Dorel SCHOR: Făt Frumos (ziceri)

* De ce se spune „parţial înourat” şi nu „parţial senin”? Doar e acelaş lucru…
* Sunt programate zece partide combatante. Nu, nu e vorba de alegeri ci de campionatul de fotbal.
* Viitorul moare zilnic.
* Nu tot ce e de neînţeles pentru tine este un mister.
* Prietenii noştri se schimbă cu norocul nostru (Shakespeare în Hamlet).
* Înjurăturile sunt mai sincere decât complimentele.
* Un articol partinic este părtinitor.
* „Am făcut tortul în concubinaj cu bucătăreasa”.
* Trăim într-un univers invers.
* Nu râdeţi de proşti pentru că vor crede că au umor (Montesquieu).
* Făt Frumos purta plete nu barbă…
* „Noi discutăm despre „comăta Halley”.
* Matematica e superbă, dar un antricot bun mă atrage mai mult…
* Sunt părţi bune la privat, dar nu când fură de la stat.
* Tinereţea este o beţie fără vin şi bătrâneţea este un vin fără beţie (zicere germană).
* Şi bătrânii îmbătrânesc…
* Ca să ai cultura lecturii trebuie mai întâi să ai lectura culturii.
* Nu clăti rufele albe în ape tulburi.
* Ţine-ţi ideile tale aproape şi ideile altora şi mai aproape.
* Când nimeni nu e vinovat, toţi suntem vinovaţi…

———————-

Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

8 august 2019

Dorel SCHOR: Poveste casnică

Era o dimineaţă oarecare. Leopold Gurnişt se gândi că ar fi cazul să rezolve câteva mici probleme şi-şi făcu o scurtă listă. Înghiţi micul dejun suplimentat de nevastă-sa Matilda cu obişnuitele reproşuri şi observaţii cotidiene şi se grăbi spre staţia de autobuz. Aici o întâlni pe Amalia, vecina, elegantă şi bine dispusă ca de obicei. Schimbară câteva cuvinte amabile şi Leopold se gândi ce persoană plăcută este Amalia şi ce păcat că nevastă sa nu e englezoaică şi calmă ca aceasta.
   La farmacie trebui să aştepte câteva persoane, dar toată lumea se comportă civilizat, iar farmacista care îl ştia din vedere, chiar glumi pe seama reţetei pe care scria urgent deşi erau prescrise numai nişte laxative. Leopold nu se putea opri să nu facă se gândescă la Matilda care era mereu încruntată, chiar dacă nu avea niciun un motiv pentru aceasta.

    Plecă de la farmacie cu un sentiment de mulţumire şi se îndreptă spre biblioteca municipală, unde avea misiune de la nevastă-sa să facă rost de nişte titluri pe care ea le notase. Bibliotecara era probabil nouă şi lipsită de experienţă, dar se strădui să găsească volumele notate. Era o fătucă tânără care, desigur, nu ştia atâtea limbi străine ca Matilda… Dar ce zâmbet atractiv avea, ce ochi frumoşi, ce (vă rog să mă iertaţi) glezne şi pulpe sculpturale…Matilda, Matilda, n-ai voie să te neglijezi, n-ai voie să te îngraşi peste măsură…

   Leopold puse cărţile într-o sacoşă şi. pentru că ziua se arăta frumoasă şi nici nu se grăbea, decise să meargă pe jos spre casă. Privi cu alţi ochi trecătorii, se întâlni cu vreo doi cunoscuţi, compară fără să vrea, sau poate cu intenţie, pe toată lumea cu nevastă -sa şi ajunse la domiciliu cu o mică întîrziere. Pentru care trebui să dea socoteală.
   – Sigur că da, domnul pleacă şi uită să vină acasă. La mine nu te gândeşti că te aştept cu masa?
   – Ei, vezi, că aici n-ai nimerit-o. Îţi jur, Matilduţo, că pe unde am fost, cu cine m-am întâlnit, m-am gândit mereu numai la tine…

