Nicolae BĂLȚESCU: Poesis

Mi-e dor de tine, mamă

 

Mi-e dor de tine, mamă,

Mi-e dor, îmi este tare dor.

Aievea vocea ta mă cheamă,

Tresar, te caut şi-nţeleg:

Ecou mângâietor.

 

Pare că nu demult a fost, mai ieri.

Măicuţa mea, de tot îmi este dor:

Mâinile tale moi, ce-mi alinau dureri,

În braţe mă ţineau atât de iubitor,

Îmi alungau tristeţea primelor căderi.

Măicuţa mea, pare c-a fost mai ieri.

 

Mă dezmierdai, mă alintai cu drag,

Cu jind, nostalgic mă strângeai la piept.

Oare simţeai că vei lăsa un dor în prag?

Doar nu mi-ai spus să nu te mai aştept!

 

Ai fost de-o bunătate rară, cuminte şi blajină,

Chipul palid, zâmbet blând, tristeţe în privire:

O sfântă din icoană coborâtă, surâsul enigmatic de ondină,

În zbor cometă ai trecut, o scurtă strălucire.

 

Mi-e dor de tine, mamă,

Mi-e dor, îmi este tare dor.

Aievea vocea ta mă cheamă,

Tresar, te caut şi-nţeleg:

Ecou mângâietor.

 

25.12.09

 Chişinău

 

 

Iubirea

 

Ce este iubirea, Lume prinsă în cădere?

Iubirea nu se cerşeşte şi… nu se strigă.

Iubirea neîntrerupt se consacră, în tăcere.

Iubirea e însăşi lumina şi pare în raze

Să ningă.

 

Iubirea este însuşi Dumnezeu şi, atunci

Când reînvie şi-i facem loc în suflet,

Îi facem loc Lui Dumnezeu. O iubire

Adevarată în schimb… nu aşteaptă nimic,

Niciodată! Iubirea este altruistă,

Se dăruieşte cu desăvârşire!

 

A iubi e Legea Vieţii în întregul Univers.

Iubirea e atotputernică, destine făureşte,

Îmbracă în valori sublime, în muzică şi vers.

Verbul muiat în iubire deşteaptă vigori

De neimaginat, naşte primăvară, frumuseţe

Şi în juru-i totul înfloreşte!

 

Intrată în suflet, iubirea curată naşte virtuţi:

Nobleţe, modestie şi smerenie, îndemnul

Sacru de a proteja, de a purta pe braţe

Fiinţa adorată, precum şi grija de a n-o jigni

Vreodată cu fapta sau cu gândul. Iubirea

E grădina inocenţei, unde nici răutate nu e,

Nici ură, nici ispită.

 

A-mor e un cuvânt Dumnezeiesc,

Ce-a coborât în Dacii, Latinii

Şi înseamnă „fără moarte”.

El va să spună că iubirea este

Eternă, fără de sfârşit!

De mântuire Neiubirea

Ne desparte! Iubirea, însă,

Ne va trece în Nemurire!

„Doar prin Iubire, ne spune Iisus,

Voi veţi atinge Veşnicia!”

 

26.02.11.

 Chişinău

 

 

Romanţă

                                                                       Soției mele, Viorica

 

 

Atâta cer senin în ochii tăi,

Atâta dulce Necuprins în suflet îţi încape!

Vin rând pe rând la tine anii mei,

Neînduplecatul lor destin să şi-l adape.

 

Refren

Ochii tăi calzi şi inocenţi,

Gemeni cu cerul dimineţii,

Atât de dulce mă privesc, discreţi,

Mă înfăşoară-n mantia blândeţii.

 

Surâsul tău în colţul gurii, blând,

Îmi luminează viaţa trecătoare

În clipele ce dor, în clipele din gând

Şi-n clipele ce curg pe-a Veşniciei arii.

 

Refren

 

Adânc îi mulţumesc Celui de Sus

Că astăzi eşti alăturea de mine.

Asemeni ţie în lumea întreagă nu-s

C-o inimă curată şi-un suflet caldă pâine.

 

Refren

 

August 1996

Chișinău

 

Continue reading „Nicolae BĂLȚESCU: Poesis”

Nicolae BĂLȚESCU: Poeme

O viață de o zi

 

Noaptea e pe sfârșite. Durerile facerii cutremură locul,
Încep să zvâcnească, în lente convulsii pe firavul fir,
Bobocelul în tihnă-și așteaptă sorocul
S-aducă pe lume o splendidă floare de trandafir.

