Alpinism

Pe piscuri goale, fără viaţă,

Unde nici vulturi nu s’avîntă

Eu mi-am tîrît povara sfîntă

A trupului flămînd de viaţă.

.

Cu patimă m-am strîns pe stîncă

Strîngînd spasmodic piatra tare …

Şi-i drept că gura-mi, nu arare

Cerşea un sprijin de la stîncă.

.

Prăpăstii mi-au surîs sarcastic,

Guri de-abia înfiorătoare,

Dar prins de culme cu ardoare,

Am rîs şi eu – la fel – sarcastic …

1928

Publicată în „SO₄H₂”, anul  I, nr. 1, din 15 aprilie 1932

.

Noapte la Turnu Măgurele (1930)

Noaptea caldă … noapte pasăre nocturnă

Aripa de neguri grele şi-a lăsat-o

Pe oraş ca un „Adio del Passato”

Fredonat într-o lagună taciturnă.

.

Pietonii pe trotuare trec în grabă.

Liniştea se sparge’n uşi de cafenele.

Catedrala’nalţă turlele spre stele

În mirosul de grătar şi de tarabă.

.

Stingerea se sună lung la regimente,

Cu ecouri prelungite. În grădină

Teatrul râde-n revelaţii somnolente,

Pe când paznic al luminilor de lapte

 – Sfinx pe soclul său de piatră carpatină –

Stă eroul de la şaptezeci şi şapte …

Publicată în „Graiul tineretului”, anul  II, nr. din 11 iulie 1933

               .

 Voiaj

Sbor alb, aruncat peste zare,

Trec albe legiuni de gânduri –

Nici-o stea, nici-o statuie de sare,

Înfipte-n trecut, în curânduri.

.

Alergam, aur, printre platanii suri,

Ceas deşteptător pentru fluture şi cuc,

Iarba ne mângâie, plopii mahmuri

Şi Dumnezeu e bun ca un eunuc.

.

Privire departe, cer larg, deschis,

Ne jucăm cu focul, cu inima mea;

Somnul e mort, visul e deschis

Către viaţă, moarte, aer, catifea.

.

Plouă la sud, fulgeră norii,

Peste noi ţipă cocorii de spaimă –

Numai un puţ numără călătorii

Şi rugăciuni adânci singur îngaimă.

________________________________________

Publicată în „DRUM”, anul  II,  nr. 4 – 5 din 1 ianuarie 1937

.

Anii mei

Anii mei ca merele toamnei trec

Cu dragostea, cu tristeţea, cu bucuria;

Peste calendar, peste zile m-aplec

Şi-mi plac colindele şi Sântamaria.

.

Visez ades la biserica din copilărie,

Bătrână, cu denie, cu joc, cu prohod;

La bâlciuri o fată, o menajerie

Şi eu evoluând, între ele, Irod.

.

Drumuri în apă, berzele călătoare,

Feerie de primăveri şi uimire.

Blândul Isus între copii, sunătoare

În frunza de plopi – aninată vuire.

.

Anii mei, lunile şi zilele mele,

Fraţi şi surori cu viaţa, cu amintirea

Merg către unde? Şi vă scutur nuiele

În sufletul negru cum este cernirea.

________________________________________

 Publicată în „DRUM”, anul  III, nr. 3 din 27 noiembrie 1937

.

Melancolie

Stăm aşa gravi, timpul ne plouă,

Cu destinul alături îmbătrânim;

Altă lumină, aer, lume nouă

Şi călătorim etern către ţintirim.

.

Scocul nădejdii sec, gândul coclit,

Prin sânge trece cornul tristeţii:

Plânge, aripa ruptă, vag infinit

În care coboară pâraiele vieţii.

.

La răsărit zările pară,

Alămuri ruginite ţipă strident,

Vrerea uitată, surdă, amară,

Şi cortina lăsată funebru, atent.

.

Poate mai ştii idila de an, de zece,

Creşte-n noi amintirea cenuşie,

Toamna, moarte, visul falnic trece

Şi privim în ram pe Sfânta Marie.

________________________________________

Publicată în „DRUM”, anul  III,nr. 8 – 9, 24 aprilie 1938

.

Poetul din urmă

Pe-aici poetul este rătăcit,

Prin hârburi de anafură şi besnă,

Heralzii în tăcere i-au murit

Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.

.

De vreme îndelungă-i călător –

Cu pietrele şi roua din grădină,

Cu pulberea, cu norul tunător,

Cu toamna îmbrăcată în rugină.

.

A năzuit o ţară de poveşti –

Naiade în albastră legiune,

Luceferi în betele îngereşti

Şi verile cu umbră de cărbune.

.

Să fluture alaiele în zob,

Pe lanuri să se scuture belşugul,

Din cupe să hălădue –  şi rob

Ca neaua să-i  lucească meşteşugul.

