în genunchi
și se îmbărbătau singure.
Bărbații și ei la fel aveau un rol
de actori în vervă,
puneau încantații în cuvinte solare,
desfășurau Semne
cu mâinile ridicate spre cer,
miracole visate celebrând.
**
Să nu se mai mire,
nimeni n-ar fi dispus
dacă există minuni.
Ei se plimbă prin gând
cu siluete de păsări metalice-n zbor
pe unde trupul n-ar ajunge niciodată.
Păsările gândite să fie măiastre,
să descifreze necunoscutul din cosmos,
femeile să rămână domnișoare în vise
până la marea mirare
când miracolul vieții
se naște din trupul lor.
Niciuna nu crede
în somn mai mult decât în vis,
toată menirea o realizează cu patimă
fac prunci și se bucură
de mirarea acestora pentru fiecare lucru,
se recunosc cu bărbații lor în ei
mirate cum cresc repede
și devin cutezători.
***
Toți îi nesocotesc pe cei apatici
ei nu-și trăiesc secundele
locuiesc în afara trupului.
Plictisiți de tot ce se întâmplă
aceștia rămân fixați pe idei
noapte când este întuneric,
ziua când este lumină,
iarnă când se pornește a ninge.
Îi desconsideră pe cei nepăsători,
spun că sunt lipsiți de interes pentru evoluție,
nu-și conduc propriile sentimente
și trupul lor e o scorbură
în care pătrunde oricine
fără să-i deranjeze.
Cei pasivi n-au energie nici voință,
se mulțumesc cu puținul dat
și-l împrăștie și pe acelasau
îl pierd la diverse jocurisau
neglijență.
Lipsa de ambiție, indiferența,
sunt casa în care locuiesc.
****
Ei au rămas nedumeriți,
îi considerau pe celalți
trupuri fără cap,
dar nu mergeau mai departe,
se gândeau cu teamă de suflet
și deveneau mai îngăduitori
fiindcă credeau ei
orice om se poate schimba
și astfel poți deveni altul
cu alte păreri,
cu alte trăiri
și mai ales cu alte convingeri.
Însuși sufletul poate vibra
cu sunete pe alte note
care se recompun
în mirări neașteptate.
Inima ar putea să se înalțe
pe alte trepte de iubire
și bătăile ei
ar putea fi melodioase.
*****
Ei se mirau, făceau din mirare o taină,
se nășteau cu mirare,
cu mirare mureau
dar nu se supuneau ei
mai mult decât trupului lor.
Se rătăceau prin vis
și chiar prin univers călătoreau
ca să se simtă mai oameni,
căutau peste tot ceva ce nu știau
de multe ori să se întreacă pe sine
și nu rămâneau muțumiți
decât după moarte.
—————————————-
Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
27 mai 2019
Ei se mirau, făceau din mirare o taină,