Ai plecat copilarie

 

Te-am zărit copilărie cum grăbită alergai,

Printre zilele senine, cu miros de mucegai.

Fără să te uiți în urmă, ai plecat atât de iute,

Lăsând clipele fugare ca și spicele căzute.

 

Să te strig am încercat, tu erai însă departe,

Amintirile îndat, le-am înghesuit în carte.

Gândul poate că-ntr-o zi, te-oi vedea iar la fereastră,

Mă ajută să îmi strâng, seninul din zarea-albastră.

 

Chicote și zâmbet larg, numai tu ai împărțit,

Când plecam la colindat, pe sub deal la asfințit.

Tu spuneai că prietenia, într-o viață se clădește,

Că de preț e omenia, celui care te iubește.

 

Niciodată n-ai stiut, ce-i tristețea și mâhnirea,

În privire mi-ai zidit, cu mândrie fericirea.

Un grăunte de speranță, ai lăsat mereu în tindă,

Fiecărei încercări, rezolvare drept oglindă.

 

Îți duc dorul zi de zi, chiar de veacul ne desparte,

Tu te faci că nu m-auzi, punând orele deoparte.

Ghioceii de pe tâmple îmi sunt parcă confirmare,

Că nicicând n-o să răspunzi, la umila mea chemare.

 

Început de toamnă

 

Zâmbesc din nou și cred în tine

Privind la clipe ce-au trecut

Se plimbă toamna pe coline

Și-n suflet frunze au căzut.

 

Te strig, dar glasul mi se pierde

În noaptea cu cercei de brumă

Ce nu mai poate să dezmierde

Un greier înmuiat în humă.

 

Azi vara a plecat departe

Lăsând căldură-n ochii reci

Când ploaia vise ne împarte,

Iar tu tristețea îmi îneci.

 

Aduci miros de primăvară

În lumea noastră de poveste

Din cer un înger se coboară

Strângând iubirea ca pe-o zestre.