Gheorghe LUCHIAN: Rugăciune

 

RUGĂCIUNE

 

Cu trupul pe genunchi plecat
Cu conştiinţa încărcată
Pledez-nainte-ţi: Vinovat!
Poruncile, ţi le-am călcat
Cu fala mea nemăsurată.

Tu, poţi citi în orice gând
Cărări ascunse le ,,citeşti”
Şi totuşi, Tu, ne judeci drept
Ne dojeneşti, şi rând pe rând
Vedem ce sfânt, ce mare eşti…

Mă vezi şi şti că-mi pare rău
De câte ori mă enervez
Mă las condus de-orgoliul meu
Şi doar atunci când mi-este greu
Stau um moment să cugetez.

Nu sunt copi, dar deseori
Gândesc de parcă sânt ca ei…
Un om matur, cu capu-n nori
Ca porumbeii voiajori
Nesocotindu-mi anii mei.

Îmi merge viaţa spre apus.
Am tot urcat. Acum, cobor.
Muţi ani am risipit. S-au dus
Să-i retrăiesc, este exclus.
Iertare dă-mi. Sfârşit uşor.

——————————–

Gheorghe LUCHIAN

Florești

5 aprilie 2019

Gheorghe LUCHIAN: Nu vine Moșul…

NU VINE MOȘUL…

 

Hai, culcă-te copile. Să poți măcar visa
Că Moș Crăciun, laponul, la tine va intra
Legenda fermecată ce s-a născut prin vremi
Cu un bătrân ce vine în sania cu reni…

Acela ce pătrunde cu zarvă mare-n casă
Purtând un sac cu daruri ce umeri-i apasă
Da, moșul despre care atâtea se vorbește
Va trece mai departe; la tine nu s-oprește.

Hai, culcă-te copile. Zadarnic mai aștepți
Bunicii tăi, plecați sunt în lumea celor drepți;
Ei, sunt în rai cu Tatăl, al nostru, al tuturor
Veghindu-ne din slavă, ceresc ocrotitor.

Nu-ți aștepta nici mama. Prin lume rătăcește
Nu știm de mai vorbește o boabă românește…
Ea, doar ți-a dat viață; apoi, te-a părăsit
Și nimeni, nu mai știe: Trăiește? A murit?

Nu-ți căuta tăticul. E un necunoscut
Ce nu știe de tine și nici nu te-a văzut…
Hai, șterge lăcrimioara, durerea din priviri
Abia de ai hăinuțe; Cam vechi, și cam subțiri…

Hai, culcă-te copile. Pătuțu-i desfăcut
Te va veghea un înger în rece așternut…
Trăim în lumea noastră, străină și nedreaptă
Și numai Domnul știe, de mâine ce ne-așteaptă.

——————————–

Gheorghe LUCHIAN

Florești

18 decembrie, 2018

 

Gheorghe LUCHIAN: La ceas de multe întrebări

LA CEAS DE MULTE ÎNTREBĂRI

 

La ceas de multe întrebări
Vă cerem într-un mod precis
Să raportați acestei țări:
Ce ați făcut din ce-ați promis?

Recunosc, grea întrebare.
Dar hai răspundeți. Fiți bărbați!
(Din această guvernare)
O să ieșiți…cam șifonați.

Că ne-ați dus cu zăhărelul
E clar ca ziua, oameni buni;
De Crăciun, ne-ați luat purcelul
Pe care-l creștem din străbuni.

Vă credeți „tari” Aveți și cum?
Că zisa,cum? Majoritate?
Devine-ncet, încet, un…fum
Ș-atunci, ce mai aveți…în spate?

Hai, ziceți-le voi cum vreți.
La adevăr, sunteți imuni.
Așa fu vorba, măi băieți?
Noi vă dăm votul, voi minciuni?

Cum v-ați ținut cuvântul dat?
Salarii, dar și pensii mari?
Acestea, da. S-au înmânat
Dar numai pe la demnitari.

Autostrăzi? Mai mult cărări.
Cele mai scumpe pe aici
Se fac încet, cu amânări
Ca într-un joc de bambilici.

Un singur scop aveți. Ascuns.
Să scape omul de dosar
Oricare infractor ce-i „uns”
E om cinstit. N-are habar.

Noi, vă considerăm călăi.
Iar voi, ne credeți proști și „mici”
Dar, vom scăpa de popândăi
Și demnitari de…bambilici.

——————————–

Gheorghe LUCHIAN

Florești

15 decembrie, 2018

Gheorghe LUCHIAN: Mlaștina

MLAȘTINA

 

Din mlaștina în care s-adăpostesc strigoii
De unde ne inundă miros de putregai
S-aud cu glas funebru, orăcăind broscoii
Se lăfăie minciuna; Cu tristul ei alai.

În mlaștina imensă, ce nu se vrea secată
Sălășuiește-o lume. A celor renegați.
Ce tremură la gândul că va veni ș-o plată
Pentru atâtea rele de care-s acuzați.