Pe aripi roz-violete-oranj Aurora apare
Și noaptea alungă, iar zorii o plâng,
Bobocelul adastă pe ramură blând
Clipa eternă mult așteptată de Soare-răsare.

Simultan, cu primele raze de soare,
Mângâiat de o nouă lumină, bobocelul desface-n petale
Gingașă, blândă, uimitoare și plină de tihnă o Floare,
Dăruind lumii vraja ce curge în sevele sale.

Superb trandafir, într-o Floare de o zi,
Cinci roșii petale. Cinci roșii stamine,
O Floare ce mâine nu va mai fi,
O Floare de azi, o Floare-Minune.

O viață de-o zi are aici pe Pământ. Doar o zi!
Dar câtă smerenie, dragoste, tihnă în splendida Floare!
Ea știe că ziua va trece și va muri,
Nici urmă de dor, de tristeți în priviri, doar candoare.

Zeul luminii de Zi obosit, dispare încet
Pleoapele zilei nostalgic se-nchid istovite,
Trandafirul își strânge petalele ghem și cade fără regret,
Oprindu-i suflarea unei vieți atât de frumos trăite.

Simt tulburare-n suflet, uimit sânt în Cuvânt:
Ce viață plină are o Floare pe Pământ!…
Mi-e atât de trist să văd cum omul irosește
Divinul Dar: își bate joc de El și-n van îl risipește…

 

Cum puteam să nu te iubesc

 

Cum puteam să nu te iubesc
Sau să te uit vreodată,
Iubită, plină de harul ceresc,
În Raza Luminii scăldată.

În tine atăta iubire încăpea
Şi plină de alean, tandreţe,
Splendoare, aievea o Zână!
Copilul din tine oriunde zâmbea,
Dăruind tuturor blândeţe,
Linişte, pace, lumină.

Atâta candoare în suflet aveai.
Inocentă, copil ai rămas totdeauna,
Pururi copiii te însoţeau cu alai,
Ziua – frumoasă însorită,
În noapte – superbă ca Luna.

Iubito, n-am să te uit niciodată,
Te voi iubi mereu, fără patimi,
Nostalgic şi dulce, cu dor.
O, suflet frumos de copil, neschimbată
Iubire ai fost, iubire ai rămas,
Iubire ai dat tuturor.

Cum puteam să nu te iubesc
Sau să te uit vreodată,
Iubită, plină de harul ceresc,
În Raza Luminii scăldată.

 

Iubind în taină

 

Iubindu-te în taină, iubirea n-am ascuns,
Ţi-o dăruiam, o trimiteam pe undele iubirii,
În jurul tău cărările înfloreau în linişte, nespus
Miracol. Timidă cum te ştiu, tu radiai pe valul fericirii.

Te-am iubit constant şi tandru, în dreptate,
Fără patimi, tandreţi îţi dăruiam pe undele tandreţii.
În Razele Luminii te însoţeau sonate, simfonii, cantate,
Iar sufletul tău cand sorbea cu dor aroma dimineţii.

Continue reading „Nicolae BĂLȚESCU: Poeme”

Mariana GURZA: Nicolae Bălțescu în căutarea ,,Primăverii”

,,Numai în simplitate şi smerenie se manifestă tăria adevărată, noblețea autentică și grația. O lume ar fi cunoscut, ar cunoaște fericirea, dacă… ar fi putut, ar putea atinge măreția simplității în gândire, în cuvânt și faptă. În scenariul existent (al Lumii) acest lucru este dificil de atins, dacă nu și imposibil. Ar fi cu putință numai dacă oamenii și-ar iubi curat, din suflet semenii. Creatorul ne-a permis să peregrinăm prin Creații, dar să nu producem suferință altora în schimbul satisfacerii dorințelor personale. Cât de actuale sunt cuvintele Lui Iisus: ,,Iubiți-vă aproapele ca pe voi înșivă!” (Nicolae Bălțescu)

Crezul literar al poetului Nicolae Bălțescu, este edificator în ceea ce privește parcursul său scriitoricesc. Trebuie să recunosc că, primirea volumului  ,,Să mă ierți, Primăvară” apărut la Chișinău-Pontos, 2017 a fost o adevărată bucurie, descoperind un frate de dincolo de Prut ce mânuiește cu măestrie cuvântul.

