Etichetă: Dorel Schor

Dorel SCHOR: Minunea din copac (schiță)

De obicei, cam către seara, familia Iliescu iese la plimbare cu copiii cei mici. Cel mai potrivit loc, ferit de automobile şi de alte pericole, este părculeţul de lângă blocul nostru, cu un mic teren de joacă, cu bănci şi câţiva copaci bătrâni. Pentru copii şi pentru pensionari e grozav. Numai că iată ce s-a întâmplat zilele astea…
   Eliahu Iliescu a aruncat o minge cu scopul ca s-o prindă prichindeii, a calculat greşit sau poate a fost o pală de vânt şi mingea a nimerit în frunzişul unui castan.
Şi oricât s-au străduit, nu au reuşit s-o dea jos. Haim Nasgâtaşvili care era pe aproape s-a oferit să-i ajute cu bastonul lui, cu măciulie argintată, pe care îl purta mândru, de bonplezir. L-a aruncat în copac de câteva ori, cu mare precizie, până ce obiectul a rămas înţepenit în frunziş.
   Intre timp se întunecase de-a binelea, aşa că au amânat acţiunea de recuperare pentru a doua zi. A doua zi, când s-au întors de la lucru, au constatat nu fără oarecare mirare că şi mingea , şi bastonul cu măciulie dispăruseră.
   Chestiunea devenea serioasă aşa că au apelat la preşedintele comitetului de bloc. Boris Israelovici era un tip cu iniţiativă şi săritor la nevoie. El se oferi să aducă o scară şi să controleze personal copacul. La întrebarea dacă e sigur că acesta e copacul cu pricina, primi la început răspunsul că da, apoi cei doi, Iliescu şi Nasgâtaşvili acceptară ideia că nu ar strica să fie controlaţi şi alţi arbori. Drept pentru care lăsară scara în parc, urmând s-o folosească a doua zi.
    Dar a doua zi, să vezi minune, dispăruse şi scara…
    Nu e de mirare că noutatea se răspândi în cartier destul de repede. Lumea avea tot felul de interpretări, nu lipseau nici teoriile banale, dar nici altele care atribuiau bătrânului castan proprietăţi magice şi puteri supranaturale. Nu e de mirare nici faptul că Leopold Gurnişt, care plimba în fiecare seară căţelul nevestei şi făcea acest lucru cu mare împotrivire lăuntrică, îl urcă în copac, cât mai sus, pe faimosul „cacăr spaniol” şi se întoarse acasă singur şi foarte târziu, la o oră la care Matilda dormea sigur.
    Minunea se întâmplă, căţelel dispăruse.
    Leopold era dispus să treacă prin iadul scandalului făcut de nevastă-sa a doua zi pentru că se hotărâse. De altfel, chiar ieşise un zvon proaspăt care părea să confirme că fusese văzut, în seara asta, căţărându-se cu oarecare dificultate pe crengile castanului cu pricina. Ce o mai fi, dacă va dispărea şi el, o să vă povestesc mâine!

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

20 decembrie, 2018

Dorel SCHOR: Baruch Elron – Priveliști din Țara Sfântă

O interesantă expoziţie colectivă este găzduită în portul Tel Aviv.

Intitulată “Violonistul pe acoperiş” este inspirată, ca şi spectacolul muzical omonim, de celebra povestire a lui Şalom Alehem “Tuvia lăptarul”.

Este un bun prilej de a revedea frumoase privelişti din ţara sfântă, aşa cum le-a surprins pe pânză cu măiestrie pictorul Baruch Elron.

Visul eroului din poveste se metamorfozează şi trece pe nesimţite hotarul nevăzut dintre arte în drumul său către estetic şi spiritual.

Pictorul foloseşte un stil realist bogat în simboluri şi alegorii. Limbajul său pictorial este bazat pe o bogată şi fructuoasă imaginaţie, lăsând totuşi privitorului satisfacţia de a recunoaşte locuri din Rosh Pina, Zfat, Tveria, Ierusalim…

 

 