———————-

Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

12 august 2019

Dorel SCHOR: ,,A patra fiică” – Un nou roman de Madeleine Davidsohn

Madeleine Davidsohn ne propune spre lectură o carte în care trebuie să-şi fi pus nu numai întreaga capacitate de povestitor, ci şi întregul amestec de simţăminte, atitudini, sensibilitate şi înţelegere. Şi nu puţină experienţă umană. Pentru că volumul este o incercare (reuşită) de a ne înfăţişa, ca într-o frescă, într-un diversificat puzzle, una din perioadele cele mai dramatice, mai frământate şi incerte din istoria recentă a evreimii române.

Creată pe ideia unui roman fluviu, naraţiunea îşi adună succesiv şi interpolar meandrele acţiunii risipite pe mai multe planuri, unele în spaţiu. altele în timp, pentru a realiza un tablou istoric al avatarurilor unei generaţii din care şi noi, cei mai mulţi, facem parte. Este şi motivul pentru care „recunoaştem” în roman întâmplări şi oameni pe care i-am cunoscut, uneori din propriile noastre familii sau din anturajul apropiat.

Cartea lui Madeleine Davidsohn, a colegei noastre Mada, se citeşte uşor. Subiectul înaintează crescendo, tonul povestirii are o notă de optimism în ciuda numeroaselor momente de tensiune, dramatice sau chiar tragice. Elementele surpriză nu lipsesc, dar nici cele de relaxare, oferind principalelor personaje momente de gingăşie şi delicateţe, tresături combinate cu tenacitate, eleganţă şi mister. De aici, convingerea mea personală, că în acest univers fabulos, există în afară de personajul central care dă titlul cărţii, şi alele nu mai puţin utile şi interesante. Autoarea practică o largă democraţie a stilurilor, foloseşte esenţializări cu încărcătură filozofică, precum şi o inteligentă miză politică şi socială.

Este meritul editurii bucureştene Hasefer de a publica o carte a cărui subiect central transmite, în esenţă, un mesaj de robusteţe şi prospeţime, plin de spontaneitate, care face loc indubitabil concluziei că viaţa e vibrantă şi plină de conţinut.

———————-

Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

7 august 2019

Dorel SCHOR: Telefon la psihiatrie

Vreau să vă povestesc, foarte indignat, ce mi s-a întâmplat recent, adică azi dimineaţă, când am telefonat la Casa de sănătate „Mensana” şi am cerut să mi se facă legătura cu doctorul Cucu cu care vroiam să discut într-o chestiune particulară. Mai bine zis, chestiunea particulară era a lui, nu a mea, pentru că omul avea nevoie de mine şi nu eu de el. Aşa că am telefonat la spital şi am cerut să vorbesc cu el.

– Doctorul Cucu nu e la lucru, m-a informat centralista, pentru că s-a mutat şi şi-a luat câteva zile libere ca să mai aranjeze casa, să mai dea un var, să mai bată un cui, ştiţi cum vine chestia, într-o casă nouă sunt un milion de treburi fără de sfârşit şi fără de început.

– Bine, am spus, atunci vă rog să-mi daţi noul număr de telefon, că la cel vechi răspunde altcineva….

– Asta e foarte normal, a fost de părere centralista, când te muţi la o adresă nouă, laşi vechiul număr de telefon la adresa veche, mai ales că nici nu era al lui, el stătea acolo cu chirie, adică provizoriu.

– Bine, domnişoară, voi suna la adresa nouă, numai fii matale bună şi dă-mi numărul cel nou.

– Nu vă supăraţi că vă spun, dar nu am voie să dau numărul de telefon la niciun pacient şi, în general să dau relaţii. Telefonul mobil îl aveţi?

– Nu… Mi-l dai dumneata?

– Nu vi-l dau, doar v-am explicat că nu am voie să-l dau la pacienţi…

– Înţeleg, e foarte normal, numai că eu nu sunt pacient. Sunt un coleg de-al lui, tot medic, dar nu psihiatru. Aşa că nu e cazul să nu fie voie…

– Indicaţia este că e interzis, nimeni nu poate să ştie dacă la telefon e un Napoleon adevărat sau fals.

