Georgeta GHENA: Să gustăm din Potirul tainic (poeme)

Trilul ciocârliei lin

 

Cerurile s-au deschis

și pe o aripa de nor

coboară trilul ciocârliei lin…

O, imnul țării sfânt!

 

Îl aud și fecioarele nebune

plecate după untdelemnul sfânt.

Prea târziu!

 

Un călugăr bâtrân și-a isprăvit rucodelia…

Smerenia e zăvorâtă în gloata ce pășește agale

spre margini de lume…

 

Stingher îmi privesc mâinile

străpunse de sângele amiezii,

în care se oglindește sfios drapelul.

 

Îngenunchez sub tăcere

la umbra cedrului divin.

 

Îmi cântă Psalmi și eu îi redau

trilul ciocârliei lin,

așa cum mi l-au spus străbunii….

 

Tu, sfântă patrie!

 

Privesc prin tine, țara mea,

dar tu stai cu capul în jos-

răsturnată de un arlechin șugubăț.

Aș vrea să îți întorc firea spre Răsăritul promis.

Brazii să ți-i înalț spre eter,

zâmbetul tău de altădată

să îl topesc în fibrele trupului meu.

O, sfântă patrie, de ți-ai întinde mâinile,

precum heruvimii cei cu câte șase aripi,

te-ai descătușa din mrejele grotești ale acestui circar.

În zbor te-ai răsuci năucitor

și pe pământul sfânt, ai păși, din nou, tu.

Te aștept să îmi picuri seva prin vene, ca odinioară.

Să gustăm din Potirul tainic

și prin lume să ieșim din lumea subjugată…

 

Roșul stindardului românesc

 

Roșul stindardului românesc

s-a desprins din timpul trecător

Continue reading „Georgeta GHENA: Să gustăm din Potirul tainic (poeme)”