   Baruch Elron, unul din cei mai importanţi pictori israelieni contemporani, a fost considerat de criticii de artă suprarealist, postimpresionist, simbolist sau realist fantastic. Toate aceste caracterizări sunt valabile datorită  abilităţii sale creative, capacităţii de a folosi intuiţia şi logica,  permanentei căutări a ineditului, la marginea provocării inteligente. Aşa cum se vede din tablouri, el este şi un colorist exuberant, un artist reprezentativ al culorii. Compoziţiile sunt bine echilibrate, dovedind şi o deosebită acuitate a observaţiei, realitatea fiind văzută prin filtrul subiectivităţii şi personalităţii sale. Artistul descifrează misterul materiei în peisaj, gen care îi permite contactul direct cu natura. Şi astfel, ne demonstrează din nou că pictura înseamnă ştiinţă, cultură, artă, fantezie, meditaţie, filosofie…

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

18 decembrie, 2018

Dorel SCHOR: Călător în lumea artelor

Am primit de la Vasile Jurje, prietenul meu din tinereţe, un frumos album de artă intitulat “Călător prin lumea artelor”. Când eu l-am cunoscut, Vasile tocmai fusese repartizat la Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani ca scenograf, iar eu îndeplineam funcţia de secretar literar al teatrului, continuând în acelaş timp pe cea de medic. În anii care au urmat, prietenul meu a semnat scenografia multor spectacole, colaborând cu numeroase teatre din România şi bucurându-se de aprecierea unor valoroşi dramaturgi, regizori, oameni de teatru, dar şi de marele public.

   Numai că scenograful nu s-a mulţumit să creieze  decoruri si schiţe de costume originale pentru spectacole, ci s-a consacrat şi picturii de şevalet, graficii, sculpturii, ilustraţiei de carte, afişelor şi coperţilor, programelor de teatru. In zecile de ani care au trecut, Vasile Jurje a participat la foarte numeroase expoziţii colective şi individuale, aducând întotdeauna în pictura sa un stil deosebit şi o tehnică surprinzătoare.

   Scriam într-o cronică de artă că tablourile sale sunt neobişnuite, că pictorul abandonează formele figurative sau geometrice pentru a descoperi un nou limbaj artistic, bazat în mare parte pe improvizaţie, folclor, simboluri mitice, forme abstracte. Fluiditatea chipurilor şi lipsa de precizie a spaţiului dau măsura libertăţii de gândire şi visare. Cunoscuţi critici de artă au subliniat faptul că Jurje redă stări spirituale proprii, fiind preocupat de o nouă iconografie plastică, cu semnificaţii din ideile lumii contemporane. În cazul portretelor, el anulează asemănarea fizică în favoarea esenţei unor caractere.

   Citându-mă în album, artistul reproduce multe din afirmaţiile mele. Vasile Jurje recurge discret la esenţializări cu încărcătură filozofică, într-un univers voit fabulos.

Poate că aici se ascunde secretul succesului său, la care aş mai adăuga coloritul subtil într-un spaţiu postmodern, într-un univers plastic unic.

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

18 decembrie, 2018

Dorel SCHOR: Miriam Cojocaru și nesfârşitul universul feminin în artă

Picturile lui Miriam Cojocaru sunt în mare parte inspirate din nesfârşitul universul feminin şi sunt dedicate cu delicateţe şi duioşie publicului.

Ea alege unele teme celebre şi apropiate tuturor, dar la reinterpretează, le reconfigurează cu inteligenţă, îmbogăţind imaginarul. Femeia în  toate situaţiile reprezentative, de soţie, mamă, iubită se află în centrul acestui univers intim. Frumosul etern feminin trebuie adesea descoperit pentru că el se află în fiecare suflet. Acest lucru îşi propune pictoriţa, subliniind cu discreţie tandreţea, fragilitatea dar şi forţa.

 

 

   Dragostea incomparabilă a mamei, profunzimea acesteia, starea pură de duioşie maternală, nobleţea sentimentelor sunt surprinse în multe din picturile semnate de Miriam Cojocaru. In lucrările cu tematică maternală ea descoperă şi inocenţa, delicatesea dar şi misterul mereu însoţit de stări meditative. Picturile cu femei reflectă cea ce simt personajele, mult mai mult decât puterea feminină, mai mult decât o simplă frumuseţe.

 

   Pictura devine astfel o fascinantă lecţie de viaţă, ea devenind interesantă şi atrăgătoare când conţine armonii subtile, formele şi culorile sugerând esenţa.

