Emma POENARIU SERAFIN: Poeme

Bună dimineața

 

Ceasul din perete bate tic şi tac
Dimineața trece numărând secunde
Ziua îmi adună ghemul din stomac
Somnul mi se stinge, la margini de undă.

 

Cu un gest molatec îmi caut cuvinte
Cufărul gândirii , precum golul sac,
Patul nopții mele , încă e fierbinte
Și mă-ndeamnă-n dânsul cufăr să-mi desfac.

 

Pe un colț de pernă, miroase-a iubire
Cu reflexe lila-n flori de liliac,
Papucii de casă , în compătimire
Unul după altul ,mi-au venit de hac.

 

Cafeaua de-aseară zace neiubită
Pe un colț de masă, parcă-i mai buimacă
Scrumiera plină, tare necăjită,
Eu cu mintea goală şi tare săracă.

 

Ceasul prinde ora şi-o toarnă-n secundă
Limba lui mai mare, îmi bate tic-tac
O vorbă din cufăr pare mai profundă:
Bună dimineața ! Ți-am venit de hac.

 

Răvaș inimii

 

În catedrala inimii , pustie,
În care gânduri triste bat,
Pe drumuri șterse, din hârtie
Doar fulgi de aripi mai răzbat.

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poeme”

Emma POENARIU SERAFIN: Poesis

Ascultă-n verde

 

Ascultă-n verde, simt miros de nuntă
În verdele desprins de prin rutină
Iar mugurii de brad ce vântu-i cântă
În buburuza-n zbor, fără de vină.

 

Mă trec prin verde, încă nu-l mai știu
Şi împletesc prin mrejele din mine
Mugurii de floare ce-mi doresc să fiu
Şi-o creangă aplecată , înspre sine.

 

Cobor din nori, în verdele din haine
Și-n timpul tins prin frunze ce-i tăcut
Penel de clipociri îngrop în vine ,
Pe chipul din copaci din timp pierdut.

 

Mă-ngrop în verdele din frunzele răpuse
Croire prin culcușul din ascuns
În putregaiul celor descompuse
Și în răspunsul, fără de răspuns .

 

Mă ung în verdele demult uitat de soartă
Precum si-n cel ce n-are niciun rost
Și în miresmea lemnului din poartă
Ce nu demult, cum știu ,stejar a fost.

 

Mă trec prin verde unde timpul duc
Ori să le las pe toate, printre toate
Sau dacă vreau mă nasc din nou, haiduc ,
Să petrec frunze descompuse, înspre moarte.

 

Dar parcă-n verde, văd alai de nuntă,
Penelul țanțoș și-a pictat rutina
Prin muguri verzi de paradă vântul cântă
Și-ncerarcă-n verde-a împleti lumina.

 

Alt apus de soare

 

Ce apus de soare, spectacol , iubite
Vezi deasupra noastră se mijeşte Luna.
Stele diafane, peste cer cârpite
Valul bate țărmul de ocean întruna.

 

Umbre de-ntuneric mărginind ispite
Plâng azure ape , bolților izvoare,
Fâlfâit de aripi umbrelor pierite
Bot desprins din ierburi, ochi de căprioare.

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poesis”

Emma POENARIU SERAFIN: 1 Iunie

1 Iunie

 

Copil suav în viața mea, minune
Te pot iubi, atâta pot, atât
Și să te strâng în mine, rugăciune
În paşii tăi să-acopăr ce-i urât.

 

Înger venit în viață, nu în gând
Ești miezul vieții, ca un miez de nucă
Nici gerul nu te sparge că nicicând
Nu am să-ngădui, vântul, să te ducă.

 

Zborul de aripi Cerul poate-atinge
Nimicul , vreau din calea ta, plecat
Lumina ochiului să nu știe a plânge
Și tot ce-i greu, să fie-nduplecat.

 

Iubirea ta vreau să mă ostoiască
Îți sărut fruntea-n dulce alinare
Tu mângâie privirea mea de iască
Și sufletul, deschis, ca o scrisoare.

 

Aşază-te cu trupul tău pe pleoape,
Pe ochii mei, din verdele pădurii
Şi lasă-ți mângâierea, să se-adape
Și ochii tăi, din negrul, furat murii.

 

Din când în când mai prinde-mă de mână
Și ține-mă să nu mă rătăcesc.
Privirea mea pe-a ta o mai îngână
Și lasă-mă sa strig cât te iubesc !

 

În suflet înflorit, minune a minunii,
Aşază-mi paşi, să nu mă desfrunzesc
Eu te aşez, în capul rugăciunii,
Iar de acolo-n psalmi, să te iubesc.

–––––––––––––

Emma POENARIU SERAFIN

1 iunie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Inimă

Inimă

 

De nu ești pe margini de lume, ești inimă doar
Și bați și taci acolo dureri și iubiri înlănțuie
Eşti flacăra vieții, eşti vie și pusă pe jar
Alintă, iubește, cerșește și uneori mântuie.

 

Pe focul nestins te zbați plânsă, după linişte
Îți sunt vasală, nălucă, surată și grijă – ți mai sunt,
Prin iarnă, prin vară, prin toamnă, printr-o dragoste
Îți mângâi bătaia, obrazul, ființa şi trupul frânt.

 

Cufăr de mir, în care strângi lumini dumnezeiești
Și-n care pan” și îngerii din Cer aripe – şi ocrotesc ,
Te dramuiesc în timpul viitor, pe căi lumeşti,
Iar de nu pot zbura, m-aduni timid să nu mă prăbușesc.

