IMEDIAT NE VOM IEȘI DIN MATCA TĂCERII

… trecuse furtuna din mine,
să se fi fost două, poate trei ceasuri cu iz de nămiaz,
ici eu monstrul am cultivat sub salcia ce mă definește
o floare vie, de Anthol …
m-am dus spre băietele cucuiete doroftian
și mi-am înșfăcat o porție dublă de tămâie,
eram beat de timp !
iar timpul îmi juca șicane,
lacul broscăia-n nentrecutele dantele de mătase,
trestii gânditoare învățau undițele să eviscereze râmele
pe fiecare inel în parte, spre uluirea zeiței primăvară,
iar unii se cred penița DUMNEZEU – pe tărâmul făgăduinței !
dar unde e prea mult de multă libertate, la ce să te aștepți ?
noi punem în gherghef filozofia bâzdoacei
și ne complicăm să cerem căderea guvernului …
da, este un paroxism că de două luni tot strig să mă audă
careva că nu avem bec în stâlpul străzii, dar
o tăcere mai adâncă decât noaptea, mi-a pus mintea
pe bigudiuri din imaginație inimaginabilă și-am
descoperit că-mi înfllorise o floare vie de Anthol …
uau !
îmi strigă jejununul, ofticat nevoie mare din considerente
elucubrante, dar, de mă chiar auzi,
cântă-mi în flautul poeziei !
am descoperit o dihotomie hărăzită colinelor și m-am gândit
la câte orașe de pe Saturn s-ar fi pe câte șapte coline …
sigur audeam ecouri de saturnalii,
eh, ce drum lăuntric ai căutat,
dar aflate-n sodomă, ciurde de limbrici aveau febra fânului
la tulpini de peniciline și era atâta mucigai în vezicula biliară
că toate petecele de rostopască din jurul blocului
au cerut neapărat să intre-n insolvență …
șapte crini regali au fost internați la azil
și-n răspântii, un bacil intrase-n greva foamei,
dar am un aer de gură verde !
și mă simt în stare să cer neînceperea urmăririi penale
tuturor frunzelor care și-au ratat intrarea-n fotosinteză …
și o înnebunitoare criză de constip mă obligă
să iau lucrurile-n procrastinație fără niciun motiv dialectic
legat de 3,14 …
colinele primăverii mi-au hărăzit zeița,
greierii și-au dus viorile la fier vechi și-au trecut la împletit
lanul de aur,
simt un profund aer dinlăuntric ieșindu-mă pe gură verde,
numai gata să suflu flautul poeziei …
m-am chinuit teribil să ud cu lacrima o floare
vie din Anthol, dar din grădina zeilor
mi se descălecă Heracle, îmbrăcat în blana oii de aur …
ah și ce-am obosit să mă prind de cei doi piloni
ai cuponului de pensie,
chit că m-a lăsat bateria la mașină,
tot strig, TITANIA,
trage tu frâna de mână !
P:S:
… eh, zic unii că îmi cam place să bat câmpii …
(sau poate chiar așa !… îmi place mie, să-ți bat câmpii …)
dar până și ziua de azi fusese hărăzită colinelor,
însă, în caz că încă nu se știe, toate gândurile
mi se statorniciseră
într-un lan de aur împletit în cosițele ei
și tot albastrul lumii mi se prăvălise-n suflet
prin ochii ei !
zeița primăverii îmi venise cu ea de mână,
zână !
despletită într-un 10 de april – colț cu un 30
dintr-un alt april,
din cu un an-lumină mai devreme,
din care ni se desprinsese-n deapăn
mătasea basmului – și-mi deschisese
zăvoarele Atriumului cu un singur zâmbet …
ce iarba fiarelor !? …
buzele își căutau filozofia sărutului
vrând să-i îndespice firul în patru,
dar sărutul și-avea atâția muguri prin îndespicături,
încât fluctua în noi acel aer de gură verde
ce alimenta fotosinteza iubirii …
dar tu cântă-mi din flautul poeziei !… se tot tânguia
o harpă de fotoni împrăștiați în arealul încăperii …
și ce simfonie poezia pielii,
și ce madrigal de fiori că întreaga armadă a dimineții
ni se unise-n cvartet …
IUBIREA, ne etalase-n concert !
ne auziră până și cele patru vânturi
de ni se duse vestea peste mări, mai mult chiar,
fuseserăm îmbiați să ne punem petalele
într-o floare vie de Anthol,
dar Poemul își cerea drept total de AuThor
în UNUL-ne !!
și imediat ne vom ieși din matca tăcerii
cu ALBIILE DORULUI !… unde atâta metaforă
ne-am scăldat, că veți vedea pălind, petală cu petală,
orișice floare vie de Anthol !

——————————

Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ

Dumbrava Roșie