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

16 decembrie, 2018

Dorel SCHOR: Proletari din toate țările…

Într-o zi am avut un pacient cu nume ciudat…Se numea Dorfman Marx. Nu Max, cum am crezut o clipă, ci Marx. Adică numele intemeietorului comunismului ştiinţific etcetera… Atunci, i-am pus câteva intrebări , respectiv de unde vine, unde s-a născut, ce erau părinţii lui, dacă mai are fraţi si iată ce mi-a povestit…

   S-a născut în Zaporojnaia Oblasti, nu ştiu ce raion, intr-un sat. Tatăl lui era socotitor, adică un fel de mic intelectual rural, membru de partid, dar cam evreu de felul lui. Dovadă şi numele de familie din cauza căruia avusese unele mici necazuri, tovarăşii de la raion, nu ca ar fi fost contra, dar intâmpinau mici dificultăţi de pronunţie. Aşa că, atunci când el s-a născut, exact în ziua când în calendar era trecut cu roşu că se născuse marele Karl Marx, s-a hotărât în familie să fie botezat pe linie.

   Ar fi putut fi Karl, Karl Dorfman, dar e clar că asocierea asta l-ar fi înfundat şi mai rău pe nevinovatul prunc, nimeni nu ar fi sesizat culoarea politică a identităţii sale. Aşa că i-au zis Marx. Oricum, un avantaj tot a avut pentru că multă vreme nimeni nu l-a bătut, ca să nu se spună că cineva i-a ars o scatoalcă sau i-a pus piedică lui Marx. Agresorul risca un proces politic sau chiar surghiunul.

   Povestea lui Marx al nostru devine mai interesantă când aflăm cum îl cheamă pe fratele lui mai mic. Engels!  Engels Dorfman s-a născut câţiva ani mai târziu, era un copil cam bolnăvicios şi Marx işi aminteşte că medicul din sat îl trimitea la spitalul regional pentru orice fleac, de teamă că, ferească dumnezeu (dumnezeu!!!]  i s-ar putea reproşa că nu a oprit la timp diareea lui Engels sau l-a lăsat să sufere de limbrici.

   De notat că in sat nu mai exista nici un Engels şi tatăl lor era foarte mândru de treaba asta, iar mama îi chema din praful uliţei cu numele întreg, nu cu diminutive, cum s-ar putea crede. Marx şi Engels, veniţi la masă! sau spălaţi-vă pe mâini!

   Când s-a născut al treilea frate, in ciuda faptului ca soţii îşi doreau o fetiţă, nimeni nu s-a mirat că a primit numele Lenin. Lenin Dorfman era un copil cam alintat şi, mai târziu s-a dovedit leneş şi foarte slab la învăţătură. In ciuda acestei situaţii, a trecut din clasă in clasă fără dificultăţi, primea note peste medie şi, de acea, a ajuns un neisprăvit, pardon de expresie. Lenin Dorfman s-a apucat de fumat la nici doisprezece ani şi de curve la cincisprezece. A fost reţinut in oraşul de raion pentru vagabondaj de mai multe ori, dar de fiecare dată îl eliberau urgent şi nemotivat. N-a invăţat nici o meserie, şi-a exploatat părinţii şi, într-o oarecare măsură fraţii, nu a reuşit nici ca fotbalist deşi nimeni nu îndrăznea să-l huiduiască pe teren şi nici un arbitru nu l-a eliminat pentru joc periculos.

   –  Sunteţi trei fraţi, vasăzică…

   –  Mai am un frate, suntem patru!

   –  Ah, am exprimat, deci mai există unul! Nu-mi spune cum îl cheamă,

lasă-mi plăcerea să ghicesc. Se numeşte… Stalin!!

   – Da’ de unde! Cînd s-a născut cel mic, lucrurile se schimbaseră în mare măsură. Până şi în satul nostru lumea a făcut progrese, nu mai  era important să te cheme politic, aşa că i s-a dat un nume frumos, modern şi de viitor. Pe fratele cel mic îl cheamă Ionatan.

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

16 decembrie, 2018

Dorel SCHOR: O întâmplare epocală

– Îmi aduc aminte de o întâmplare epocală de pe vremuri, spune Manole cuprins de nostalgii. Trebuia să sosească în judeţul nostru o delegaţie frăţească din republica socialistă moldovenească, pentru întărirea legăturilor culturale şi de altă natură. La comitetul judeţean de partid pregătirile erau în toi, se făcea repetiţie pentru primire, erau instruite nişte fete frumoase în costum naţional care să ofere oaspeţilor pâine şi sare, iar tovarăşul Raţă de la cultură şi propagandă scrisese o cuvântare de bun venit, aprobată de forurile superioare.