Fata avea dreptate, cel puţin teoretic, aşa că i-am spus:

– Ai dreptate… O să te rog altceva. Eu sunt acum la policlinică, în cabinetul meu. Telefonează dumneata la centralista noastră, colega matale, şi cere să vorbeşti cu mine. Aşa vei fi sigură că nimeni nu vrea să te păcălească. Şi comunică-mi numărul lui de telefon. Bine?

– Nu e bine… N-avem voie să înteţinem convorbiri particulare cu persoane străine sau bolnave. E strict interzis!

Continue reading „Dorel SCHOR: Telefon la psihiatrie”

Dorel SCHOR: Hamlet (schiță umoristică)

În urmă cu câteva seri, în sala casei de cultură din oraşul nostru, a avut loc premiera piesei „Hamlet” de Shakespeare, în interpretarea unui colectiv talentat de artişti amatori. Am scris o cronică a spectacolului conform cu regulile genului. Adică, am consacrat o treime din text piesei şi autorului, o treime modului în care interpreţii şi-au făcut datoria şi o treime felului încurajator în care publicul a primit evenimentul cultural. Am prezentat imediat materialul redactorului şef al ziarului din oraş.

– Eşti grozav! M-a lăudat el generos, ai surprins esenţa fenomenului şi subtilitatea subiectului. Cronica va avea un ecou deosebit în localitate. Mai ales partea cu interpreţii… Cred numai că ar trebui să subliniezi mai mult faptul că ei sunt amatori, să precizezi cu ce se ocupă…

– Bine, am spus. Hamlet, de exemplu, e funcţionar la primărie. Răspunde de înscrierea copiilor la grădiniţe.

– Bravo! S-a entuziasmat şeful. Atunci notează: Cutare, cum îl cheamă, lucrează sub îndrumarea permanentă şi neobosita a primarului nostru care, în cele două cadenţe electorale, a reuşit să schimbe faţa localităţii noastre, prin construirea unei faleze pe malul mării şi a unui complex comercial, a inaugurat sezonul turistic şi a conexat taxele municipale la…

– Bine, am îndrăznit timid, dar primarul nu joacă nici un rol.

– Ohoho, m-a corectat şeful. Şi încă ce rol! Mai departe… Cine e Julieta?

– Julieta e din altă piesă. Aici o avem pe Ofelia. E profesoară de gramatică la liceu. Foarte talentată.

– Foarte bine că-i talentată, dar noi nu avem probleme cu gramatica. Noi avem probleme cu fizică. Lior al meu se descurcă greu cu materia… Profesoara de fizică nu joacă în piesă?

Mi-am exprimat regretul.

Continue reading „Dorel SCHOR: Hamlet (schiță umoristică)”

Dorel SCHOR: Poveste neterminată

Dacă o să-mi spuneţi că nu l-aţi văzut de foarte multă vreme pe Irmiahu arhivarul, o să vă cred. Nici eu nu l-am văzut de o sută de ani… S-a întâmplat cu el o poveste întreagă, dar mai bine să vă relatez faptele una câte una.

Irmiahu ăsta era un om modest, avea o slujbă modestă şi ducea o viaţă modestă, cu o nevastă modestă, în modestul nostru cartier. Adică aşa ca mine sau ca dumneata şi atâţia alţii. Până într-o zi când a primit o moştenire din Belgia sau din America de sud, treaba nu are nici o importanţă pentru că nu monedă sau hârtii de valoare a primit Irmiahu, ci două tablouri în ulei. Avocatul sau executorul testamentar, sau cine se ocupă de treburile astea, i le-a împachetat frumos, le-a expediat par avion şi arhivarul nostru a primit o hârtie prin care era învitat să vină să-şi ridice marfa şi cerificatele de garanţie.

