Magdalena ALBU: Data corectă a decesului interpretei Hariclea Darclée este 10 ianuarie 1939

ANUNȚ IMPORTANT ÎN CEEA CE PRIVEȘTE O MODIFICARE NECESARĂ CE TREBUIE EFECTUATĂ ÎN CADRUL ENCICLOPEDIILOR, DICȚIONARELOR ȘI CĂRȚILOR DE SPECIALITATE DIN DOMENIUL MUZICAL, BIOGRAFIILOR DEJA REDACTATE PÂNĂ ÎN MOMENTUL DE FAȚĂ, ARTICOLELOR, BLOGURILOR ETC. DIN ȚARĂ ȘI DIN STRĂINĂTATE!…

Zilele acestea am efectuat, în nume personal, o activitate de cercetare, având drept TEMĂ un subiect controversat în ultimele opt decenii de la trecerea la Domnul a marii soprane HARICLEA DARCLÉE, anume, DATA OFICIALĂ A DECESULUI INTERPRETEI.

Întrucât există, la ora actuală, două date folosite în cadrul enciclopediilor, cărților, articolelor, blogurilor etc. internaționale și autohtone, din respectul deosebit, ce trebuie să ne anime sufletele și conștiința, față de cea mai mare Valoare a artei lirice din toată istoria muzicii universale de până acum, am abordat o linie de cercetare directă, cu instrumente concrete, palpabile, izvoarele cu pricina fiind reprezentate de o parte dintre cotidianele lunii ianuarie a anului 1939, unde a fost reflectat, pe larg, tristul eveniment.

Prin urmare, periodicele românești vechi analizate în raport cu subiectul anterior menționat sunt ziarele ”Timpul” și ”România”, din perioada ianuarie 1939. Din examinarea detaliată a tuturor articolelor și necroloagelor apărute în cotidianele respective, s-a putut stabili, în mod corect, data oficială a decesului artistei HARICLEA DARCLÉE.

Baza fundamentală, din întreg materialul cercetat, pentru lămurirea acestui reper biografic fix din destinul interpretei a constat  în anunțul mortuar făcut de însuși fiul acesteia – compozitorul IOAN HARTULARI DARCLÉE, în ziarul ”România”, condus de scriitorul CEZAR PETRESCU, din data de 13 ianuarie 1939, anunț care conține următorul text:

Ӡ

Ioan Hartulari Darclée-fiul și familiile înrudite au durerea de a face cunoscută prietenilor și admiratorilor încetarea din viață a iubitei lor

Hariclia Darclée

(Haricly)

decedată în ziua de 10 ianuarie după o lungă și grea suferință.

Înhumarea va avea loc la cimitirul Bellu astăzi Joi 12 ianuarie orele 3 p.m.

Aceasta ține loc de orișice înștiințare.”

Prin urmare, eroarea asupra datei oficiale a morții sopranei HARICLEA DARCLÉE înregistrată în atâtea enciclopedii, articole, cărți etc. din țară și străinătate rezultă din confuzia, care s-a instaurat între data decesului său (10 ianuarie 1939) și data înhumării (12 ianuarie 1939). Prin urmare, pentru posteritate, DATA CORECTĂ, OFICIALĂ, A TRECERII LA CELE SFINTE A MARII ARTISTE HARICLEA DARCLÉE ESTE 10 IANUARIE 1939.

De asemeni, în urma analizei atente a materialelor de presă, trebuie menționat faptul că la capitolul ”NOTE, IZVOARE, ANEXE”, din volumul biografic ”DARCLÉE”, apărut în anul 1961, la Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., autori GEORGE SBÎRCEA și ION HARTULARI-DARCLÉE, apare o trimitere către articolul MĂRGĂRITEI MILLER-VERGHY ca fiind apărut în ziarul ”Timpul” din 10 ianuarie 1939. În urma cercetării directe, am constatat că articolul ziaristei MILLER-VERGHY, intitulat, simplu, ”DARCLÉE”, a fost publicat, într-adevăr, în cotidianul ”Timpul”, însă pe data de 13 ianuarie 1939.

Consider că prezentarea corectă a datelor despre cea mai mare soprană româncă a tuturor timpurilor – HARICLEEA DARCLÉ -, pentru care s-au alcătuit, în mod special, cele mai cunoscute opere ale lumii, ne revine, nouă, urmașilor ei, ca o datorie de onoare și de respect absolut, de admirație, deopotrivă, și dragoste la puterea + ∞.

—————————

MAGDALENA ALBU

30 ianuarie 2019

Sfinții Trei Ierarhi

București