Volumul este structurat în cinci capitol: Din istoria lumii, O lume azi, Psalmi, Să mă ierți, primăvară, Gânduri pentru Neamul Meu, Picături din roua lirei.

Poetul Nicolae Bălțescu este un căutător de sclipiri de smerenie, naturalețe, simplitate și modestie. Totul este iluzoriu, poetul visând la o lume neîntinată. Călătorește în timp, dezamăgit de aroganță, ură, invidii. Am putea să-l definim ca un neînțeles? Da, într-o lume în care valorile sunt răsturnate și firescul nu mai este firesc, poate să fie considerat un însingurat, un poet atipic. Sufletul poetului tânjeste după schimbare, simțindu-se însingurat doar în verdele viu, dar mai fericit… ,,Între acei pământeni care nu acceptau Primăvara, nici Înviere. Probabil, calitățile conglomeratului meu nu erau pentru momentul acestei lumi. În ea, în această lume rătăcită și văduvită de Primăvară, realizările vor aștepta încă mult”.

Poetul Nicolae Bălțescu este prins în ,,labirintul timpului”, dorindu-și veșnicia.  Căutarea de sine este tot mai pregnantă. Plutind pe Necuprins, nu învinovățește timpul. Ca și pentru Kant sau Eminescu, timpul este intuiție… ,,în fapta lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu ele sunt numai în sufletul nostru. Nu e adevărat că există un trecut, consecutivitatea e în cugetarea noastră, cauzele fenomenelor, consecutive pentru noi, aceleași întotdeauna, există și lucrează simultan. (M. Eminescu)

Timpul este legat de sentimentul propriei noastre existențe. Ne schimbăm noi înșine, și suntem martori la tot ce ne înconjoară. Mergând pe această idee, Heraclit din Efes spunea că nu ne putem scufunda de două ori în același râu, fiindcă între cele două momente râul s-a schimbat și nu mai este identic cu cel din primul moment. Dar toate aceste schimbări își pun amprenta pe sensibilitatea poetului. Îl doare neputința lumii, răutatea, indiferența și nepăsarea. O poezie profundă cu multe reflexii filozofice. Continue reading „Mariana GURZA: Nicolae Bălțescu în căutarea ,,Primăverii””

Nicolae BĂLȚESCU: Esențe lirice (versuri)

Motto:

 

Ce pot să fac cu Dorul-zbucium care mereu mă cheamă

Spre Necuprinsul Nalt? E să mai cresc, s-ajung ca să-mi deschidă

Poarta. Când Trandafirii deplin vor înflori în mine, nici Vamă

Nu va mai fi!  Și atuci mă va cuprinde Dorul, și… ființa mea timidă,

În plină floare… va plânge cu lacrimi din Lumină…

 

Prin ochii Speranţei…

 

În rătăcire cumplită hrănind închipuirea iluzorie

De a fi suveranul Galacticii, prin încăpăţânare şi mândrie

Omul lumii vechi a stricat orânduirea Lui Dumnezeu.

Din îngâmfare a ignorat avertizările Profeţilor,

Adevărul adus de Iisus şi a pecetluit ostilitatea

Printr-o Golgotă.

 

Acea Oribilă sete de grandoare atât de maladivă şi beteagă

Tăinuia în pământeni, încă din începuturi, acel germene

Al pieirii lor, germene care sporea odată cu închipuirea,

Pregătea catastrofe, cataclisme, nenorociri declanşate

Astăzi în belşug.

 

Numai Judecata, numai o Judecată Divină poate opri declinul,

Poate naşte un Neam Nou, prin schimbarea omului însuşi

A aceluia care a adus confuzia prin voinţa greşită, tăgăduind

Existenţa Lui Dumnezeu, a Legilor Lui.

 

Oameni! Îmbrăţişaţi speranţa, grăbiţi-vă să faceţi bine,

Iubiţi-vă! Nu uitaţi de cei mai trişti, mângâiaţi toleranţa,

Indulgenţa în cumpătare, respectaţi femeia în sine,

Altfel şi Bărbatul şi Femeia Neamului Nou din dezgust

Din grozăvii se vor naşte.

