Sterpul de roi

 

Dintr-o văgăună stearpă,
Un bânzoi, din vremuri mut,
Iese-a se îmbată cu apă,
Prin cuvintele-i-n debut.

 

Peste vrednicu-i sobor,
Care, cică-ar vrea, sărmanul,
Să-l susţină-n viitor,
Tot şef sterp,chiar şi la anul.

 

Fără să îşi amintească
De natalitatea firii,
Să-şi păstreze pentru vatră
Şase case-n voia ştirii.

 

Ce să faci, când curtea stearpă
Este mică, precum şeful?
Îl trimiţi pe el la vatră,
Respectându-se decretul!

 

Ce nu ştiţi, dragi cititori?
Că, de fapt şi leul pare
Tot mai mic în viitor,
Dacă şefu-i stearpăt? Ce-are?

 

Nu ştiu dacă să vă spun
Ce cred eu, ori voi, din urmă;
Ştiu însă că-n orice drum
Pleava multă-nseamnă ciumă.

 

Deci, sobor cu multe-albine,
Mă-nţelegeţi că-s sătulă
De un şef nedemn de mine,
Doar cu musca pe căciulă?

––––––––––––

Mariana POPAN

21 iunie, 2018

CONDEIUL TIMPULUI

 

Sunt pana ce scrie cu slova din suflet
Un gând cu aromă nedescifrată,
Sunt pana din aripa micului cuget,
Ce zboară ca gândul în lumea uitată.

 

Sunt dor rătăcită-ntre astre anume
Ce, par infinit necuprins, neatins,
Sunt dor călător de pe-o stea fără nume,
Sunt clipa din noapte care nu s-a stins.

 

Sunt ciob dintr-un picur, cristal argintiu,
Pe care nici soarele nu-l poate usca,
Sunt himera de aici și din spatele viu
Al sufletului drag, oriunde s-ar afla.

 

Sunt paznicul porții imperiului alb,
Uriaș sentiment nepătruns,
Înrobit de dragostea gândului dalb-
Adânc în a sa inimă, cred că s-a ascuns.

 

Sunt ce nu par și sunt ce am fost,
O voce senină din cer infinit,
Sunt slova din ruga venită din Cosmos,
Din ținutu-i un haos plăcut, nesfârșit.

 

Sunt sticla ce fulgerul nu o poate strica,
Eu apăr minunile lumii nepăzite,
Sunt siguranța din mirifică persoana sa,
Sunt ciobul din viața lumii nesfărșite…..

————————-

Mariana POPAN

30 aprilie, 2018