.

O ţară de lumină şi de vis

Poetul peste ani a căutat-o;

I-e sufletul de negură, închis

Şi ţara pân’acuma n’a aflat-o.

________________________________________

Publicată în „DRUM”, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „PREPOEM” an II, seria II, nr.19 din iunie 1941

.

Opriţi-vă!

În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,

În carnea mea cu târnăcoape.

Am să vă dau mistere şi arginţi,

Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.

.

Mi-e inima de fulgere ocean.

Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.

Opriţi-vă cu sufletul ochean

Să beţi înfiorarea hăbăucă.

.

Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri

Să vă înalţ o clipă, să vă doară.

Crepuscul de altare şi zefiri

Şi vorba peste moarte să vă moară.

.

Nu închinaţi cu mine rugăciuni

Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,

Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.

Deschis îmi e pătulul ca o carte.

.

Eu voi rămâne singur, vagabond,

Un cerşetor de soare şi de vise.

Voi ocoli destinul rubicond

Cu porţile de marmură, închise.

________________________________________

Publicată în „DRUM”, an IV, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „UNIVERSUL LITERAR” an I, nr. 21 din 23 mai 1942

Autor: Ion C Pena

**

Bibliografia lui Ion C Pena (1911 – 1944),  perceptorul – scriitor, îngropat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia alături de fiul lui Sadoveanu,

Ion C Pena debutează publicistic pe 15 aprilie 1932 în „Revista – SO4H2″, din Turnu Măgurele, cu poezia „Alpinism”, scrisă pe când avea 17 ani. Traduce şi publică, împreună cu Ştefan Baljalarschi, „Poemele mele” de Serghei Esenin.

De tânăr, Pena şi-a creat adversităţi publicând tot în anul 1932 (21 de ani), texte prin care se delimitează de „exclusivismul rasei şi culturii germane”, în care-l combate pe Oswald Spengler, filosof idealist, repre­zentant al antiintelectualismului şi istoric german, un critic fervent al latinităţii.

Fiind simpatizant şi susţinător al ţărăniştilor, în aprilie 1933 (22 de ani), publică poezia „Noapte la Turnu Mă­gurele” în „Graiul tineretului ţărănist” – Organ al Tineretului Naţional Tărănesc din Teleorman, care apărea sub coordonarea unui comitet. Tot aici îi apar articole în care susţine cauza ţăranului roman. Astfel, în articolul „Atotputernicia latifundiară”, Pena subliniază că „Statul român este un stat de ţărani. Încercările care tind să facă din el amestec de laborator, cu consistenţă artificială, sunt sortite să se sfărâme mai devreme sau mai târziu şi să tulbure numai evoluţia naturală a lucrurilor, aruncând-o în regres sau în împietrire. Şi totuşi istoria noastră contemporană nu este decât lupta surdă şi pe planuri multiple, dusă împotriva eman­cipării ţărănimii. Nu există proces istoric mai nedrept şi mai dureros, la noi, decât acel al ţărănimii din’naintea războiului. O clasă care deţinea aproape 90 % din populaţie, în loc să guverneze era guvernată de o minoritate infimă, care o înhăma fără nicio măsură la carul intereselor sale. Burghezia română prin reprezentantul său politic – partidul liberal – duce aceeaşi politică de ignorare a nevoilor ţărăneşti. Dealtfel interesele sale nu erau altele, fiindcă orice s-ar spune, partidul liberal nu era atunci decât ediţia a doua a conservatorismului”, „Reforma agrară care s-a făcut după război, ca să se împiedice bolşevizarea tării – nu de dragul omeniei, cum fals se arată de unii – a fost compromisă din cauză că s-a pus în posesia lotului un ţăran rămas la arhaice metode de cultură şi lipsit de inventar agricol. Acesta este ţăranul format de latifundiarul român, fie el „conservator” sau „liberal.”

În articolul „Rechizitoriu”, publicat pe 1 martie 1934 (23 de ani), Pena îşi manifestă temerile legate de posibilitatea începerii unui nou război mondial: „Nu se poate con­testa de nimeni că evenimentele şi orientările inter­naţionale se succed cu o convergenţă diabolică spre un nou război. Din neliniştea şi nervozitatea care există în toate cancelariile europene se ghiceşte, cu prisosinţă, sensul grav al timpului pe care îl parcurgem. Nu-şi face nimeni nicio iluzie asupra viitorului steagului alb. „Pax perpetua”, care a putut să încolţeasca în creierele înfierbântate de credinţă ale călugărilor din evul mediu, pe care Woodrow Wilson (n.n. preşedinte al Statelor Unite ale Americii) a trâmbiţat-o lumii şi a dăruit-o Europei cu paragrafe de cod civil, căreia Briand (n.n. prim ministru al Franţei, in 1926 a primit Premiul Nobel pentru Pace) i-a adus jertfă toată naivi­tatea sa copilărească şi din care numai Stresseman (n.n. ministru de externe al Germaniei) a ştiut să culeagă roade bune, este astăzi cu desăvarşire compromisă.”