Dar în ultimul moment s-a aflat componenţa exactă a delegaţiei oaspete. Ea urma să fie condusă de un tovarăş sovietic, cu o funcţie corespunzătoare pe care îl chema Răţoi ! Deodată se crease o problemă gravă şi neaşteptată, oamenii aveau să facă bancuri, în ziar se punea problema paginaţiei, totul putea să se transforme într-o anecdotă politică. De anecdote care să ne facă de râs era nevoie? Duşmanul atâta aştepta!

S-a luat urgent legătura cu Chişinăul, cu factorii de decizie şi li s-a comunicat situaţia gravă iminentă. În acelaşi timp, ai noştri căutau o soluţie. Toată secţia de cultură şi propagandă era în fierbere. Ce era de făcut? Până la urmă s-a găsit soluţia salvatoare. In locul tovarăşului Raţă, va rosti cuvântul de întâmpinare tovul Plăcintă, redactorul şef al ziarului care, oricum, scrisese cuvântarea. Se părea că vizita putea începe fără grijă…

Numai că şi prietenii sovietici luaseră măsuri eficiente. Tovarăşul Răţoi urma să fie înlocuit cu tovarăşul Brânză, adjunctul lui.

Noi am ascultat cu interes relatarea lui Manole.

– Dar de ce, am întrebat, numeşti intâmplarea asta epocală?

– Păi, pentru că s-a petrecut in epoca de aur !

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

16 decembrie, 2018

Dorel SCHOR: Pur culturală (schiță umoristică)

Ascultă, amice… Ai două minute la dispoziţie? Vreau să-ţi relatez un caz din lumea teatrului, a artiştilor. Nu dau nume, că nu asta contează, e vorba de un cunoscut al meu care, ţine-te bine, a divorţat de trei ori. Ce zici de asta? Că-i o performanţă? Mersi frumos… Asta nu ar fi nimic, or mai fi şi alţii care… Numai că dânsul a divorţat de trei ori de aceaşi femeie…! Aud? Nu te miri ? Păi, cum dracu’, domnule?! Ca să divorţeze de trei ori de aceaşi femeie înseamnă că s-a şi însurat de trei ori cu aceaşi femeie, nu-i aşa? Spune şi dumneata, un om normal se însoară de trei ori? Nici măcar de două ori! Dar, în fine… Să admitem că viaţa e o scenă, teatrul e o viaţă. Ce poţi să faci? Nimic!
Acum, despre scriitori mai ştii ceva? De pe şantierele literare… Dacă nu, îţi relatez eu o noutate. Nu-ţi spun numele tipului că nu are rost, omul e celebru şi aşa, tradus în canadiană, tradus în austriacă… Vrei să ştii cine îl traduce? Ţine-te bine, că aici e poanta: nevastă-sa! Stai, domnule, că nu glumesc, ştiu prea bine că vorba asta are două înţelesuri… Dar femeia e licenţiată în limbi străine. Numai că ştii cum se întinde un zvon. Nu ştiu ce cucoană snoabă află de traduceri, înţelege ce vrea ea, îi spune alteia verde, vezi că madam soţia scriitorului îl înşeală cu un canadian şi un austriac în ediţie bilingvă. Treaba se aude, vorbe, vorbe, dacă îţi spun că s-au prezentat în instanţă, ai să mă crezi? Asta e situaţia, literatura e o artă grea, plină de riscuri, mai ales dacă citeşti…

