Eu cioplesc pe cord
toamna în splendoarea ei
limbi vegetale şi frunze ruginii
zâmbesc confuz
în şoapte curcubee
tremurând în clepsidre
sã-mi poarte toamna pe retinã

Muguri de crizantemã
îmi sãrutã glezna
în ochi dominã veşnicia
râvnind clamoarea inimii palide
Gânduri strãbãtute de luminã
varsã al meu condei cu sfialã
în templul poeziei în timp ce
culeg un poem ce doarmea pe retinã
plouat cu amurguri
umbra unui alter ego

——————————-

Laura Cristina CRISTEA

10 noiembrie, 2018

Paradoxul rupturii între două realități
paradox prin intruziunea hazardului
este rodul libertății absolute a fanteziei
străpungerea enigmei
în universul meu ostil
calea ieșirii din labirint
ce leagă experant trecutul de viitor
printr-un prezent ce se autodizolvă
în previzibil

În momentul incert al crepuscului
ample flaşh-bach-uri
care trăiesc în timpul eului
atracția eurilor ca iubire
prestigiu moral , triumf spiritual
singurul spațiu -timp
ce izvorăşte din ochi
alter egourile în inautenticul apariților
unde se refugiază toate gândurile
sorbind cupa amară de triumf

——————————-

Laura Cristina CRISTEA

3 noiembrie, 2018

Poetul un andante melancolic
îşi tatueazã toamna pe retinã
cu ceața ce se aşterne
în valuri cu sclipiri diamantine
peste crizanteme şi gherghine

Poetul scrie cele mai adânci emoții
scrie viața cu scrieri mãrunte
bucurii şi dureri pe soclul inimii
Poetul un andante melancolic
scrie pe şoaptele buzelor
îşi tatueazã toamna pe retinã
toamnã capricioasã

Voi poeți ce-n rime scrieți
Sunteți luminã printre oameni
Cum e în toiul nopții luna
Şi la voi e învãţãtura .

Voi poeți ce-n rime scrieți
Stați rãpiți de vrajã şi sãgeți de jind
Cu mințile furate de visuri
Atunci frumosul astru se închinã zâmbind .

Voi minţi strãluminate
Sub degete cinci când scrieți
Asupra lumii curg rânduri
De glas ales şi poezie .

Şi astfel de drept veţi şi veți rãmâne
La ceasul judecãții luminã şi soare
În rândul celor binecuvântați cu slavã
Al celor mai de seamã scriitori cu falã .

Soarele se stinge cu pâlpâiri spectrale
Cât de frumoasã e primãvara vieții cu soarele pierind şi îngeri zburând spre rai cu artificii
în cârcã
Aceastã zi îmi lumineazã interiorul
cu o asemenea fantomaticã strãlucire
încât nu aş vrea sã pãrãsesc pãmântul
apropiindu-mã tot mai mult de marile spirale labirintice
ajugând la un orbitor fluviu de luminã
ce intrã prin toate jgheaburile sufletului

Dumnezeu mã îneacã în lumina scânteietoare
Curând voi fi cu el, ghemuitã la pieptul lui
reuniți în extaz
Aceste rânduri vin din iubire
ce se vrea a fi un poem

În aceastã zi meditez în pace şi linişte
Pãmântul nu cunoaşte nici Dumnezeu
nici milã ,nici iubire
N-aveți decât sã distrugeți lumea
n-aveți decât sã mã urâți
n-aveți decât sã cântați în Paradis
Eu meditez la ceea ce sunt
omul Laura

Înțeleapta Atena m-a prins în mrejele iubirii
obstinate simpatii
sentimente de gratitudine
iubirii ce sălăsluieşte într-un Eden
sclavă anonimă
sfidând întreaga lume
într-un freamăt neobişnuit
îndrăgostită cu fervoare de viață

Vulcan gata să erupă
în ciuda freamătului ce-mi cuprinde inima
să-mi dea în vileag gândurile
melancolia sumbră a unei liber cugetătoare
să facă echilibristică cu pana
sau cu cuvântul scris
dezlănțuire de patimi
sau atingerea unei coarde sensibile
triumfătoare deriziune
realitatea este imprevizibilă
frizează demența
în emisfera acestui univers
iluzorie contemplare
asemeni unui fluture bezmetic
având efectul unei iluminări

——————————-

Laura Cristina CRISTEA

14 octombrie, 2018

Într-o manieră elegantă îmi aştern gândurile
pornite din străfundurile firii
păinjeniş tainic îmi măguleşte orgoliu
sub efectul magic al clarului de lună
ce mă vrăjeşte
plină de pretenții deplâng pe un ton elegiac
trista condiție umană
cad pradă melancoliei
străvezie nălucă a trecutului
arma ascuțită a gândului
ființă bântuită de furtuni

În absența Spiritului
mă opun forței incomphensibile
ce strălucește magnific în flacăra gândului
un soi de voluptate
ce aleargă print-un labirint încâlcit
să stăpânească galopul nebunesc al inimii
ce s-a cuibărit pe o pajişte
smălțuită cu flori
ce aşteaptă sărutul mântuitor
al dimineții
e utopia sorții înaripate
e sufletul zburdalnic, e iubirea
tainică şi armonioasă comuniune
e nostalgie poetică în vârtejul existenței

——————————-

Laura Cristina CRISTEA

13 octombrie, 2018

În jilţurile înserării
Plănuiesc întrevederi secrete
Cu scheletul unei biografii a sufletului ce se tânguie
Amestecându-se în cosmice ondulaţii

Insesizabil, nostalgic mă îndrept
Spre sfera de cristal în veşnicia unei clipe
Luna mă priveşte cu ochiul oţelit
Unde se joacă nestingherite curcubee

Sub blândeţea memoriei exilate
În lumea vizibilă …invizibilă
Încolţeşte şi răsare
Femeia de humă

E ceasul târziu în toamna purpurie
Ce freamătă-n vânturi zbuciumat
Femeia de humă văpaia inimii înfrânge
Chemând amintirile-n trecut

În strălucirea spectrală a văzduhului
Gândul meu aleargă ca albă nălucă
Vedeam …dinăuntru spre afară
Cum devenisem …femeia de humă

Mă închid în clepsidre fluidale
Trezesc în mine tornade virulente
Eu femeia de humă
Mă topesc sedusă de absenţă

În taină arzând
Femeia de humă
Trece ca o ploaie cântând
În goană de întuneric către lumină

Nu vă mai stau în cale
Oricum nu prea mult
Femeia de humă a devenit
Femeia ideală…fantasmă vie

——————————-

Laura Cristina CRISTEA

6 octombrie, 2018