Sigur că perechea n-a sărit în sus de bucurie, după ce că din toată moştenirea s-a ales cu atâta lucru, dar când s-au uitat la asigurarea care însoţea certificatele, au rămas ţuţ: tablourile alea nu că valorau o avere, valorau chiar două averi ! Numai ramele, nişte chestii de epocă, erau mai preţioase decât o expoziţie de pictură modernă. Pe scurt, au venit cu moşternirea acasă, au căutat un loc potrivit în salon şi le-au fixat pe perete, puteaţi să vedeţi ce tablouri frumoase, un nud absolut în pielea goală, cu o femeie destul de grăsuţă, dar simpatică şi un portret de bătrân, dar ce portret, ce ochi, ce expresie teribilă… Capodopere!

Dacă credeţi că cu asta s-a terminat, greşiţi. A venit o vecină, nu are importanţă cine, să zicem că madam Brodiciche din Odesa, şi după ce a lăudat tablourile, a aruncat o părere:

– Nişte splendori, dragă, păcat că nu aveţi un salon pe măsură!

Atât i-a trebuit doamnei gazdă. Nu s-a lăsat până n-au cumpărat un salon de epocă, o măsuţă stil cu picioare din alea crăcănate, un scrin şi nişte fotolii. Cine s-ar fi gândit că nişte vechituri recondiţionate costă mai mult decât o mobilă nouă, sănătoasă, modernă? După aia, altcineva, de pildă madam Gurnişt, lăudând tablourile şi salonul, s-a exprimat cu un regret indescriptibil că nu se potrivesc cu covoarele şi cu perdelele. Trebuie să adaug câ avea dreptate? Chiar nu se potriveau. Aşa că soţia lui Irmiahu l-a lămurit să cumpere covoare scumpe şi draperii pluşate. Mai rămânea de schimbat lustra, de procurat o statuetă şi un vas chinezesc…Cam atât.

Continue reading „Dorel SCHOR: Poveste neterminată”

Dorel SCHOR: Devalorizarea cuvintelor

Mă întâlnesc în lift cu doamna Brodiciche care locuieşte la etajul unu.

– E o catastrofă! îmi spune ea nervoasă. De două săptămâni şi mai bine ascensorul nu opreşte la etajul meu.

– Nu!? spun respectuos. Cum se poate?

– Uite că se poate… Sunt obligată de fiecare dată sau să urc pe scări, sau să ajung la etajul doi şi apoi să cobor un etaj. O catastrofă!

Intru la băcănie şi tocmai surprind o discuţie înflăcărată între vecinul meu Nasgâtaşvili şi o femeie grasă, cu bigudiuri.

– Este aproape nouă şi încă nu au adus iaurt degresat unu virgulă cinci la sută, spune femeia cea grasă. Nu ştiu cum e in altă parte, dar la noi în cartier aprovizionarea nu e normală. E absolut anormală!

– Nu e normală? întervin eu.

– Absolut, spune Nasgâtaşvili, care e de acord cu femeia. La ora asta să nu aibe iaurt degresat? Dacă întrebi la concurenţă, precis că aveau iaurt degresat încă de dimineaţă. Aici e probabil mai proaspăt, din moment ce încă nici nu l-au adus…

– Auzi, îi povestesc lui Boris Israelovici Glazpapier, avem un vecin, nu spun cine, care pe vremurile astea de instabilitate, când laptele se scumpeşte şi de carne nici nu vreau să pomenesc ca să nu le amestec în aceaşi propoziţiune, ei bine, vecinul nostru nu mai poate dacă într-o zi n-o să mănânce iaurt degresat unu virgulă cinci la sută…

Continue reading „Dorel SCHOR: Devalorizarea cuvintelor”

Dorel SCHOR: Furt la butic (schiță)

Domnul F., persoană cunoscută la bursă, om cu posibilităţi materiale respectabile şi investiţii grase în terenuri şi construcţii, s-a recăsătorit în urmă circa doi ani cu o femeie având exact 24 de ani mai puţin. Dar cum şi el este încă verde, are de la această a doua soţie un bebeluş de câteva luni. Acum, situaţia familială e cam aşa: pe cât de ocupat este tatăl, pe atât de fără ocupaţie este mama. Cine să aibe grijă de copil există, adică tot felul de ajutoare, bucătărese şi educatoare. Şi atunci, soţioara colindă prin marile magazine, face shoping şi tot ce cumpără achită cu cartea de credit.