Am şi noutăţi din artele plastice. N-o să-ţi spun exact despre cine se vorbeşte în propoziţiune, pentru că s-ar putea să-l identifici după nume. Pe scurt, omul primeşte o comandă, primăria vrea să pună în parc un grup statuar, nu figurativ, ci modern, abstract. Crezi poate că treaba asta e simplă? Nuuu… Există o fază de concepţie, o fază de decepţie, una de excepţie şi una de recepţie… Evident, omul nostru lucrează greu, lipseşte de acasă, soţia îl înţelege dar se şi necăjeşte pentru că tipul nu mai este tânăr, poate să facă, ferească Dumnezeu, un ulcer duodenal la stomac, sau o tensiune mare, sau chiar o retenţie de urină. Aşa că într-o seară, ce se gândeşte soţia sculptorului: Hai să-i fac o surpriză, să apar în atelier fără să-l anunţ şi să-l încurajez cu o laudă, cu o părere bună, cu un sandvici dietetic…
Cred că ai înţeles ce s-a întâmplat. Doamna intră în atelier pe nesimţite, pentru că avea o cheie ca să poata să facă curat, şi când aprinde lumina, artistul era acolo şi o tânără în pielea goală era tot acolo… A încercat el să explice că fata e model şi nimic mai mult, dar poate îmi explici ce nevoie era de model, când lucrarea e un fel de arc de triumf răsturnat, cu o bilă care se învârteşte… Ca să nu mai vorbim că era întuneric când lucra, de nu se vedea om cu persoană.

Cât priveşte cinematografia… Ce anume? Nu mai ai timp şi răbdare, o să discutăm altă dată? Mă rog, mă rog…Toată lumea e la fel, nu mai am pretenţii de la nimeni… Dacă îl scoţi pe om din politică, din sport sau din bursă, nu ai ce discuta cu el! Degeaba încerc eu să aduc vorba despre lumea teatrului, despre scriitori, despre oameni de artă şi cultură… Nimic nu ajută. Capitalismul a schimbat societatea, cultura nu mai interesează.. Aleluia!

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

13 decembrie, 2018

Dorel SCHOR: Sănătate și noroc (schiță umoristică)

Într-o sâmbătă seara, cam în timpul emisiunii de ştiri de la televiziune, Leopold Gurnişt strănută puternic. Madam Gurnişt, ca şi doamna Brodiciche care intrase de câteva ceasuri pentru câteva minute, i-au spus „sănătate”. Înainte însă de a apuca să mulţumească pentru urări, Leopold strănută încă o dată, atât de energic că dacă cineva l-ar fi auzit fără să-l vadă, ar fi putut crede că e un halterofil. De data aceasta, doamna Brodiciche îşi repetă urarea, dar nevastă-sa preciză: Du-te şi ia-ţi o batistă din sertarul de jos, nu vezi că ai răcit dracului!?

A doua zi dimineaţa, Leopold se sculă cu ochii roşii şi umflaţi, declară că n-a dormit mai deloc, că îl doare capul şi că ar face bine să rămână acasă o zi, două.

– Ai înebunit? îl luă în primire consoarta, nu-ţi ajunge cât ai lipsit cu nevroza aia? Bei un ceai fierbinte, iei vreo două aspirine şi gata, ce mare lucru o răceală?

Se înţelege că Leopold Gurnişt n-a mai scos o vorbă şi s-a dus la datorie. A lucrat conştiincios, folosind pe cât posibil cele trei batiste din sertarul de jos pe care le usca prin rotaţie şi a căutat să strănute cât mai puţin zgomotos.

Marţi, două zile după primul strănut, colega sa Lina, o femeie foarte rezistentă, nu s-a prezentat la serviciu. Miercuri, Leopold a intrat la şeful de serviciu cu rugăminte să i se acorde o anumită păsuire la o lucrare, întrucât în afară de Lina absentau încă doi funcţionari. Şeful îi dădu păsuirea solicitată dar, lucru curios, a doua zi nu se prezentă nici dânsul la birou. În această situaţie, Leopold Gurnişt fu nevoit să intre pentru prima dată în cabinetul directorului. Îşi şterse bine nasul, strănută pe coridor de câteva ori, ca pentru a-şi epuiza stocul, bătu la uşă şi păşi cu dreptul. Directorul îl primi cu bunăvoinţă, îi analiză lucrarea şi, mulţumit, îi strânse mâna. Lucru care urma să-l coste…

Joi lipsiră de la lucru, în cifre statistice, patruzeci la sută din forţa de lucru a instituţiei, iar vineri dimineaţa , Leopold nu-l găsi în poartă nici măcar pe paznicul de serviciu. El, ce-i drept, încercă să lucreze, dar treaba nu mergea de loc din cauza numeroaselor telefoane care ajungeau direct la el. Centralista, cine ştie cum, se îmbolnăvise şi ea.

Sâmbătă, la emisiunea de ştiri de la televiziune, Leopold se simţea deja foarte bine, doar niţeluş slăbit. În schimb, doamna Brodiciche care intrase pentru câteva minute, începu să strănute.

