Corneliu NEAGU: Trec anii

TREC ANII

Trec anii peste vreme
și vremea peste ani,
se-amestecă cu timpul
în lumea nevăzută
a gândurilor smulse
din gura de vulcani
ce-mi bântuie uitarea
la margini de redută.

Privesc cu îndoială
la tot ce-a mai rămas
din trudnica credință
a devenirii proprii,
pe drumul încercării
spre veșnicul popas
de care, în tăcere,
smerit mă tot apropii.

Dar parcă câteodată
aș vrea să mă opresc,
din brâul de redută
să mai privesc în urmă,
să regăsesc plăcerea
în tot ce-i omenesc,
să văd că răul lumii
necontenit se curmă.

Să mă îmbăt cu doruri
venite pe-nserat
din oazele întinse
la margini de Sahare
ce încă ne mai cheamă
pe malul dantelat
să retrăim iubirea
rămasă-n neuitare.

O, gânduri rătăcite
în scopuri fără miză,
ce-mi asaltați trăirea
cu false reciclări,
nu-mi tulburați uitarea
cu strania surpriză
a dorurilor false
venind de nicăieri !…

———————————————–

Corneliu NEAGU

13 septembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Lumea ca un vis

LUMEA CA UN VIS

Mai trece-o zi, mai facem un popas
prin amintirile ce dau năvală,
și nici măcar cadranele de ceas
nu pot să țină-această socoteală.
Prea multe gânduri strânse la un loc
ne bântuie cu ploi de neuitare
iar lemnele aduse pentru foc
stau veșnic înșirate pe cărare.
Ne legănăm pe pânze de-ndoieli,
ne aruncăm în marile dezastre
punând adesea false rânduieli
în profunzimea sufletelor noastre.
Ne amăgim cu vorbe de salon,
cântate în slogane deșănțate,
crezând că vom primi vreun plocon
iar nu pumnale-nfipte pe la spate.
Iar câteodată chiar ne batem joc
de omul bun, cu multă nepăsare,
apoi ne plângem că n-avem noroc,
că viața ne-a adus doar disperare.
Iar lumea ni se pare ca un vis
în care se mai joacă o partidă
pentru-a vedea cine va fi ucis
pe-o margine de amăgiri stupidă.
Intr-un târziu, lipsiți de jucători,
vom pune singuri arma blestemată
la tâmpla-ngenunchiată de fiori
ca-ntr-un târziu să fie detonată.

———————————————–

Corneliu NEAGU

12 septembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Maleficul troc

MALEFICUL TROC

Ceva se zvonise prin târgul uitării
şi zvonul se-ntinse în dansu-i baroc,
aleşii – sosiţi la voia întâmplării –
găsiră motivul de sfadă ad-hoc.
Era ceva nevăzut, ca o ură,
simţită arar prin apaticul loc,
dar cei din turnul de strajă văzură
că-n urbe, la colţuri, se vinde noroc.

Stăpânii cetătii, veniți din palate,
se-adună cu banii la masa de joc,
perechea de popi, cu dame furate,
înfruntă careul de aşi la mijloc.
Tu crezi că norocul se-ntoarce spre tine
și-adaugi o miză mai mare în joc,
dar chinta furată de mâna străină
sugrumă în fașă pretinsul noroc.

Rămâi pe crenel – ostaşul de strajă,
zadarnic te-aştepți la un schimb reciproc,
ivitul de zori, laminat ca prin cajă,
afară se vinde discret la obroc.
Dar vremea uitării veni ca o boare
ştergând frământarea uitatului loc,
la colțuri norocul încă dispare
prin sita ce-și cerne maleficul troc.

———————————————–

Corneliu NEAGU

11 septembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Clipele ce bat în acele de ceas

CLIPELE CE BAT ÎN ACELE DE CEAS

Trec orele încert prin àcele de ceas,
rostogolind minutele prin vreme,
iar zilele prea scurte care-au mai rămas
par visuri vagi cernute din poeme.
Ascult poemele când vin pe înserat
pe-o aripă de doruri decupată
din sfinte amintiri pe care le-am trădat
pe-o margine de toamnă-ntârziată.

Iar versurile scrise-n taină undeva,
sub palmierii oglindiți în oază,
parcă le-aud pe notele din vocea ta
cu incantații care mai păstrează
parfumul nopților de august dantelat
cu armonii de sacre jurăminte
rostite-n umbra dulce-a dorului lăsat
sub ceru-ntins pe-aducerile-aminte.

