STRĂINA

 

Străina apărută-n prag aseară

se întorcea fără bagaj din gară.

Privind spre ea, când a intrat în casă,

părea o umbra din trecut rămasă

pe dorul meu, răpus de insomnie,

orfan pribeag pe zorii-n agonie.

 

M-a dojenit că-o răscolesc cu gândul,

că, nedormit, pierd nopțile de-a rândul,

iar ea, gonită-n fiecare seară,

își caută un adăpost pe-afară,

iar către zori, când oboseala frânge,

sunt încă prins în cugetări nătânge,

cu gânduri sumbre, care o apasă,

că nici nu-i vine să se întoarcă-acasă.

 

Eu ascultând dojana ei ostilă,

mi se părea că-mi cântă o sibilă

pe notele nescrise dintr-o dramă

ce în lăuntrul meu adânc mă cheamă…

Atunci, privind Străina, încă-odată,

vedeam chiar Tinereţea mea furată!…

———————————————–

Corneliu NEAGU

9 iulie 2019

 

APUSUL

 

La poala codrului aflat în faţă

măceșii care-abia au înflorit

sub adieri fecunde se răsfaţă

cu crengile plutind în asfințit.

 

Surprinsă de plăcuta adiere,

cu frunzele făcute evantai,

pădurea cântă ode de-nviere

apusului ce trece peste plai.

 

Copacii-adună ultimele raze,

cu ramurile-ntinse către cer,

din frunze cad mirifice topaze

pe tufele cuprinse de mister.

 

Sfârşitul zilei parcă te îmbată

cu liniștea adâncă ce coboară

din soarele rămas numai o pată

pe marginile boltei ca de ceară.

 

Te strâng înfrigurată lângă mine,

cu trupul să te apăr de năluci,

iar tu obrajii-n palme mi-i apuci

şi mă săruţi adânc printre suspine.

———————————————–

Corneliu NEAGU

4 iulie 2019

 

SPRE ALT TĂRÂM

 

Luminile cetății stau să piară

sub umbrele care se lasă-alene,

la orizont un cântec mă-nfioară,

e cântecul vrăjitelor sirene…!

Cu dorul meu ajunge, deodată,

pe cugetul cuprins de îndoială,

când chipul tău în zare se arată,

învăluit în aura-i astrală.

Străin ajung pe străzile pavate

cu amintiri rămase peste vreme

și mă întreb în vis: oare se poate

vreuna dintre ele să te cheme?

 

Și calea mi se-arată dintr-odată,

iar gândul o străbate fără voie,

mă rătăcesc pe marea zbuciumată

spre alt tărâm, precum bătrânul Noe.

Revăd în zare chipul tău de ceară,

iar dorul meu îl cântă în  poeme !…

În prag, te rog, aşteaplă-l să apară,

ca din adânc de haos să te cheme,

pe veci să fim perechea ideală,

nimic nemaiputând să ne despartă,

îmbrățișați pe-a timpului spirală

să împățim mereu aceeași soartă !…

————————————

Corneliu NEAGU

București

30 iunie 2019

REGINA NOPȚII

 

Aduceţi mai aproape pădurea de foioase,
când umbrele-nserării ajung la-ntretăieri
de jurăminte false, pe la răscruci rămase
la margini de legende venind de nicăieri.
Atunci voi înţelege că undeva anume,
pe-o margine de doruri, fără a şti precis,
tu încă treci cu gândul hotarele postume
să-mi readuci o clipă de magic paradis.

Voi arunca din suflet regretele tardive
sosite pe-nserate cu flux de amintiri,
când muzica plecată din zeci portative
te va chema, iubito, sub caldele-mi priviri,
și-n dulcea reverie a clipelor venite,
cu muzica celestă, pe margini de delir,
în prag de aștepare, din șoaptele-ți vrăjite,
să-mi torni pe îndelete licori de elixir.

Ne vor cânta deasupra iubirile întoarse,
cu notele aduse din straniul portativ,
deși Regina Nopții ne va juca doar farse
făcându-ne să credem că visu-i relativ.

————————————

Corneliu NEAGU

București

24 iunie 2019

 

MIZĂ FANTASTICĂ

 

Revine iar în suflet adâncă-ngrijorare

cu vechile ecouri ce parcă mă străpung,

în cumpăna de gânduri rănită reapare

o miză răscolită de un regret prelung.

Sub umbrele apuse în amintiri sterile

îmi regăsesc voința uitată mai demult

în cântecul fantastic al tristelor sibile

venite pe-nserate în taină să le-ascult.

 

Din hăuri nevăzute himerele barbare

în nopțile toride mă cheamă în trecut

să îmi ascundă dorul în lunga neuitare

rămasă agățată pe vechiul mit pierdut.

Dar eu arunc balastul iubirilor rebele

întoarse supărate pe aripi lungi de dor,

adun tăcerea nopții în gândurile mele

să pot găsi uitarea pe brâul unui tor.

 

Pe curba directoare a torului fantastic

îmi regăsesc busola, în timp nedefinit,

resimt nemărginirea procesului stohastic

când soarta asimptotic se pierde-n infinit.

————————————

Corneliu NEAGU

București

11 iunie 2019

 

 

ÎN IARBA DE PE RUNC

 

Priporul rămânea în urma noastră,

pădurea de stejarii se ridica pe deal,

iar vântul aduna frunzişu-n creastă

cu cântece plecate seara din caval.

