..E nabab ?! …
( Parodie după El Zorab de George Coşbuc )
La mine vine un arab
Puţind a ceapă şi kebab:
– Sunt, fată, neam de beduin
Şi de la mama naibii vin,
Cu ştaif, ca un nabab.
Nici nu l-am luat bine-n reper
Şi-ai mei vecini de palier,
Dau sfoară-n ţară hotărât,
Că mă mărit numaidecât,
Cu un vestit bancher?!
Arabul meu prinse curaj
Să mă convingă că mesaj
Ca cel pe care l-a adus,
E decât toate mai presus
Şi-un cal îmi dete gaj.
– Eu vreau soţie de import,
Că pe-alea vechi nu le suport!
Şi am aflat, cu mult temei,
C-aici aveţi de soi femei,
Din munte până-n port.
În România am angro,
Am şi cai mulţi şi nu maro.
Şi o să vezi, n-o să regreţi,
Am şi cai verzi, nu pe pereţi
Şi nu-s un gigolo!
-O, Doamne, vrei să mă uimeşti,
Tu ai venit să mă peţeşti?!
Şi din deşert până la noi
Făcuşi atâta tărăboi,
Să mă ademeneşti?!
– O sută de cămile vrei,
Ca dar de nuntă, plus cercei?!
– Habibi, cât de darnic eşti!
Tu vrei doar capul să-mi suceşti,
Cu tine să mă iei…
– Dar dacă-ţi iau un Tuareg,
Cu opt cilindrii şi airbag,
Ce zici, cu mine te-nvoiesti
Şi-o să trăieşti ca în poveşti?!
De nu m-ar crede bleg!
– Vrei să mă jur pe Dumnezeu?!
Bine, mă jur, dar nu pe-al meu!
Dar cât de mofturoasă eşti,
Când tu cu mine te sfădeşti
Că vreau ce-am poftă eu!
I-am tras atuncea un perdaf:
– Să mă-nfaşor eu ca-n cearceaf,
În straiul tău cel arăbesc,
Unde doar ochi-mi se zăresc?!
Mai bine-aici, în praf
– Rămân tot la românii mei,
Chipeşi, deştepţi, cam dorm pe ei,
Dar eu cu tine în serai,
Nu plec nici pentru mulţi parai!
O să-mi aleg din ei!
Oi fi nabab, dar cu-asta ce-i ?!
Mai ai acasă cinci femei
Si alţi vreo zece copii mici
Trei vieţi in plus să le dedici
Cu mine ce mai vrei ?!
Şi dus a fost, cât zis-am trei,
Să-şi caute alte femei!
Am auzit că s-a-nsurat
Cu-o fată, Ana lui Scarlat
Şi-i vai de mama ei!
Şi am rămas iar în standby,
Cu varza mea şi-al meu mălai.
Vecinul meu de vizavi,
M-a ajutat a zugrăvi,
Aşa că nu e bai!
Nu m-a cerut încă legal,
Dar e un tip sentimental.
N-are Tuareg, deci nici garaj,
Doar ajutorul de şomaj
Şi pe-ăla social.
Trei, Doamne, și toți clei
( Parodie după Trei, Doamne, și toți trei de George Coșbuc)
Avea primarul trei feciori,
Și i-au plecat toți trei deodată
La un liceu, și el, ca tată,
În urma lor cu „verzișori”.
Știa el că e greu liceul
De nu ai protectori.
Din când în când, pentru-ai lui juni,
Dădea peșcheș și o găină,
Că doar avea poiata plină,
În timp ce ai lui fii nebuni,
Până să termine liceul,
Aveau în cap doar gărgăuni.
Scria-n ziar când s-a fixat
Examenul de Bac, în vară,
Și-au promovat cei ce-nvățară,
Trecând cu capul ridicat,
Având o mică șansă-n toamnă
Acei ce l-au picat.
Ai lui nu mai veneau… Sperând,
Cum n-a mai avut timp să-i vadă,
Îi aștepta-n mijloc de stradă,
Cu ochii mai mult pe ceas stând.
Nu mai veneau și dintr-odată
Îl fulgeră un gând.
Incertitudinea sporea
Și pace nu-i mai dădea gândul.
Sună la telefon de-a rândul,
Nimeni vreo veste nu-i spunea
Și plecă-n trombă cu Loganul,
Să afle ce-l rodea.
Directorul îi iese-n prag.
– Ce-mi face Doru?! El întreabă,
Că Doru e băiat de treabă
Și el îmi este cel mai drag.
– E mort de beat, căzut sub bancă
Și pus e pe arțag.
Prin sat e drept că se-auzea
„Lui Doru-i place să se-afume”,
Dar el credea că-s proaste glume
Și-abia acum întelegea
Că zace mort de beat… Rușinea
Cu ochii lui vedea.
– O, Doamne, parcă mi-ești dușman!
Dar Gogu-al nostru … Ce mai face?!
– Adună de pe jos chiștoace;
E cartofor și n-are-un ban.
– Mezinul Nicu? – Nu-i prost Nicu,
Doar că e narcoman.
El n-a mai scos niciun cuvânt;
Se gândea doar la „verzișorii”
Ce-i prăpădise pe feciorii,
Ce parcă n-aveau nimic sfânt.
Părea că toți au pus la cale
Să-l bage în mormânt.
Pășind ca cel mai beat din beți,
El s-a târât încet pe scară,
Cu supărarea dând pe-afară:
– Ce le-am făcut eu la băieți,
De m-au lăsat visând ca prostul
La cai verzi pe pereți?!
Privind în gol cu ochi străini,
Nu mai putea să se urnească,
Făcând popas să se-odihnească,
Simțea în suflet mii de spini,
Gândind, cu tâmplele în palme,
La bietele găini…
Și așteptându-i pe feciori
Până târziu, în fapt de seară,
Știu că-i cea mai tristă vară,
Că nu-s de-ajuns doar verzișori;
De nu-ți sunt fiii puși pe treabă,
Degeaba protectori.
Treceau colegi pe lângă ei
Veseli că școala a dat roade.
Vorbeau cu tâlc, sau în șarade,
Visând cândva s-ajungă zmei.
Doar biet primar, oftând, conchise:
Trei, Doamne, și toți clei
Cu-al tău sărut, ce-avea gust de iubire