De curând am primit de la prietenul meu din tinerețe, Ilie Vulpe, profesor și specialist în arhivistică, din capitala Banilor, o carte, semnată de el și Nicolae Mihai, intitulată “Un craiovean pe meridianele globului- Impresii de călătorie la cumpăna de veacuri XIX-XX“. Volumul, având 336 de pagini, (apărut la Editura ALMA-Craiova, 2007), prietenul mi-l-a trimis cu următorul autograf: “Familiei Țene cu prietenie veche, trainică și bazată pe considerație. Ss I. Vulpe, 20 mai 2020, Craiova.“, este structurat în șapte capitole: Studiu introductiv, Notă asupra ediției, Lista documentelor, Scrisori, Glosar, Abstract și Resume, inclusiv un mic album fotografic din epocă, conținând 32 de imagini un fel de memoria clipelor unor însemnări de călătorie.
Originalitatea și importanța acestui volum sunt precizate în câteva rânduri în ceea ce scriu autorii pe ultima copertă:”La sfârșitul secolului al XIX-lea, călătoria nu mai este doar un simplu voyage, ci a devenit un adevărat process cultural prin care întâlnirea cu celălalt operează deopotrivă asupra celui întâlnit și a călătorului. Globe trotter-ul nu este altceva decât variant deghizată a hidalgo-ului lui Cervantes, ce se îmbracă pentru o nouă aventură, în care descoperirea celuilalt înseamnă de multe ori și propria descoperire.“
Citind studiile de la început despre această carte, m-am adus aminte de „Iscusitul hidalgo Don Quijote de La Mancha”, satiră a literaturii cavalerești, imagine complexă a conflictului dintre real și ideal, care se înscrie printre capodoperele prozei universale , ne duce cu gândul la primii călători români dornici de cunoaștere, pe care nu-I putem numi nebuni, ci descoperitori de tărâmuri pentru cei lăsați acasă.În acest context îl putem numi pe Nicolae Milescu Spătaru, pe Dinicu Golescu, amintit în “Studiu introductiv” de autorii cărți de care facem vorbire, inclusiv pe Nae Vrăbiescu, olteanul, despre care Ilie Vulpe și Nicolae Mihai îl imortalizează ca un deschizător de drum în domeniul culturii moderne a călătoriei.
Cele 96 scrisori expediate de Nae Vrăbiescu din diferite colțuri ale pământului, meridiane, pe care se află diferite țări cu multiple tradiții, obiceiuri și univers etnografic, cuprind impresii și observații despre evoluția culturilor materiale și spirituale, moravurile și particularitățile oamenilor, a felului lor de viață și legăturile cultural-istorice cu spațiile spiritual limitrofe.
Majoritatea scrisorilor sunt adresate surorii sale, Polina,(1854-1944 ) căsătorită Vorvoreanu, adresândui-se cu regionalismul țațâ, care se folosește, ca apelativ față de mătușă, fiind un termen de respect cu care cineva se adresează, în mediul rural, unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă;se mai folosește regionalismul lele.Acesta este un termen alintător dat de un bărbat femeii iubite; mândră fiind un peiorativ, epitet pentru o femeie vulgară, lipsită de gust și de finețe; mahalagioaică.
Pentru realizarea volumului, autorii au copiat cele 96 de scrisori ale lui Nae Vrăbiescu, pe care cei doi istorici arhiviști le-au identificat în fondul Vorvoreanu, de la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale din capitala Băniei, orașul Craioveștilor.
Călătoriile, așa cum autorii scriu în “Notă asupra ediției “, s-au desfășurat în perioada anilor 1895-1926, iar scrisorile au fost selectate pe ani, cu scopul ca cititorul să poată urmării desfășurarea călătoriilor de-alungul timpului.
Scrisorile au fost transcrise conform normelor academice ale limbii române, iar pentru a păstra “culoarea”, savoarea limbii și ”parfumul” epocii și al locurilor vizitate, au fost păstrate specificul fonetic, cel gramatical și lexical descoperite în scrisori.
Din “Studiu introductiv“ aflăm că acest globe trotter este fiul lui Constantin Vrăbiescu și al Anghelinei Vrăbiescu, iar fiul Nicolae Vrăbiescu, al noulea copil al familiei, s-a născut la 24 aprilie 1867, bucurându-se de o copilărie fericită în Craiova.Această familie a avut o legătură tangențială cu familia actorului Coco Demetrescu, tatăl poetului Ragu Gyr.
Interesantă este comparația dintre “varianta deghizată a hidaloo-ului lui Cervantes“ cu al lui Rosinantă (Rocín înseamnă în spaniolă un cal de povară sau o gloabă, dar poate însemna, de asemenea, but can also mean an illiterate or rough man. Există cuvinte similare în franceză (roussin; rosse), portugheză (rocim) și italiană (ronzino). Etimologia cuvântului este incertă.Numele calului este un joc complex de cuvinte. În spaniolă, ante are mai multe sensuri și poate fi un cuvânt de sine stătător, dar și un sufix. Un sens este „înainte” sau „anterior”. Un altul este „în față”. Ca sufix, -ante este adverbial în limba spaniolă; rocinante se referă la aspectul său de rocín. „Rocinante” urmează modelul lui Cervantes de a folosi cuvinte polivalente, ambigue, care este un aspect comun pe tot parcursul romanului.) și lumea, deja, mecanizată ce a mărit viteza dintre destinații. Citind cartea celor doi autori mi-a permis să fac o digresiune pe marginea călătoriilor ca obiectiv turistic și cultural.
Călătoriile pot îmbunătăţi calitatea vieţii, fiind cel mai bun remediu pentru a diminua oboseala fizică şi mentală. Este, de asemenea, un ajutor terapeutic pentru suferinţele sufletului, deoarece, în plus faţă de reîncărcarea bateriilor şi de oxigenare, vă puteţi pune ideile în ordine. În mod sigur, după ce aţi călătorit, nu veţi mai fi aceeaşi persoană.
Este bine să călătoriţi pentru a vă schimba „chipul” zilnic, să vă distraţi şi să vă exersaţi hobby-urile preferate. Este o oportunitate să vizitaţi prieteni vechi sau să întâlniţi oameni noi. Pe scurt, trebuie să călătoriţi atunci când primiţi semnale că este timpul pentru o oprire sau o schimbare. În general, persoanele care călătoresc sunt mai flexibile şi mai creative. Acest lucru se datorează faptului că o călătorie implică rezolvarea problemelor mici sau mari.