În urmă cu câteva săptămâni, în timp ce tânăra doamnă proba o rochie sau un pantalon într-un butic, i-a dispărut poşeta cu tot conţinutul, inclusiv cardul. Sigur că a fost agitaţie în magazin, femeile au ţipat şi au strigat hoţul, hoţul, dar nimeni nu văzuse nici un hoţ şi pentru că doamna era o clientă bună şi cunoscută i-au dat marfa pe datorie şi cu asta gata.

Numai că soţioarei i-a venit puţin peste mână să-i spună soţului de furt, sau a uitat, şi aşa au trecut câteva zile până ce i-a povestit de dispariţia cărţii de credit.

– Cum!? a sărit el indignat, eşti inconştientă? Ăsta poate să ne lase urgent cu curul gol … Cum de nu mi-ai spus imediat?! Trebuie să anunţăm urgent banca şi poliţia!

Continue reading „Dorel SCHOR: Furt la butic (schiță)”

Dorel SCHOR: Ziceri

BACŞIŞ

* Dacă îl contrazici pe prost, rişti să fii multă vreme cu prostul în discuţie.
* ANAlistul şi ANAlfabetul au, totuşi, ceva ANAlog.
* Nu ştim prea multe şi unii nici măcar nu ştiu cât de mult nu ştiu.
* Opoziţia este întotdeauna în minoritate, altfel ar fi la putere.
* Când puterea are dreptate, dreptatea n-are putere (zicere japoneză).
* „Aşa cum e artrita şi artroza, avem celulita şi celuluza”…
* Totdeauna există soluţii pe termen lung, numai proştii nu le văd…Şi nici noi!
* Succesul şi invidia sunt fraţi siamezi.
* Omul e om oriunde şi mârlanul la fel…
* Cine nu urcă pe munte nu cunoaşte înălţimea cerului (zicere chineză).
* Unele idei strălucesc prin absenţă.
* Fără intrigă nu se întâmplâ nimic.
* Dacă vopseşti numai gardul dinspre stradă, în curte va rămâne aceaşi mizerie.
* Şi un geniu poate fi un ticălos… Un ticălos de geniu.
* Primul an de căsătorie e mai greu, ceilalţi sunt imposibili (Isidoro Loi).
* Bacşiş dau oamenii obişnuiţi. Bogaţii nu dau bacşiş!
* Reclama te informează ce ai vrea să cumperi şi nu ai ştiut.
* Poate că te poţi opera singur, dar sigur nu poţi să-ţi faci apoi autopsia.
* Nu te teme de perfecţiune, nu o vei ajunge niciodată (Salvador Dali).
* Până la străini, te dau de ruşine ai tăi.

 

UMBRELA  ÎNŢELEPTULUI

*   Imposibilul e contemporan cu mulţi dintre noi.
*   Din struguri acri nu poate ieşi un vin dulce.
*   Întotdeauna se vor afla câţiva care vor susţine că viitorul e în partea opusă.
*   Proştii înghit orice şi apoi au probleme cu digestia.
*   Nu înjura, dar nici nu uita înjurăturile.
*   Dacă ţi se spune că eşti modest, nu te lăuda cu asta (zicere ebraică).
*   Celui care uită repede, i se aduce des aminte.
*   Cartoful fierbinte se răceşte mai repede dacă e făcut piure.
*   Puţină decenţă nu strică nici când ne punem poalele în cap.
*   Proştii mor, dar prostia e nemuritoare.
*   Un bun politician trebuie să aibe memoria scurtă
*   Promit să fiu din ce în ce mai sincer.
*   Imperfecţiunea e trufaşă.
*   Mă exprim în calitate de „cap de locuitor”.
*   Unul e milionar dar e foarte bolnav, altul e ministru dar e dat în judecată, alta e frumoasă dar e proastă săraca… Nu mai ai pe cine să invidiezi!
*   Unii se bat şi alţii câştigă.
*   Nu tot ce e logic e legal, nu tot ce e legal e logic.
*   Diferenţa dintre posibil şi imposibil stă în particola „im”.
*   Ni s-a ordonat să facem ce vrem… Dar de unde să ştim noi ce vrem?
*   Când eşti necorespunzător în funcţie, dacă eşti mic te dă afară. Dacă eşti mare, te avansează.