Se scurg prin gând atâtea întâmplări
pe care le credeam demult uitate,
lăsând pe sufletul rănit ascunși fiori
sub mutele regrete ne-mpăcate.
Dar clipele ce bat în acele de ceas
tot mai șoptesc pe strune de romanță
că din trecutul nostru încă-a mai rămas
un dor vrăjit și-o ultimă speranță.

Le iau din margine de timp și le așez
în miezul cald al nopților rămase,
să le alint în gând atunci când te visez
trecând prin oaze-n straie de mătase.

———————————————–

Corneliu NEAGU

9 septembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Glasul toamnei

GLASUL TOAMNEI

Secretele păstrate la margine de gânduri
mă răscolesc adesea cu false amăgiri,
găsite-n neuitarea ieșită de sub prunduri
când dorurile toate se cern peste iubiri.

Afară frigul toamnei, venită fără teamă
pe aripa îngustă a unui vânt tăios,
din vara alungată își ia pretinsa vamă
a zilelor senine, întoarse-acum pe dos.

Prin parcurile goale scaieții mor de ciudă
că movul din corole a devenit doar puf,
din care smulge vântul, cu aripa sa nudă,
ciudate șomoioage umplute cu năduf.

La ora insomniei aud cum toamna-mbracă
veșmintele țesute pe margini de fior,
cu amintiri furate din vara care pleacă,
pe-o umbră nevăzută, spre alt tărâm, în zbor.

———————————————–

Corneliu NEAGU

8 septembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Cântecul ursitei

CÂNTECUL URSITEI

Pe la miez de noapte cântecul ursitei,
lângă poarta sorții, mă recheamă iar,
să privesc prin vreme trupul Afroditei,
ridicat din valuri de un zvon bizar…
Se întinde zvonul dincolo de zare
peste amintirea unui vis pierdut,
iar în crucea nopții chipul tău apare
aducând ispite scoase din trecut.

Te zăresc departe, lângă o fântână,
cu apa vrăjită de un mag pribeag,
revenit în lume să găseasc-o zână
rătăcită-n visuri lângă un drumeag.
Pe drumeagu-acela, într-o zi de vară,
tu veneai spre mine, c-un surâs senin,
umbrele-nserării se-ntindeau afară
adunând sub ele tufe de pelin.

Și gustând pelinul, cu arome brute,
timpul lângă mine parcă se oprea
să primesc ofranda zânei neștiute
care-n crucea nopții încă mă iubea.
Mitul Afroditei stă acum de strajă
să-mi aline trupul prea îmbătrânit,
ascultând povestea, simt venind o vrajă
care-mi cerne doruri dinspre infinit.

———————————————–

Corneliu NEAGU

5 septembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Multiplele fațete ale stigmergiei

Cuvântul stigmergie a fost introdus de către biologul francez Pierre-Paul Grassé în anul 1959 pentru a desemna fenomenul prin care insectele sociale (furnici, albine, termite etc.) sunt stimulate să acţioneze prin însăsi opera pe care o realizează. Acest cuvant se formează prin alaturarea cuvintelor greceşti „stigma” (marcaj, semn) şi „ergon” (muncă, acţiune). În traducere literară, stigmergia semnifică acţiunea unui agent ca urmare a „semnelor” („marcajelor”) lăsate de agenţii predecesori, angajaţi în realizarea unui obiectiv comun. În domeniul activităţilor umane, până acum au fost consacrate două modele de bază privind organizarea indivizilor: modelul ierarhic-competitiv şi modelul cooperativ. În cazul primului model, activităţile umane se desfaşoară în cadrul unei ierarhii piramidale, sarcinile de lucru fiind transmise şi controlate de sus în jos. Modelul generează „secrete de muncă” şi competiţie între membrii organizaţiei. În etapa actuală, acest model devine, din ce în ce mai mult, o frâna în realizarea progresului tehnologic. Al doilea model, aplicat în cadrul echipelor de dimensiuni relativ mici, se bazează pe consensul participanţilor. Ca urmare, necesită timp îndelungat pentru stabilirea consensului, fiind ineficient în grupurile ai căror membri au niveluri de educaţie şi de cultură diferite. În cazul modelului ierarhic, un individ cotrolează grupul, pe când în cazul modelului cooperativ grupul contolează individul. Stigmergia conduce la un model organizaţional cu totul diferit. Inspirat din modul de acţiune al insectelor sociale, acest model se bazează pe iniţiativa şi pe colaborarea distribuită şi egală a tuturor membrilor grupului. Nici-un individ nu are nevoie de permisiunea cuiva (ca în modelul competitiv) sau de consensul membrilor grupului (ca în modelul cooperativ) pentru a iniţia o acţiune sau un proiect. Fiecare membru al grupului are autonomie completă în demersul creativ, iar puterea grupului rezidă în capacitatea de a accepta sau de a respinge acest demers. Modelul stigmergic este vizibil în proiecte precum Wikipedia, softurile Open Source, sau în jocul unei echipe sportive ( fotbal, volei ctc.). Pentru a da un exemplu mai recent, noi cei care publicăm în revista revistele on-line alcătuim un grup care acționează stigmergic. Ajunși în acest punct, se poate emite ipoteza potrivit căreia în realizarea oricărei creații umane acțiunile, gândurile, cuvintele creatorului sunt stigmergice, întrucât sunt generate pentru îndeplinirea aceluiași scop : realizarea operei științifice, artistice, literare etc.

