Miruna MOLDOVEANU: Aripi de îngeri s-au coborât din infinitul albastru al cerului și s-au întrupat în poezia scriitoarei Silvia Bodea Sălăjan

În acea zi, când dulci sărutări solare alintau decorul teluric cu ale lor buze de lumină, am avut privilegiul de a întâlni un demiurg al cuvintelor, doamna scriitoare Silvia Bodea Sălăjan. Am colindat înaltul creației și ne-am delectat cu mireasma florilor lirice de pe portativele sufletului unui făuritor de poezie. Această întâlnire se va preschimba într-o amintire, ce cu petale de fericire se va țese pe broderia de sentimente a inimii mele.

Evenimentul a debutat cu o comparație filosofică: ,,Viața este ca un ecou”. Destinul este doar o oglindire a ceea ce suntem și a ceea ce vrem să fim. Dacă noi avem glas de cucuvea, nu ne vom aștepta ca dimineața să ne dezmierde duioasa simfonie a mierlelor, sau dacă plantăm vorbe dușmănoase în grădina altuia, nouă să ne înflorească bujori. Poate vor înflori, dar vor pieri în aspra strânsoare a sufletului de cenușă.

Pentru doamna scriitoare, poezia este arta de a-ți elibera sufletul, de a împlini potențialul spiritual. Creațiile dumneaei sunt făurite cu migală, trec printr-un ritual de inițiere și în urma acestuia, dobândesc aripi fragede și se înalță, valsând în adierea liricului, spre văzduhul literaturii. În fiecare bucată de marmură își trăiește eternitatea o statuie încă nedescoperită, încă neșlefuită. Cel mai exigent profesor este întotdeauna propria ființă, căci numai ea poate cunoaște aspirațiile cele mai profunde ce tremură în labirintul emoțiilor, după cum afirmă și Domnia Sa: „Dacă scriu o poezie, o las 2-3 zile, poate mai târziu nu o să-mi mai placă”.

Poezia sa este sculptată de cântul sentimentelor, este o reflexie a decorului lăuntric, a ceea ce reprezintă ca ființă spirituală pe această lume trecătoare. O operă de artă care nu este țesută cu cele mai delicate sentimente, este doar umbra unui vis. Ghidată, de asemenea, de mari poeți precum Lucian Blaga, Nichita Stănescu și Mihai Eminescu, doamna scriitoare afirmă că viața însăși a inspirat-o. Cine nu admiră melodioasa splendoare a efemerității, cântul existenței subtile, în zadar se numește om!

Scrisul nu constituie modalitatea de a se înălța pe scara socială, de a fi împodobită cu laude perisabile ce se spulberă în suflul timpului, scrisul este culoarea din sufletul monocrom al lumii, felul unui poet de a trăi în miezul unei societății pângărite de ignoranța contemporanului, mărturisindu-ne: „Aș fi scris, chiar dacă nu aș fi publicat”.

Ființă trecătoare în vânturile vieții, însă atinsă de aripi de îngeri, doamna scriitoare se confesează: „Dacă Dumnezeu mi-a dat talentul, eu doar l-am cultivat”, împlinindu-și, astfel, menirea. Fericirea este mulțumirea, împăcarea sufletească, după o călătorie inițiatică ajunsă la bun sfârșit.

Împărtășindu-ne lumina poeziilor sale, iar întâlnirea încheindu-se încet, am rugat-o să ne răspundă la o ultimă întrebare: „Este un motto care vă călăuzește în viață? Care vă reprezintă? Atunci dânsa ne-a mărturisit:

Sunt un bulgăre de pământ în palmele lui Dumnezeu, care pentru un scurt timp poartă numele meu.”

Întâlnirea cu un demiurg al poeziilor a fost într-adevăr magică, navigând pe o corabie de cuvinte pe marea de azur a literaturii.

––––––––––––-

Miruna MOLDOVEANU,

clasa a VIII-a B, Școala Gimnazială „Gh.Lazăr” Zalău