O ŢARĂ INTERESANTĂ

* Uneori evenimentele depăşesc cuvintele care le descriu. Alteori se întâmplă invers.
* A spus o glumă de o mie de euro, dar cine o să-i dea ?
* Poate să fie mulţi dacă sunt şi proşti…
* Nu cred în coincidenţe, mai ales când sunt întâmplătoare.
* Rămâne cum am tăcut! (Zoltan Terner).
* A vrut să pună punctul pe i dar nu avea nici un i la indemana,
* Situaţia era exagerat de reală.
* Lumina costă, întunericul e gratuit.
* În ziua de astăzi, ignoranţa este o opţiune câştigătoare.
* Juristul este un ins care încalcă legile cu extremă competenţă (Andrei Pleşu).
* Eu nu am caracter?! Eu am două !
* Ce începe strâmb, va continua strâmb.
* După ce jocul se termină, regele şi pionii sunt închişi în aceaşi cutie(it.).
* Ca să poţi alege între două rele, trebuie să le încerci pe amândouă.
* Rolul medicului este să-l ţină de vorbă pe bolnav până când natura vindecă sau ucide (Scarlat Longhin).
* Uneori, adevărul nu ştie în ce direcţie să meargă.
* Trăim într-o ţară interesantă. Preferam să ne plictisim un pic.
* Bulnavul închipuit trăieşte într-o lume de sănătoşi închipuiţi.
* Fiecare gâscă mănâncă boabele care-i plac, nu pe cele care-i trebuie (Nae Cernăianu).
* O societate în care avocaţii câştigă mai mult decât medicii nu poate fi sănătoasă.

Continue reading „Dorel SCHOR: Ziceri”

Dorel SCHOR: Hampton Court

După ce am revenit de la Hampton Court, fosta rezidenţă preferată a suveranilor britanici, l-am întâlnit întâmplător pe Aron Dekel, veche cunoştinţă şi antreprenor de succes. El tocmai făcuse un tur prin marile magazine Harrods şi revenise încântat de diversitatea mărfurilor şi de faptul că soţia sa nu găsise nimic pe placul ei. I-am relatat câteva amânunte despre construcţia palatului regal, m-am gândit că îl poate interesa ca… om de meserie.

– De fapt, cel care a construit palatul a fost favoritul regelui Henri opt, cel cu multe neveste, precizez. Pe favorit îl chema Thomas Wolsey, care reuşise în scurt timp să devină ministru, cardinal şi legator al papei. Până într-atât se simţea stăpân pe situaţie încât se adresa suveranilor străini, în scrisori „Eu şi Regele etc”. Întâi el!

– Dar el câte neveste avea? se interesă Dekel.

– Nu-i vorba de neveste. Thomas ăsta, de cum se văzu promovat, cumpără Hampton Court şi hotărâ să construiască un palat cu nu mai puţin de o mie de camere…

– Dar câte neveste avea? insistă Dekel.

– Avea patru sute de servitori care îngrijeau de casă! Clădirea înconjura cinci curţi interioare, fiecare prevăzută cu imense bucătării. Fastul era inimaginabil, petrecerilor li se ducea vestea…

– Dar câte neveste avea amiralul ăsta?

Continue reading „Dorel SCHOR: Hampton Court”