———————————————–

Corneliu NEAGU

6 septembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Pădurea seculară

PĂDUREA SECULARĂ

Mai regăsesc și-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o margine de lut.

Doar calea pân’aici îmi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceșii înfloriți,
ce dau prin gard, mai încărcați ca niciodată,
când seara, din pădure, ne-ntorceam grăbiți.

Ajuns între stejari deodată mi se pare
că împrejur zăresc trecând pe cineva –
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.

.
Privesc cu nostalgie locul de-altădată –
mi-arunc prin vreme ochii minții înapoi,
prin apa râului, curgând netulburată,
parcă revăd cum alergam în noapte goi.

Către apus mă-ntind în iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
și-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe aripa fără sfârșit a unui dor.

———————————————–

Corneliu NEAGU

3 septembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Timp și destin (poeme)

GÂNDUL

O, cum se duce gândul pe căile astrale

şi în infimul clipei, ajuns la infinit,

destramă vraja sorţii în visuri vesperale

la porţi întredeschise pe muchii de cuţit.

Şi nici măcar lumina nu poate să ajungă

acolo unde gândul deja a fost ajuns

şi nici trăirea clipei nu poate să se stingă

căci tot ce face gândul rămâne nepătruns.

Pe ce suport ajunge la marginile lumii? –

sau dincolo de margini, în infinitul mic

al clipei resimțite, trecând prin toţi atomii

ce par a face timpul aproape din nimic?

Pe muchii de-ndoială această paradigmă,

cu mintea mă împinge, mereu mai hotărât,

spre detaşarea calmă de tragica enigmă

adusă de-ntrebarea: ce-a fost la început?

TIMP ȘI DESTIN

O, cum se duce timpul pe căile astrale

și-n fiecare clipă ne poartă prin destin,

lăsând-ne în gene repere ancestrale

să jaloneze calea urmașilor ce vin.

Astfel ne trece viața, cu bune și cu rele,

fără să știm, anume, ce fi-va după noi,

călătorind cu gândul spre neștiute stele

la mii de ani lumină-nainte sau-napoi.

N-ajunge nici lumina acolo unde gândul

ne poartă într-o clipă prin spațiul infinit,

să ne aducă taina ce-a zămislit cuvântul

la marginile lumii în timp nedefinit.

Cuvînt-dumnezeire, ce arde ca o torță

în sufletele noastre, orfane pe pământ,

ca să primim în cuget nemuritoarea forță

din veșnicia sacră a Duhului Cel Sfânt.

TITANUL

Pe curba directoare a miturilor scoase

din zvonuri aruncate în noul anotimp

îl plânge încă Omul pe cel care furase

secretele păstrate de zeii din Olimp.

Continue reading „Corneliu NEAGU: Timp și destin (poeme)” →

Corneliu NEAGU: Tainele mirajului ceresc

TAINELE MIRAJULUI CERESC

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele prin colțuri se strecoară
pe cântecul duios venit dintr-un caval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat.

Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-mi spune deodată
din haosul uitării-n brațe s-o cuprind.

Cu gândurile-ntoarse peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de amintiri uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n șoaptă îi vorbesc,
și-n clipele venind tot mai senine
mă-mbăt cu tainele mirajului ceresc.

———————————————–

Corneliu NEAGU

1 septembrie, 2018