– Ai putea să-mi explici, o întrebă madam Gurnişt, cum se face că eu, care dorm în acelaşi pat cu el, nu am nici pe naiba şi matale, care nici nu ştii bine cum îl cheamă, te-ai molipsit?!?

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

13 decembrie, 2018

Dorel SCHOR: Avi Schwartz – aparentul paradox al picturii

Pictorul Avi Schwartz este un nostalgic… Nu în sensul pesimist al cuvântului, cu amintiri neplăcute sau nesemnificative, ci cumva in spiritul stenic al amintirilor din copilărie, martore ale tranziţiei dintr-un timp în altul şi dintr-un loc în altul. Al unor transformări care nu şterg peisaje şi portrete, simboluri ale unor vremi care au fost. Si unde gaseste citadinul modern acele colţuri liniştite, în care timpul şi-a păstrat patina, colorându-le familiar şi subtil? O variantă posibilă ar fi în vechiul Tel Aviv, în cartierele care păstrează atmosfera de acum o sută de ani, în Yaffo, cu bătrânul port pescăresc, cu străzile cotite în care tavernele populare îţi oferă cafea şi bucate specifice, cu pitorescul “târg al puricilor”, clocotind de mişcare, ritm şi fluiditate…

   Avi Schwartz rămâne un constant admirator al vechilor maeştri, chiar dacă pictura lui respiră limbajul actual al artei prin compoziţia modernă, tuşele generoase ale culorii, distribuţia luminii şi atitudinea personajelor. Aceştia amintesc de târgoveţii şi precupeţii din pieţele României de pe vremuri, de căruţaşii şi harabagii, de vânzătorii de pepene, de amatorii de stat la taclale, de piaţa de peşte atunci când mai era peşte…

   Oamenii din tablourile lui Avi sunt oameni simpli. Ei au, de obicei, ceva de făcut, sunt activi, emit vitalitate şi fac parte, implicit, dintr-o poveste. Dar nu o dată, personajul se transformă într-un portret care captează imaginaţia privitorului. Pictura reflectă cu robusteţe experienţa de viaţă, tensiunea trăirii instinctive, universul de sine stătător.

   Aceasta explică, de altfel, aparentul paradox al lucrărilor picturale datorate lui Avi Schwartz. Un timp care a trecut, personaje oarecum anacronice, într-un context depăşit…. Dar, de fapt, un pod între trecut şi prezent care priveşte în viitor. Cu valorile materiale şi spirituale perene, într-o realitate modernă şi o confruntare continuă. Tocmai de acea, unicitatea stilului, atmosfera şi conţinutul artistic personal, bogăţia cromatică şi miza socială din compoziţii îl fac pe Avi inconfundabil.

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

12 decembrie, 2018

Dorel SCHOR: Yvonne Hasan – Memorii desenate

Multă vreme am admirat-o pe Yvonne Hasan ca artist plastic, istoric de artă şi profesor (1925 – 2016) ,fără să ştiu că sub acest nume jumătate franţuzesc şi jumătate islamic, se află de fapt o evreică de rit spaniol, din generaţia pictoriţei Alma Redlinger cu care a fost colegă la şcoala de pictură a lui M.H.Maxy pe vremea restricţiilor rasiale şi apoi eleva lui Alexandru Ciucurencu.

 

 

   Yvonne Hasan a fost profesor la Institutul de Arte plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, la Catedra de istorie a artelor. În mai bine de jumătate de secol, această artistă complexă s-a dovedit o creatoare neobosită în grafică, pictură, colaj, guaşă, tapiserie…A fost comentator, teoretician, exeget şi istoric al artelor, critic şi  doctor în filozofie. Autoare a unui foarte interesant studiu despre arta pictorului Paul Klee.
 Este locul să notăm că este considerată fondator al Uniunii Artiştilor Plastici din România. A expus în numeroase expoziţii de grup, dar şi în expoziţii individuale remarcabile, dintre care se detaşează cele din Bucureşti şi Tel Aviv.
Am împrumutat titlul acestui articol după denumirea ultimei expoziţii personale a regretatei artiste. De subliniat în lucrările ei jocul inteligent dat de geometrie, cromatică şi semnificaţie, care ne oferă un limbaj vizual deosebit şi armonios, în care fac casă bună figurativul şi nonfigurativul.

———————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

12 decembrie, 2018