Toamna la tâmplele mele…
Nu pot să-nțeleg
ce se-ntâmplă
toamna,
eu de destinul meu te leg
noi doi,
așezați tâmplă lângă tâmplă
pierduți în cuvinte
șuvoi…
Nu pot să-nțeleg
ce se-ntâmplă
deși avem atâta iubire
de oferit și de dat
obositele noastre cuvinte
stau în tăcere
ce ciudat…
tâmplă lângă tâmplă
la fel ca-nainte…
Nu pot să-nțeleg
ce se-ntâmplă
de ce noi doi
nu mai suntem ca ieri
ce ciudat!,
tâmplă lângă tâmplă
deși nici eu, nici tu
nu am plecat
nicăieri.
Eternele tristeti…
tristețea parcă ne e stăpână
și ne decide calea în univers
durerea lumii nu mai anină
nici de-o silabă, nici de-un vers
portretul nostru poartă tristețe
și în viața noastră de zi cu zi
purtăm măști, peste zile și fețe
nu știm cum e fericit să fii
și cerul parca e mereu mai trist
în biserica nu ai voie să pășești
nici măcar să dai un acatist
nici sa spui DA când tu iubești
și norii stăpânesc cerul gri
și ploua în suflet și pe alei
mi-e dor de soare în fiecare zi
pământule, tu, viața înapoi ne-o iei?
e atâta lehamite în lume și pe străzi
și picăturile de ploaie s-au înmulțit
nici măcar nu știi în ce să mai crezi
și dacă mai e mult până la infinit…
Aripa mea obosită…
Aripa de gând de seară
Fâlfâind peste întinderi
Aș vrea să mă porți deseară
Pe la porțile-nchise, ieri
Aripa de gând și plâns
ce aș vrea să mă poți duce
Acolo unde iubire am strâns
Și le am așezat în răscruce
Aripa de dor și jale
As vrea să cutreier munții
Peste deal și peste vale
Să retrăiesc iubirea minții
Aripa de silabă și cuvinte
Cu care am zămislit și versuri
Ce-aș vrea să fie ca-înainte
Cînd rosteam…subînțelesuri
Aripa ce-n zbor se frânge
Și în tristețea sa ciudată
Aripa ce și acum mai plânge
Ce-aș mai vrea să zbor odată
Aripa mea însă nu mai poate
Mi se așează tristă pe piept
Îmi spune neputința-n șoapte
Să se mai nască o aripă ..aștept!
Continue reading „Ioan Alexandru TĂTAR: Enigme de toamnă (poeme)”
