Prieteni mi-am făcut să-mi fie armură
Le simt sufletul în vrajă
Cununa prieteniei în frunze de laur
În gingaşe făpturi, comori de aur

Alunga-ţi tristeţi ,gânduri amare
Oare nu ştiţi că deznădejdea doare
În voia sorţii mergeţi -să aveţi parte
De darul fericirii fără moarte

Fie-vă zilele albe mărgăritare
Iar fericirea întreagă
Şi bucuria frumuseţii sfinte
Primească-mi inima topită

Prietenia străluceşte în lumea muritoare
Cum străluceşte sus pe cer o stea
Prietenia e zâmbet ,bucurii şi glume
E sfânta prietenie ce ne leagă acuma.

Prietenia e un dar
Ce se varsă şuvoi
Te înalţă la cer
Şi toate vorbele pier

Prietenia mă înalţă
E armonioasă
E sădită-n suflet
E legătură sacră

Prietenia e praful cernut de stele
Purtat de vânt răscolitor
E un sfânt legământ
Între oameni pe pământ

Prietenia e izvorul
De bucurii şi veselii
Cel care-l bea uită dorul
Şi prinde proaspete tării.

Frumoase efuziuni sentimentale
Sub cerul dragostei
Cu obloane închise ca niște ochi
În convalescența morală tăiată de poteci

Sărut de flăcări ,cioburi de fericire
Flori de ibiși ,liane înflorite
Prinse într-o iluzie optică
În fantasmagoria unei clipe

Ca să însuflețească marmura trupului
De chilimbar curat
Cu zâmbet blajin
Ca într-o romanță de Chopin

Ascult cum suspină în umbră comori
Lăsați-mă să vă iubesc !
Prieteni care sufletul îmi umpleți
Sunteți leac oricărei otrăvi

Muza imaginea vieții
în arta poetică
ca aripile serafimilor
unde luminoase
duioase pline de delicatețe
izvorâte din dragoste
nesecate comori ale grației
farmec izvorât
versuri , imagini eternizate
dintr-un secol în altul

Muza …iluzii ce nu mor
pansament şi leac
ce dă lumină
sciziuni în fantasmagoria unei clipe
leac şi otravă
punct nodal ce prinde formă şi viață
reverență fac în fața muzei

E toamnă târzie în caruselul vieţii
Alung zilele calde ce zboară epocal
Frunzele subţiri le torn într-un pocal
Gânduri dezgolite fug în alte zări şuvoi

E un tablou zidit în frescă sumbră
Aripi de vise, bombă de opal
Ecou solid al gândului din umbră
Suflet netemător dar nu pe piedestal

Iar voi citiţi mestecând în frunze goale
Pana vântului ce scrie
Norii mi-au dăruit cerneala
Ca să scrie …..cine scrise

Șterge stele de pe cerul tău
și vino cu mine în splendoarea
nopții lumii
ne vom săruta în gura lentă o zorilor.

Închide-ți ochii ochii spre abis
și cazi pe verticală în dependență
mod antemporal de a stoca
perfecțiunea sau incertitudinea

Suntem trandafirul și spinul
trăiri palide
monstrul iubirii ne devorează
sufletul și manierele

m-am săturat să-mi sap în ochi
prăpăstii de sensibilitate

——————————-

Laura Cristina CRISTEA

21 decembrie, 2018

Vãd viața ca un puzzle în fiecare zi
ca o micã patã verde cu puțin roşu, o idee de gri
dar totul prost combinat şi inform
cu zile amestecate, cu parte din trecut
înfiptã ca un ghimpe în viitor
sãrãcit de un refuz sec al fantomelor
şi al proiectelor

O dorințã egoistã de a dispune de sine
în orice clipã a zilei de fiecare datã unicã
fãrã a mã împiedica de trecut sau viitor
Eşec în ce ?
Noțiunea de eşec e lipsitã de sens,da ,logic

Presimțirea cã se apropie ceva
care mã va lua prin surprindere
cã mã va gãsi dezarmatã
şi va trebui sã mã pregãtesc
Ce naiba , doar nu-i uşor ,chiar aşa de uşor
sã-mi arunc obiceiurile
scrupulele mele care cam aduc a surmenaj

O sã deschid porțile timpului
şi o sã-l arunc gol în timp ce fumez o țigarã
iar acest puzzle o sã-l refac repede
o sã adun cu mâinile crispate sentimente
bucãțele roşii ,albastre şi gri
Sã reconstitui din dezordine
un profil de femeie pe un fundal de copaci
bãtrâni din poveştile cu zâne
cu orizontul albastru cobalt
cu steluțe ruginite de iarna mea.

——————————-

Laura Cristina CRISTEA

2 decembrie, 2018

Cu mâinile palide aşez fragmente
albastre ,aurii şi verzi de scarabeu
pe conturul prea gingaş al acestui desen muzical
Muzica din aerul memoriei crude pluteşte
fãrã efort sã întâmpine semiviziunile
care se prãbuşesc impetuoase
trecând printr-un nor de lilieci ,
bucãți de operã ,de verbe cãrora le trebuie
un context coagulant

Chitara este urechea ce se ascultã
îmi plec capul simt cã mã pãrãsesc puterile
(durerea de gât persistã )
Strigãtele care-mi strãpung tâmplele se depãrteazã

Muzica se hieratizeazã,o notã ascuțitã
şi persistentã se încarcã încetul cu încetul
se pierde treptat într-un acord
Chitara se desface ca pãrul pe pernã
toate stelele îşi întind ghearele spre capul meu
O lacrimã cumplit de fierbinte
îmi alunecã pe obraz
îmi arde fața cade pe mâna stângã
şi alunecã uşor la o uitare fulgeratoare
fãrã întoarcere la luminã

——————————-

Laura Cristina CRISTEA

24 noiembrie, 2018

Exacerbez speranțe solitare
pe care obişnuința le surghiuneşte în vise
să înhațe timpul ce se insinuează
într-o instanță de poezie
într-o sinucidere pe care gândul
o mutilează imediat
unde vor zbura gândurile mele

Poezia această trădare de cuvinte
care stau la pândă ca o proxenetă
a frumuseții , a euforiei , a rimei fericite
germenele farmecului
rime pure cu infinitul
în care încap gânduri şi conștiința
unde vor galopa gândurile mele

——————————-

Laura Cristina CRISTEA

12 noiembrie, 2018