Inefabil şi diafan, ca un desen transparent, însă de o ironie subtilă, volumul „ Aparent “ al poetei Adriana Popa, premiată la Festivalul Naţional de Poezie „ George Coşbuc “, ediţia a XIII-a, se impune cu naturaleţea talentului.
Ambivalenţa real – imaginar, ideea reflexivităţii pierdute, imaginea deschisă şi totuşi, înşelătoare, a lumii, natura perisabilă a fiinţei umane care şi-a pierdut accesul la tot ce înseamnă etern, guvernează întregul volum.
De asemenea, tot ce e simbol consacrat, se transformă în poezia Adrianei Popa, în contrasimbol.
Fiinţa poetică se ridică în faţa noastră ca un turn de nelinişte ( Sartre – „Turn de linişte“), în sensul unei continue căutări prin sine însăşi, un turn nedefinitivat, care se construieşte mereu : „ m-am rătăcit prin mine / zdrenţuindu-mi lumina / eram atât de atentă / să-mi strâng sufletele / într-o tăcere nouă virginală / cu un profil inexorabil / reverberat de umbra troianului fictiv “ ( Tu ), „ nu-mi pot sfărâma lanţurile / mi-am pierdut cheia “ ( Lanţurile ), „ mă caut printre fulgi “ (Fulg).