 

Poteca strâmtă s-afunda deodată

în umbrele rămase-acolo peste veac

cu întâmplări de povestit în vatră

când vânturile iernii suflă în cerdac.

 

Te-mbrăţişam la marginea pădurii,

stejarii seculari se legănau uimiţi,

privind mirajele urcând pe nurii

din adâncimea ochilor nedumeriţi.

 

Când te lăsam din braţe câteodată

mă aduceai-napoi, să te sărut adânc,

dar mă priveai îndată speriată

când te-aşezam în iarba de pe runc.

————————————

Corneliu NEAGU

București

3 iunie 2019

IUBIRI PĂGÂNE

 

Iubiri păgane de demult,

cu chipuri neuitate,

parc-au făcut un legământ –

la noapte să mă-ngroape.

 

Se adunară în amurg,

de mână agăţate,

șiroaiele din ochi le curg

pe piepturi dantelate.

 

Apoi se prind, ca din senin,

un dans pios să facă,

iar dansul trist si anodin

mă strânge ca o teacă.

 

Cu faţa-ntoarsă înapoi,

străin m-ascund de ele,

dar roată fac, cu sânii goi,

singurăţatii mele.

 

Le strig pe nume, ca-n trecut,

dar mă privesc haine

și-n roata dansului tăcut

mă spânzură pe mine.

————————————

Corneliu NEAGU

București

24 mai 2019

ÎN PRAG DE TOAMNĂ

 

Se lasă toamna încă aşteptată,

părerile de rău se-ntorc pe rând,

pe-o margine de clipă-ntârziată

la ușa gândului ajung dansând.

Și mă cuprind regrete insolite,

fără să știu de am greșit cumva

când dorurile-n straie de ispite

visau adânc pe nori de mucava.

Regretele s-așază peste gânduri

cu amintiri trezite prea târziu

în notele urcate printre ziduri

din partitura unui potpuriu.

Revin acum, în clipe fără miză,

cu vânturi reci sosite de la nord,

în prag de seară ultimă surpriză,

cu amăgiri căzute-n dezacord.

La poarta neuitării se destramă,

iar gândul le alungă în trecut,

în mijlocul pădurii de aramă,

pe umbrele din visul renăscut.

Acolo te zăresc îngândurată,

cu dorurile strânse la un loc,

pe chipul ce apare ca o pată

în ramă aurită de breloc.

Așez brelocul pe o etajeră,

întinsă peste spațiul infinit,

privirea ta, venind din altă eră,

îmi leagănă surâsul obosit.

————————————

Corneliu NEAGU

București

18 mai 2019

 

FEREASTRĂ PESTE TIMP

 

N-a fost, desigur, pură întâmplare

că ai venit atunci la început de mai –

în ochi aveai doar semne de-ntrebare,

din vorbele-ți rostite se năștea un rai.

Mă-nvăluiau cu-o vrajă absolută

curgând spre mine-n valuri, ca în vis,

cădeam vrăjit sub arcul de volută,

aprins în ochii tăi, căzuți din paradis.

Dar m-ai cuprins la pieptul tău, deodată,

mă rătăceam pe-o margine de infinit –

când m-ai lăsat din brațe m-am trezit,

privind buimac spre bolta înstelată.

 

A fost prea scurtă întâlnirea noastră,

mă-ntreb acum: ce mai păstrez din ea? –

doar chipul tău pe-a timpului fereastră,

deschisă-n amintiri cu raza dintr-o stea.

Erau pe drum vacanțele de vară,

cântau fanfarele în parcul regăsit,

un tren nebun tocmai sosea în gară

când soarele trecea domol în asfințit.

Te-ai dus cu trenu-n lunga ta vacanță,

doar umbra ți-a rămas lipită de peron,

plutea-n văzduh, venind din ultimul vagon,

parfumul tău, cu-o ultimă speranță.

————————————

Corneliu NEAGU

București

11 mai 2019

NOAPTEA ACEEA…

 

Noaptea aceea – noapte toridă de vară,

nici-o adiere, nici un zgomot afară…

Pereții curbați, adunați în oglindă,

voiau în ghiocul lor să mă prindă,

iar umbrele nopții, plutind prin odaie,

rupeau din oglindă bucăți să mă taie.

Din larg auzeam o sirenă cum plânge,

iar cartea deschisă, cu buchii nătânge,

rămasă citită cândva jumătate,

ploua peste mine cu oaze turbate,

când razele lunii, prin ușa crăpată,

la margini de vis mă duceau dintr-odată.

 

Curgeau palmierii, cu umbrele-n apă,

prin vechi amintiri ce păreau că îmi scapă,

lăsând doar mistere jucând, nevăzute,

prin doruri ascunse sub brâu de redute,

dar tu apăreai din neant, dintr-odată,

pe-o umbră de karmă, plutind ca o pată.

Venea din văzduh o dorință nebună –

s-alerg după tine pe raze de lună,

dar zorii, venind prea curând la fereastră,

plecai, mai departe, cadână măiastră,

iar dorul, rămas lângă ușa crăpată,

șoptea că n-o să mai vii niciodată.

————————————

Corneliu NEAGU

București

7 mai 2019