 

Ești călătorul meu pe drum de van și absolut,
Din când în când te răstignesc prin griji,
nevoi și osândesc
Te mai aşez drumeț neodihnit și-n pas de dor
Și-n timp sădește până poți, iubiri de Cer, nepământesc.

–––––––––––––

Emma POENARIU SERAFIN

30 mai, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Parfumul casei

Parfumul casei

 

Intr-o zi de vară , caldă și frumoasă
La plimbare-n lume să dam frâu vieții
Ziua-n brațe tandre, ne privea duioasă
Ne ungea pe gene, zorii dimineții.

 

Drumul şerpuieste prin raze de soare
Munții ninşi pe creste, proaspeți s-au ivit
Stănci semețe-n dreapta, cam de trei picioare
Parc-ar fi din cobalt, parcă din granit.

 

Un popas la mama, ce m-aşteaptă-n casă
Praful de pe uliți îl dezmiardă mirii
Casa mamei pare, astăzi mai frumoasă
Iuciul din fereastră , îl aşez privirii.

 

Casa mă așteaptă, e scăldată-n pace
O fotografie, doarme marginit,
Iar icoana mamei nu mă lasă- n pace
Picuri scurşi durerii , pe sub Răstignit.

 

Sufletul în lacrimi, parcă mi se strânge
Ies din odăiță, cu pasul grăbit,
Joarda porții noastre ,pe sub timp se frânge
O s-o zboare vântul, care n-a venit.

 

Ziua mi se strânge peste trup ca-n haină,
Și îmi iartă ochiul, verde dezgolit,
Peste suflet toarnă temeri frânte-n taină
Glasul mamei pleacă, înspre infinit…

 

Mă întorc în casă să-mi pun geanta-n cui,
Clipa se înalță, parcă mângâiată,
Mama mea-i icoana, cu ochii caprui
Locuieşte-n suflet, timpului furată.

 

Brațe tremurânde se deschid îmi pare
Cutele din tipuri pare că-s mințite,
Șoaptele sperantei sunt tulburatoare
Scoverzile mamei, bune și dospite.

 

Ziua curge lină, nu se mai trezeşte
Ceasul bate ora, în registru-nalt.
Limba lui sub sticlă parcă risipește
Drumul de la poartă pierdut prin asfalt.

 

Smoala lui la poartă, neagră și fierbinte
Ceasul din perete pare că se zbate,
Sărutări de mână, mâinile ei sfinte
Crucea de pe frunte, șterge de păcate.

 

O icoană-i mama, veche și curată,
A uitat prin timpuri chiar să mă mai certe.
Dragostea de mamă ne-o trimite toată
Suflețelul mamei , mai poate să ierte.

 

Intr-o zi, ea, mama, trece-n amintire,
Vorbele ei tunet, se adună-n şoaptă.
Drumul lung de smoală uită de venire
Ceasul din perete, uită și așteaptă.

 

Totu-i amintire, noi ne trecem fum,
Ziua petrecută, e tulburătoare
Casa mamei mele ramane-n parfum
Eu mă-ntorc în mine, să îmi cer iertare.

––––––––––––

Emma POENARIU SERAFIN

30 mai, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Timpul

 

Timpul

 

Se despică Ceru-n două și se naşte clipa zilei
Murmurul de ziuă-n noapte tremură prin sfinte taine
Luna, prinsă-n două ape, își păstrează noaptea milei,
Ziua-şi strânge crăpătura, ca pe tivul unei haine..

 

Tremur de dureri se-aude, ca un clopot a-nchinării
Prinsă-n două lumi mă clatin, pe o pânză de păianjen,
Lacrima de-nchinăciune, nu se vinde-n veci trădării
Cocoțată-n picioroange sub o gură de un stânjen.

 

Toate vin şi-aşa s-or duce, ca un zbor dintr-o aripă,
Bucuroşi le ducem poate, de e ziuă sau e noapte.
Viața prinsă-n lesa noastră, ca un câine se-nfiripă,
De ești cocoşat de veacuri sau ești pruncul uns de lapte.

 

De e zi sau de e noapte noi ne trecem, ca şi timpul
Numărând zilele-n care, nu uităm să mai trăim
Azi e vară, primăvară, vine toamna, moare câmpul,
Noi cuprinşi de-o amintire, parc-am vrea să veşnicim.

–––––––-

Emma POENARIU SERAFIN

29 mai, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Poeme

Ia mea

 

Din tine timpul curge mai încet
De vine-ncet și pleacă-n nicăieri
Pe pânză ta însemnuri de poet
Ce versul şi-l ascunde prin tăceri.

 

Altița ta e dor desprins din dor
Ciupagul gros din timpul veşniciei
Ai îmbrăcat viața mea şi-a lor
Iar alții snobi, se mai îmbracă-n ie

 

Eşti și a mea, din castenul de-acasă
Pe tine văd şi ochi ce nu mai plâng
Și zâmbetul pe fețe de mireasă
Și urma ce-a lăsat-o vre-un nătâng.

 

Ești portul meu , te port din când în gând
Și tot prin gânduri parcă-mi amintești
M-ai tot vegheat și m-ai văzut crescând
Ești cartea mea, ești cartea cu povesti.

 

Sânziene

 

Zeița noastră cursă din bolta prea albastră
Ascunsă-n noi , în floare şi-n clocotele vieții
În voalul dintre ceruri cobori pe scări ca-n glastră
Și mângâi bobi de rouă pe geana dimineții.

 

Din brațele suave cerşeşti prin foc de soare
Ştergi lacrima neplânsă din norul cel ivit
Din Sânziene-n vară ți-ai ciopârțit picioare
Și trupul zvelt din timpuri , din cobalt și granit.

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poeme”