Mă iartă copile
Mă iartă copile că-ți sunt povară
Și anii mi-s slobozi printre dureri
Mi-e tristă și soarta, grea și amară,
Iar astăzi ți-aduc doar neplăceri.
Îmi iartă absența prezenței în viață
Și nevolnicia în care trăiesc
Oftatul mi-e surd, făptura-i paiață
Pe scena acestui teatru lumesc.
———————————–
Emilia-Paula ZAGAVEI
3 ianuarie 2019
Umbre pustii
Zăpezi medievale cu gust de amintire
Se cern tăcut pe strada uitată de iubire,
Umbre pustii dansează despletite
În inimi ce se vor mereu iubite.
Se-văluie de ceața căzută peste gând
Uitând de-a lor chemare lăcrimând,
Se-mpart în cete alese pe sprânceană
Sorbind câte-un cuvânt din călimară.
Penelul lor mustește în trecut,
Pustiul amarnic le devine scut.
Se joacă-n vise otrăvite de culoare
Privind cu grea trufie către soare.
Își scriu tăcerile gălăgioase
Și gândurile ce nu stau acasă,
Se dojenesc mereu cu un sărut
Trăind această viață mai acut.
Umbre tăcute, tainice blesteme
Călătorind mereu printre poeme,
Doruri fierbinți cu gust de scorțișoară
Fantome dragi pierdute-n vară.
Nu poposiți pe-a sufletului tindă
Plecați ca dorul să nu se întindă
Peste pădurea pustiită de otravă
În căutare de altă gâlceavă.
Fulgi leneși de iubire să se lase
Peste amarul adunat în case,
S-omoare nepăsarea și cu ura
Că ele și-au uitat voit măsura.
––––––––––––
Emilia-Paula ZAGAVEI