Pe mlaștina minciunii, ce fierbe și inundă
Întreagă viața noastră, o lacomă reptilă
Își fierbe-ncet veninul și varsă, furibundă
Pâraie otrăvite. Scursoare imbecilă.

Zâmbește larg reptila. Se simte ca un vraci;
Un mag, la care lumea făcută-i să se-nchine.
Îi ciugulesc din palmă, o liotă de ciraci
În stare doar de visuri. Obtuze și meschine.

De ei, nu-cap ai țării cei peste zări plecați.
Ei suferă-n tăcere, șirag de umilinți…
Mai au copii acasă, părinți îngenunchiați
De fiară, de ciracii vânduți pentru arginți.

Eu, zic, că ar fi vremea, ca smârcul puturos
Să-și simtă(clar), sfârșitul. Să facem un drenaj.
Pe locul cu pricina, să crească grâu frumos.
(E dreept, că pentru asta, ne trebuie… curaj.

——————————–

Gheorghe LUCHIAN

Florești

12 decembrie, 2018

Gheorghe LUCHIAN: Mândrie

MÂNDRIE

 

Hai suflete, triumfă. Îți rotunjești comoara.
Poți să te simți în tine, că te-ai ajuns. Fudul;
Au curs spre tine banii, din zori și până seara
Ca râul înspre fluviu dar parcă nu-i destul.

Ți-a mers din plin și astăzi; desfată-te avar
Rotește-n jur privirea zâmbind superior.
Ți se lărgește contul(desigur, cel bancar)
Și planurile tale, se-ntrec amețitor.

Îți vei schimba mașina, cu alta mai grozavă
La vilă, mai adaugi un corp și o terasă…
Iar ambarcațiunea, e mică și firavă
S-ar cuveni o alta, oricum, mai spațioasă.

Ți-ai petrecut vacanțe oriunde-ai vrut în țară;
Ai colindat la munte, la mare și la șes
E timpul să se știe, de tine, și-n afară
Alege Monte Carlo. Ori…poate ai ales?

Obții chiar doctoratul în ce ți-ai fi dorit
Fără o zi, la cursuri, să fi și tu prezent;
Politica, îți face cu ochiul? Ai găsit
Prilejul de- ajunge, direct în parlament

Acolo? trai neneacă. Faci legi cum îți convine.
Te deranjează „strada”? Poți s-o ignori firește
Dacă se-ngroașă gluma, jandarmeria vine
Și știe să te facă să taci precum un pește

Avem o țară mândră în prag de centenar;
Avem guvern celebru, cu sânge mult…în vână
Atâta doar, că vorba-i, cu izul ei murdar
Măcelărește liber, voit…limba română.

——————————–

Gheorghe LUCHIAN

Florești

30 noiembrie, 2018

Gheorghe LUCHIAN: Nu mai gândim

NU MAI GÂNDIM

 

Nu mai gândim cu mintea ce-o avem
Din tată-n fiu, de multe generații…
Suntem drept pradă unui crud blestem
De cei ce vor să învrăjbească frații.

E deajuns, o vorbă aruncată
La un pahar cu vin de tămâioasă.
Și vorba cu venin se prinde-ndată;
Române, unde-i mintea sănătoasă?

Vin iar alegeri. Lacomii șacali
Cu noi minciuni, în fiece cuvânt
Vicleni, lingușitori, satiri venali
Vin să-ți promită, raiul pe pământ.

Te amețesc:- Străinii-ți vor averea!
– Ei vin să prade ce ți-a mai rămas…
Dar cei ce astfel zic, dețin puterea
Și ei, te vând. În fiecare ceas.

Din ce-aveam, dispare cât-un pic
Din suveran, ajuns ești sclavul burții
Zilnic, te simți, că ești tot mai calic
Iar toaleta, e în fundul curții…

Din ce ți-a fost promis, e…mai nimic
Iar noi scumpiri, la orizont apar
Ai viața, hotărâtă dintr-un „clik”
Și toate, într-un an de centenar.

Nu bănuiești, cât aș avea de spus;
Dar degetul, îl ști, arătătorul
Amenință să taci. Fi sclav supus
Că te aude, domnul dictator.

——————————–

Gheorghe LUCHIAN

Florești

21 noiembrie, 2018

Gheorghe LUCHIAN: Dincolo de orice

DINCOLO DE ORICE

 

Prezența Ta o simt. E suverană.
Chiar dincolo de gând și de vorbire.
Izvor din care toți, de bună seamă
Ne tragem seva. Ești, întreaga fire.

S-au străduit, mulțime de artiști
Un chip să-ți zugrăvească. Nălucire.
Eu cred, că Tu continui să exiști
Mult mai presus de orice-nchipuire.

Cu ce să te compar din lumea mea?
La Tine nu se află concurență…
Să am pe suflet vina cea mai grea
Știu că la Tine voi găsi clemență.

Ne pasc nenumărate încercări.
La fiecare pas, e o ispită;
În loc de drumuri, preferăm cărări
Spre lumea în derivă, rătăcită.

