Născut din ploile de toamnă,
Ce-au picurat în loc pustiu,
Sau dintr-o lacrimă de Doamnă
Căzută-n glastră prea târziu.

 

Mă căuta pământul reavăn
Să-l răcoresc cu o mireasmă
Şi flori cu dorul fără seamăn
Voiau un picur de agheazmă….

 

Am colindat pe cerul verii,
Privind copiii cei desculţi,
Iar pe cărări în toiul serii
Zăream perechi de ochi cuminţi.

 

Mai căutam să las o umbră
Pe faţa unui chip solemn
Si îmi era atât de sumbră
Lumina mea p-un ,,chip de lemn”

 

Ca lemnul însetat de apă
Şi prea uscat de anii mulţi
Aşa-mi părea ca mie-mi scapă,
Din ploi, doar picurii fierbinti.

 

Şi am plouat cu nemurire
Atâtea vise-n foi de cărţi,
Poveşti vă las ca amintire
Şi-o inimă în mii de părţi…

…………………………………….

Eram un nor pe faţa lunii
Şi mă iubesc acum ,,nebunii’’!

Iubiri apuse în robie
Pe orizonturile pline de nori
Și ploi căzute pe unde se știe
Din geana cu lacrime din flori

 

Petale căzute peste retină
Din vântul prea rece al disperării
Și poezia-mi se face ruină,
În strofe se leagănă copiii serii…

 

Culcuș le fac din cuvinte
Și așternut din frunzișuri moi
Să doarmă în cărți ca în morminte
Atâtea lumi cu vise în doi

 

Și să renască în Paștele-nvierii
Pe câmpul cu ghioceii noi
Și poezia nouă a primăverii
Să cânte din strune pe câmpurile moi!

Să zbori ca vântul prin campie
Cu aripi din flori de cireş,
Pe munţi zăpada să învie
În albul mătăsii să te ţeşi.

 

Să-ţi scapi şi trupul de robie,
Iar inima să-ţi scape de dor,
Să te reverşi în poezie
Ca ploile din vara cu nor

 

În nopţile în care Cuvântul
Şopteşte cu aştrii în poezii
Mai scrie pe boltă Legământul
În strofe de ploaie cu stele vii.

 

Să laşi în urmă durerea
Ca vântul s-o ducă în patru zări,
Din noaptea de Rai îţi iei puterea
De-a ferici o mie de ţări…

 

Cununa să-ţi fie Lumina Divină
Şi dintr-o rază să-ţi faci veşminte,
Aşa-ţi vei duce o viaţă senină…
Iubirea e Rai peste morminte!

………………………………..
Noapte cu inimă de Rai
Iubirii luceferi în zori să-i dai!

E semnul de inimă bună
Ce saltă la primul sărut,
Sau praful de stele de pe cunună
Din ziua când m-ai pierdut?!

 

Și-mi spui ce e iubirea
În florile albe de cireș
Din primăveri în care doinirea
Îți cântă în suflet fără greș

 

O doina, un vals, o baladă
Și altă muzică nouă,
Pe note și ritmuri inima îți scaldă
O mare de flăcări te rupe în două

 

Te face o roabă căzută pe vine
Statuie de aur fără iubiri ,
Și cine să-ți spună, sa ți se închine…
Auzi în șoaptă suspine și doiniri!

Într-o toamnă cu dorinţe
Ca şi frunza ce-a căzut,
Poate chiar în neputinţe,
Sub o brumă s-a pierdut…

 

Ţi-aş mai da un cer cu stele
Şi luceafărul din zori,
Poate chiar un stol de iele
Să dansezi în sărbători

 

Într-o noapte cu iubire
Din speranţa ce-ai pierdut,
Poate-ţi vii din nou în fire
Dintr-un vis ce te-a durut…

…………………………..
Ţi-aş mai da şi o uitare
Când ţi-e timpul prea avar,
Ca să laşi în depărtare
Dorul rece şi amar!

Mi-ai pus în inimă iubire,
Din stele, doi ochi de trifoi,
Şi verzi, precum două safire,
Aşa, să văd o lume cu Noi

 

O lume cu dragoste şi frică,
Cu versul înmănuncheat în vise,
Din inimă speranţele îmi pică
În mările cu suflete promise…

 

Promise, doar mie, să-mi ceară
Cuvintele cu aur şi miere,
Octombrie cu vise de seară…
Cu luna si soarele-n unghere!

………………………

Pe talerul balanţelor tăcute
Arginţii aşteaptă uitați
Ca bruma pe florile trecute…
Arginţii cu ochi înlăcrimaţi!

Să mă lumine în noapte
Cu un zâmbet din fereastră,
Și să-mi povestească-n șoapte
Toată taina ei cerească

 

Toate vremurile stinse
Între palme, chipul blând,
Serile cu stele ninse
Pe-al meu vers și-n al tău gând

 

Și voi cere înc-o dată
Luna mea, inima ta,
Să-mi lumine ș-altădată
Tot ce-n nopți nu voi uita!

Navigând corăbii multe
Printre valurile albe,
Cărăușii știu s-asculte
Valurile prinse-n salbe …

 

Pescăruș mă fac în noapte
Și colind pe-al mării chip,
Îi presar cu fine șoapte,
Peste maluri alb nisip…

 

Peste val îi cern dorințe,
Praf de stele, stropi de mir,
Și îi chem dintre ființe
Ploaia rece de safir

 

Să se-ntindă ca o taină
Peste tot cuprinsul verii,
Să o-mbrace-n scumpă haină
Cu parfumul primăverii.

 

Și din ‘nalt de zări albastre
Să-i prind stele la rever,
O cunună de-albastre
Pentru veșnicul mister…

 

Un mister se face visul
Ce l-am scris pe sânii mării,
Al meu zbor e necuprinsul
Ce l-am scris în pragul serii

………………………………..
Poate lacrima-ți să-ți curgă
În mări galbene de dor,
Al meu dor aș vrea să-mi fugă
Peste-ntinderi într-un zbor!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

30 septembrie, 2018

Și să-mi aduni din poieniţă
Puţina floare de gutui
Ce-a mai rămas dintr-o dorinţă
Pe ramura cu ochi căprui

 

Sau poate floarea de cireş
Din ramura cu ochii verzi,
Sau poate floarea de măceş…
Ai grija-n fugă să n-o pierzi!

 

Aş vrea o floare de salcâm,
Din ochii negri de catran,
Să nu se piardă-n alb tarâm
Că nu durează peste an…

 

Şi lasă-mi florile din meri
Cu ochi albaștri… să mă cert…
Şi cât aş vrea din primăveri
Atâtea flori să le mai iert!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

26 septembrie, 2018

Pe la moara de silabe
Trec poemele în şir
Şi se cern rimele slabe
Rămânând vers în delir

 

Cartea albă le cuprinde
Între file cu dor mult,
Legătoru-n aţe prinde
Simţământul de demult…

 

Lumea care-i scrisă-n carte,
Între poezii de-amor
Sufletul îşi face parte
Curgând lin ca un izvor

 

Peste lumea necăjită
Arşiţa iubirii scaldă
Si rodesc într-o clipită
Vinul dulce, Pâinea caldă…
……………………
Într-o lume de cuvinte
Cuprind suflet, cărţi şi minte!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

25 septembrie, 2018