CÂND…

Când bolta celestă-i senină,
de giuvaieruri scânteietoare plină,
iubirile înmugurite, ciorchine s-adună,
iute, romantic, verde crud îmbobocesc,
pictural, ca din vrăjite peneluri înfloresc,
în suflete îndrăgostite, minunat coloristic rodesc.

POVESTE CU PARFUM DE TOAMNĂ

 

M-ai prins şireată toamnă
cu inima, fântână goală,
şuieră vântul aspru prelung,
iar înaltele octave a pustiu plâng
după sentimentul veşted, încă viu,
iubirea strivită, nemilos ruptă,
în zdrenţe de voal dispărută.
Martoră, o rază palidă tandru o atinge,
tocmai când flacăra ei aproape se stinge,
o mângâie suav, focu-i înteţeşte,
de iubiri apuse tainic îi vorbeşte,
de crizantema din geam, viu înflorită,
de a verdelui brad îndrăgostită…
Piţigoiul speriat, apare grijuliu,
se cuibăreşte şi-i ciripeşte hazliu,
dintre ramuri de stejar stacojiu.
Crizantema din fereastră zâmbeşte
si bucuria pe o aripă de rază iute soseşte.

––––––––––

Cornelia PRISĂCARU ZOTA

Iaşi,

16 octombrie 2019