„Din nenorocire, scadenţa fatală a fost infinit mai apropiată, decât putea să creadă oricine. Areopagul de la Geneva îşi plânge astăzi ruinele fiindcă i s-a dezvelit, în sfârşit, goliciunea ieftină din care a întreţinut, cu inconştienţă, un mit al păcii, timp de un deceniu şi jumătate.”, „Liga naţiunilor s-a dovedit, singură, un templu al neputinţei şi al ipocriziei”, „Nimeni n-a subminat mai mult pacea şi n-a pregatit mai bine drumul unei noi încercări, decât liga naţiunilor. Acesta este adevărul urât – ca oricare altul – dar de necontestat şi de dovedit oricând. Căci toţi câţi s-au adunat acolo, în numele ei, n-au venit deloc cu gândul păcii, ci au formulat numai revendicări în lumina mondială”, „Copiii ligii naţiunilor sunt gata să se ia de păr şi ea se ascunde neputincioasă. Bine că nu mai are, cel puţin acum, curajul inconştienţei fără margini ca să mai arunce, în spaţiu, lozinca concordiei universale, de care italianul cu uitătură cruntă şi-a bătut joc o viaţă întreagă şi pe care fratele său proaspăt – Hitler – a înmormântat-o înaintea constituţiei de la Weimar”, „Campionul războiului şi revizuirii tratatelor, de la Roma, Germania cu intenţii hotărat revanşarde şi Anglia şovaielnică în mâinile nehotărâtului vizionar MacDonald (n.n. prim ministru al Regatului Unit) (fereşte-ne Doamne de vizionari!) marchează impre­sionate chemări la realitate care nu mai pot fi ignorate de niciun cap întreg. Bethmann – Hollveg (n.n. cancelarul Germaniei) vorbea odată de „petecele de hârtie”. Nu sunt de atunci decât aproximativ 20 de ani dar vorba lui s-a uitat prea repede. Să nu se piardă însă, din vedere, că odată va reveni iarăşi de actualitate, de o tragică actualitate.”

–––––––––

În ultimii 3 ani, despre Ion Pena au apărut articole în multe publicaţii tipărite sau online, între ele aflându-se şi ziarele generaliste Adevărul, Puterea, Unirea, romania Libera şi Evenimentul zilei, care au tiraje importante. Sunt sute, mii de persoane care au citit despre viaţa lui tragică sau din epigramele şi poeziile sale, or măcar au auzit de el. De mare ajutor a fost şi este internetul prin Facebook, Wikipedia, paginile cu profil literar, etc.

Semnalele venite spun că a venit vremea ca Pena să fie scos la lumină pentru o nouă viaţă. Citindu-i scrierile, atâtea câte s-au mai găsit, va exista prin fiecare dintre noi, determinând poate şi lumea literară să-l ia în considerare pe viitor. Bine ai venit din lumea umbrelor Ion Pena!

–––––––––––––––––––––-

– Lucian Vasiliu, membru USR: “Pe tânărul POET Ion PENA îl situez la înălțimi valorice compatibile (păstrând proporțiile) ca registru, vocabular, teme, în companie prestigioasă, precum ARGHEZI, BACOVIA, Dimitrie STELARU, Constant TONEGARU, ieșeanul Mircea POPOVICI sau Emil BOTTA (născut tot în anul 1911).

– Sonetistul Adrian Munteanu, membru USR: „Ion C Pena are viziune si energie asemeni lui Goga (in vremurile lui bune), o poezie care astazi se poarta mai rar. Poate doar Grigore Vieru sa se apropie si uneori Paunescu”

––––––

Gheorghe Grigurcu: „De-o preţuire aparte merită scrierea în proză a lui Ion Pena, Moneda fantazienilor (1937 – 1938) care oferă o viziune surprinzător anticipativă a ceea ce va reprezenta la noi societatea „socialistă”. Cu o amărăciune ascunsă sub o relaxare candid exaltată, autorul descrie fenomenele totalitarismului ce se va instaura după moartea sa, de la cinismul viclean al dictaturii şi eşafodajul economic inuman, la distrugerea proprietăţii private, deopotrivă la oraş şi la sat, la propaganda deşănţată şi ideologizarea obligatorie. E o operă de ţinută orwelliană, cu impresionante vaticinări, singulară, după cît se pare, în literele noastre. Negreşit, Ion Pena merită de acum încolo o susţinută atenţie recuperatoare.”

(Marin Scarlat, strănepotul lui Ion C Pena)