Dorel SCHOR: Liviu Lăzărescu – alte portrete remarcabile

Portretul este reprezentarea artistică a unei persoane la care expresia este predominantă. În general, de cele mai multe ori, pictorul doreşte să perpetueze amintirea unei persoane, adesea existând dorinţa de a crea o imagine istorică memorabilă. Maestrul Liviu Lăzărescu, profesor emerit la Academia de Arte frumoase din Bucureşti, este dintre puţinii la care arta portretisticii ocupă un loc central în creaţia sa. Pentru că portretul reuşit nu este niciodată doar o simplă reproducere mecanică a trăsăturilor cuiva.

Titus Vâjeu

 

Ion Ţuculescu

 

Iancu de Hunedoara

Sensibilitatea artistului la care se adaugă şi inteligenţa creativă interpretează tresăturile modelului, dar şi viaţa spirituală a acestuia, respectând rigoarea reflectării imagistice. Astfel, pictura se înscrie sentimental şi intelectual în memoria noastră. Observarea realităţii fizice şi spirituale a modelului se conjugă astfel cu străduinţa artistului de a-i reda personalitatea.

Vlad Ţepeş

 

Nicolaus Olahus

Am spune în câteva cuvinte, urmărind lucrările mai dinainte şi mai recente semnate Liviu Lăzărescu, că el a intenţionat (şi a reuşit) să transmită privitorului dimensiunea umană o portretului. Se detaşează portretul papei Franciscus, prilejuit de recenta vizită a acestuia în România, portretele unor personaje istorice, ca Nicolaus Olahus, Iancu de Hunedoara sau domnitorul Vlad Ţepeş, a unor remarcabili oameni de cultură, cum ar fi pictorul Ion Ţuculescu sau profesorul Titus Vâjeu.

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

17 iunie, 2019

Dorel SCHOR: Liviu Lăzărescu – portrete istorice și culturale

Pictorul Liviu Lăzărescu, cunoscut cititorilor noştri din cele câteva articole în care i-am prezentat lucrările, precum şi din albumul eseu al scriitorului Zoltan Terner, prietenul său erudit şi bun cunoscător al operei sale, este prezent la Deva, oraşul transilvan de care este legata în mare parte biografia sa. Prezenţa pictorului şi profesorului emeritus Liviu Lăzărescu se concretizează, cum altfel, printr-o aleasă expoziţie dedicată unor figuri ardelene.

 

 

   Ardealul are o veche şi glorioasă prezenţă în istoria ţării noastre de origine. Istoric, cultural, politic, filologic, economic, de avangardă… Era firesc ca L.L., ca fiu al locului, născut aici şi trăitor o vreme pe aceste meleaguri, să revină cu produsul creaţiei lui, o serie de portrete dedicate unor oameni de seamă. Nu lipsesc din expoziţie portretele martirilor Horia, Cloşca şi Crişan, conducătorii răscoalei ţărăneşti din 1784, al lui Avram Iancu, cel care a stat în fruntea moţilor în timpul revoluţiei din 1848, al lui George Coşbuc, poetul pământului, al aviatorului -pionier Aurel Vlaicu precum şi al altor figuri politice şi culturale remarcabile. Cu regretul că portretul lui Lucian Blaga, aflat la muzeul din Galaţi a rămas inaccesibil…

 

 

   Liviu Lăzărescu este unul din puţinii pictori care se încumetă să execute portrete, mai cu seamă ale unor personalităţi cunoscute. Are însă exemplul maestrului său Corneliu Baba, al cărui discipol şi asistent a fost multă vreme. El urmăreşte să imortalizeze nu numai tresăturile fizice, asemănarea, ci în primul rând structura intelectuală, caracterul, “prezenţa impalpabilă numită suflet”.

    Exerciţiu ambițios și laborios care i-a reuşit.

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

31 martie 2019