Trădarea, lăcomia, ni-s altare
La care zilnic ne-nclinăm smeriți;
Mințim, senini, nimic nu ne mai doare
Când frați de sânge gem. Și-s asupriți.

Ne acostează primul doritor
De parvenire. Vrea să ne conducă.
Vorbește elevat, curtenitor
Ca mai apoi, să prade ce apucă.

Omizi atroce, rodul ni-l răpesc;
Grădina ce ne-ai dat-o moștenire
E loc unde tâlharii huzuresc
Iar pentru noi, un prag de pătimire…

——————————–

Gheorghe LUCHIAN

Florești

9 noiembrie, 2018

 

Gheorghe LUCHIAN: Indiferență…

Piața Mihai Viteazul. Ora? În jurul orei 13. După ceasul meu. Mă grăbeam să ajung undeva, într-un loc unde aveam de clarificat ceva de ordin personal. În fața unei agenții de turism, un om zace pe trotuar. Este slab, murdar, sărăcăcios îmbrăcat. În preajmă, o pungă din plastic din care, în cădere, se rostogoliseră o cutie de conservă(poate un pateu ieftin), o sticlă pe jumătate cu suc, ceva rotund înfășurat în hârtie de ziar. Desigur, ceva personal. O cămașă de schimb poate. Și mai era ceva. Un colț de franzelă neagră, cred din categoria Graham. Mai era ceva? Cred că nimic. Nimic în afară de om. Omul avea culoarea obișnuită unui cadavru. Dungat cu albastru în jurul gurii rămase deschisă, loc prin care obișnuim să credem că și-a dat ultima suflare. Un om fără un domiciliu al său, un om al străzii. Al tuturor străzilor dintr-un oraș. Și al niciuneia. Un vagabond. Un boschetar, într-o accepțiune mai nouă. Ei sunt mulți. Dureros de mulți. Fac parte din „zestrea”, din fauna fiecărui oraș mai răsărit.

Ciudat, dar cred că în același loc, la aceiași oră, am văzut ceva asemănător. După socoteala mea, cu o jumătate de secol în urmă. Un bărbat la fel de sărăcăcios îmbrăcat. Cu aceleași dungi albastre, aceiași gură rămasă deschisă. Și parcă același rictus încremenit a batjocură. Numai că acum cincizeci de ani nu puteam vorbi de existența unor oameni ai străzii. A boschetarilor. Nu spun că ei nu existau și atunci. Am trăit și acei ani și poate de aceea nu îndrăznesc s-o spun. Trăiam într-o dictatură aprigă. Eu însumi, eram de curând „eliberat” dintr-o închisoare, ca fost condamnat politic. Despre multe lucruri nu se putea vorbi atunci. Eram ascultați, te miri de unde și Gherla mi se deschidea din nou.
Astăzi? Au trecut cincizeci de ani. Astăzi putem vorbi orice, că tot nu ne ascultă nimeni. Și nu se schimbă nimic din ce ar fi important pentru sărăcimea care speră ceva, așteaptă ceva. Da, s-au înmulțit miliardarii. Cum? Numai ei știu cum. Doar ei și ei între ei. De unde/ pe ce „surse”? Nici un muritor de rând nu trebuie să știe. Nici justiția. Sau ce a mai rămas din ea. A trebuit să ne jertfim floarea țării, ca parafrazându-l într-un fel pe Caragiale, să avem și noi miliardarii noștri. Ce fac ei pentru noi? În afară de rotunjirea averilor?Libertatea de a recunoaște, cu glas tare, sărăcimea noastră. Că avem, oficial de astă dată, vagabonzii noștri. Ca-n filmul acela indian cu Raj Kapoor. Oameni fără căpătâi, fără un loc al lor, trăind din cerșetorie, furt, ori, în cel mai bun caz, din mici expediente. Unde sunt speranțele noastre dragi aleși? Acelea pe care ni le reanimați o dată la patru ani, sau cinci, și pe care ni le înșelați de fiecare dată. Cu acelaș zâmbet fals, asemănător cu rictusul mortului de azi din Cluj. Din piața Mihai Viteazul. Cel care, după aproape o oră, nu-l ridicase nimeni de pe trotuar. Nu-l revendicase nimeni. Nimeni nu avea nevoie de el. Aleși spuneam? Aleși ai sorții. Ai unei sorți crude care ne împarte între „ai noștri” și „ai nimănui”. Aleși ai hazardului. Ai noștri, nu mai sunteți de multă vreme.

Mă pregătesc de culcare. Știu însă că noaptea mea va fi un coșmar. Imaginea cu o ființă a nimănui, zăcând în colbul unui trotuar așteptând să fie dus undeva la o morgă. Și mai ales gura aceia rămasă deschisă. Cu zâmbetul ciudat, aducând a batjocură.

–––––––––––

Gheorghe LUCHIAN

Cluj-Napoca

19 octombrie, 2018

Imagine internet