DOVADA
am rămas pentru totdeauna departe,
am rămas pentru totdeauna amintire – ca
dovadă timpul ce curge
în direcția iubirii neîntâmplate
și viermii noștri ce continuă să
se ascundă de suflul curat al
gândului de primăvară,
temându-se
să nu li se divulge
odioasa menire
de-a roade-n rănile vii,
de-a face trupul tot un
hoit de sfâșiat – ce
dovadă mai mare decât moartea mea
pe care, prin gândul curat al poetului,
nu credeam să învăț a o iubi vreodată?
VOIA SEMNELOR
făcutu-s-au semnele
în palmele Sale,
în picioarele Sale,
în coasta Sa,
cu dalta cercat-au să-i desprindă
lumina
din carne
ca o vârâre de cancer în vintre,
ca o facere de umbră în sânge,
ca un vierme neadormit în hoit.
făcutu-s-a voia semnelor
în palmele Sale,
în picioarele Sale,
în coasta Sa,
pe verticala crucii,
prin dragostea jertfelnică,
din făptura nouă
ca o întregire în frumos,
ca o (de)plinătate în bine,
ca o desăvârșire în adevăr.