Femeia…
E vis, mângâiere,
Muză, plăcere,
Univers și splendoare,
Lacrimi de floare,
Speranță, chemare,
Iubire, savoare,
Zgomot de-aripă
Unduiri în ispită
Zână, crăiasă,
În suflet mireasă,
Mare de stele
Râu de plăcere
Vals de cuvinte
Cu glas nerostite,
Izvor de uitare,
Sentiment și mirare,
Neant și cădere,
Credință și vrere,
Tremur și vină,
Noapte senină,
Ploaie de soare,
Dor, împăcare,
Clipa rămasă,
Dorul de-acasă…
—————————
Dan MORARU
4 ianuarie 2019
Din suflet…
Am înțeles că orice clipă doare
Atunci când nu-nțelegi ce simți, ce ești,
Că inima în viață-i muritoare
Dacă n-o mângâi, dacă n-o respecți.
Preocupați de ziua ce-o să vină
Doar alergăm pe drumuri, fără rost,
Și-n goana noastră prindem doar furtună
Și iar uităm ce suntem, ce am fost.
Uităm de noi, de tot ce ne-nconjoară
De sufletul robit, ce-așteaptă trist,
Și ne-amintim târziu că o să doară
Toți ani-n care l-am ținut închis.
Cel mai frumos cadou primit din stele
Purtăm ascuns în noi, inconștient,
Un diamant pierdut printre mărgele
Ce-ar ajuta-n lumină să privești.
Să poți vedea dincolo de ochi și minte,
Să lași să curgă universu-ntreg,
S-asculți tăcerea gândurilor mute,
Să simți iubirea ca pe un întreg…
—————————
Dan MORARU
3 ianuarie 2019
Regrete…
Mi-e gândul rătăcit prin clipe de-ntuneric
Și felinare oarbe răzbat prin amintiri,
Tu mi-ai rămas în suflet cu zâmbetul șăgalnic
Și degetele-mi nude se pierd printre zefiri…
Cu mintea dezgolită de rațiuni deșarte
Doar caut printre lacrimi și stropi de bucurii,
Albastre clipe șterse de-ntunecate valuri
Ce-neacă-n mare inimi, speranța că revii…
Nisipul din clepsidră s-a rătăcit în ceață
Purtând cu el și vise, emoțiile vii,
Regret că m-am pierdut și n-am știut că-n viață
O clipă rătăcește și ani de amintiri…
Rescriu printre cuvinte durerea ce apasă
Tristețea ce cuprinde decorurile gri,
Aștept să se deschidă în suflet o fereastră
Să pot uita de mine, spre cer… să pot privi…
—————————
Dan MORARU
Tangențial…
N-am învățat la scoli înalte,
Nu am nici diplome de-argint,
Doar o iubire fără margini
Pentru frumos, decent și sfânt…
Poate nu știu ce-i universul,
Nu știu ce-nseamnă galaxii
Dar noaptea mă alin cu versul
Călăuzit de stele mii…
Nu știu să definesc culoarea
Nici ce-i un univers spectral,
Ci doar mă bucură lumina
Când îmi zâmbești tangențial….
Și nu-nțeleg de ce-apar norii,
Ori soarele de ce-a apus,
Dar zilnic mă încântă zorii,
Lumina blândă din apus…
Poate nu știu să spun cuvinte,
Metafore fără vre-un rost,
Ce în alambicate șiruri
Te poartă doar în sus și-n jos…
Ci doar mai las pe-acea hârtie
Din când în când câte un vers,
Ce-n suflet este poezie
Chiar dacă-n scris nu are sens…
Tangent cu foaia de hârtie
Ce albă-așteaptă s-o pictez,
Nu reușesc s-aștern în rime
Tot ce gândesc și ce iubesc…
Poate n-am harul poeziei,
Nici nu expun prea elevat,
Tangențial rescriu emoții
Și-un gând… din sufletul curat…
Tangent cu ale mele visuri
Doar ruinez tot ce ating,
Nu știu să mă exprim în versuri,
Nu știu să mă comport… cum simt…
–––––––––
Dan MORARU
3 ianuarie, 2018