 

Prin ochii Speranţei, privire pătrunzătoare, văd şi nădăjduiesc

O lume a Neamului Nou în Marea Iubire zămislită din Iubire,

În dreptate. Ea vine, i-a aud căldura, spre alinarea suferinţelor,

Tristeţilor şi a durerilor Terrei adunate abundent

În veacuri nesfârşite.

 

Vine să aducă în dar Pământului fericirea adevărată,

Să-l îmbrace în giulgiurile Candorii, Bunătăţii, Frumuseţii.

Armonie va naşte smerenia, modestia, simplitatea

Şi atunci Nobleţea statornic va zâmbi în Univers.

 

O, Dacie, Țară de Dor

 

Stăpânind arta războiului, înfruntai stăpânirea şi puterea,

Încercai să culegi lauri, pentru Patrie şi Libertate.

Posedând arta păcii, te-ai ales cu preamultul respect de străini –

O, Dacie Străbună!

 

Având esenţa vitejiei, curajului, dreptăţii, zestrea

Continue reading „Nicolae BĂLȚESCU: Esențe lirice (versuri)”

Nicolae BĂLȚESCU: Poesis

Motto:

Omul fără Dumnezeu este Nimeni,

vine din Nicăieri și pleacă În nu știe unde

 

 

Nu puteam să învăţ a trăi…

 

Nu puteam să învăţ a trăi pământeşte vreodată

În şirul de existenţe, pe atâtea cărări zbuciumate,

Pe atâtea meridiane, pentru a-mi putea găsi

Menirea.

 

Încercam să învăţ diverse roluri pe scenele

Cunoaşterii şi ale ispitei, ca apoi să-mi spăl

Chipul de lacrimi amare al destinului ce-l năşteam

Neîndurător.

 

De fiecare dată apăreai în calea-mi tu, Femeie!

Trezind un dor fierbinte, aruncam privirea spre Cer

Năpădit de reverii, ca din nou să cad în capcana-ţi plină

De farmec.

 

Vestigii ce dor, răni neînchise mi-au lăsat destinele Nilului,

Piramidelor, Atlantidei şi Troiei, deşertul Saharei în chinuri

Cumplite de faceri: doar de tine râvnit m-am lăsat,

O, Femeie!

 

În deznădejdi, mă chinuiau Văile Plângerii, regate

Întregi de victorii lăsasem în gloria altora.

Zornăitul de arme, blestemul şopteau: A ucide nu este

Un act de bărbăţie.

 

Pace visam, armonii, echilibru în Galactici şi pe Pământ,

Să recapăt respectul de sine, respectul pierdut de Bărbat.

Privirea, dorul îndrept să-l obţin de la tine, Femeie

A Neamului Nou!

 

Odă

 

Continue reading „Nicolae BĂLȚESCU: Poesis”

Nicolae BĂLȚESCU: Cuvânt și împlinire (poeme)

                                Motto:

Iubirea este Puterea cea mai înalt și nemărginită.

Unde nu este iubire cresc ruine….

Nicolae Bălțescu

 

 

Biografii

 

În perpetuum mobile, zbucium măcinat de nelinişti,

Pendulând între două contrarii, o Lume s-a lăsat

Îndemnată, dusă spre rătăcire în puternicul conflict

Al ispitei.

 

Ispita, cu tentaţii dulci, încerca tăria statorniciei

Prin viclenii. Hrănind slăbiciuni, măgulind trufia,

Alunga gânduri senine, precipita victime sieşi,

Mizerii îngrozitoare.

 

În femeie trezea capcane de farmec, şiretlic însămânţa

În avantaje. Preocupări, râvnă sporită în bărbat

De slăbiciunea-i, dependenţă de patimi, dorinţe, sclavie,

De averi pământeşti.

 

Nu slujire de sclav, iubire slujitoare, privire spre eterna

Fericire, veşminte luminoase ar îmbrăca statornicia

În întărire, maturizare treptată, dacă o Lume n-ar rătăci

Şi s-ar încadra în Voinţa Divină.

 

Civilizaţii zănatec trecute prin evuri telurice atârnă

În Univers, altele împodobite în materii pribegesc pe pământ.

Legile Lui urmează cursul, ciclul neîmplinit apocaliptic

Se îndreaptă spre deznodământ.

 

 

Din istoria lumii

 

Continue reading „Nicolae BĂLȚESCU: Cuvânt și împlinire (poeme)”