Eminescu și Vieru,
Demni ca să-i înveșnicească,
Cei de vin din urma lor,
Două firi îngemănate,
De suflare… românească,
Câtă inimă, cât dor.

Eminescu și Vieru,
Moartea… a știut să-învingă,
Crunt i-a mai lovit, să doară,
Plopii fără soț… în doliu,
Îngerii se stâng să-i plângă,
Sub arcușul de vioară.

Eminescu și Vieru,
Doi pomi rămași îmbrățișați,
Cu ramurile… pre Pământ,
Pentru ai re-res-co-pe-ri,
Veniți de crengi să-i scuturați,
Dragostea-i un lucru sfânt.

Eminescu și Vieru,
Doi frați născuți de la o Mumă,
O sârmă mult i-a despărțit,
S-au întâlnit abia în Rai,
Ca doi luceferi, dorm în humă,
Creația… i-a înveșnicit.