CÂINELE DIN VIS

 

Poezia aceasta ar fi trebuit să fie

Despre câinele meu din vis

Dar mi-am zis: ce pot să face eu cu

Un câine care latră idei

Și mănâncă oasele nopții

Un câine aduce alți câini

Ideile se  amestecă

La fel ca sufletele

Încât nu știi care- i sufletul tău

Care- i câinele meu

Prin buzunare ținem ascunse tristețile,

Gânduri și vise

Nu m- a întrebat nimeni

Dacă am vrut să mă nasc

Și viața aceasta străină

Care nu se mai  sfârșește

De parcă ar vrea să mă învețe c-e-v-a.

 

 

MINIPOEME

 

Am sărutat cuvintele

Uitate pe buzele tale

Cicatricile  iubirii pierdute.

 

Pe frunzele pădurii

Aripi de îngeri

Toate cu numele tău.

 

Vântul mută frunzele uscate

Din nucii bătrâni

Pe liniștea ta:

 

Dimineața

Un fluture începe călătoria

În jurul inimii.

 

 

AMINTIRI

 

Din când în când răscolesc amintirile  vechi

În locul chipului ostenit

Apare propria sa imagine răsturnată

Așa cum luna își fotografiază anotimpurile

Și fiecare persoană trece prin ea însăși

Uitându- și propria existență

Din sacoșa cu cumpărături

Lumea pare perfectă

Roșiile și vinetele au alungat toate iluziile

Victorioasa întoarcere a  omizilor

Maschează invazia fluturilor fericiți

Continue reading „Lucian IONIȚĂ: Există o disciplină a amintirii” →