Amprenta luceafărului, românilor ai dat-o
venind pe-o cale-adâncă, nebătută,
codrul te-a învăluit cu doina lui
și loc de căpătâi ți-a pus izvorul
de unde curge mai întâi
cunoașterea spre stele și-a firului de iarbă
ce încolțit a fost de taina lui.

Poezia ta ți-a fost cunună
când ai plecat spre alte zări
de-acolo ne trimiți scrisori
despre noi vremuri și un nou război…
războiul aprig ce în minte zace
cum dintr-un om se face un sclav nou.

Prostia și puterea s-au legat la ochi
tăind iar nemiloase și împroșcând noroi
o nouă lege curând o să vie
prostia-mpachetând-o într-o mumie.

Îți multumim c-ai fost cândva la noi
și ne-ai cântat cu harpa sufletului tău
iubirea ne-mplinită și de țară
despre cei mulți, desculți și goi.

Este un timp răsturnat……alergatul…
începe cu sfârșitul lui acum
și se termină cu începutul lui acolo…

În nocturnă nu se mai văd
formele faptelor.

Totul respiră a ușurare…
ca un ascunziș după o umbră.

Negarea negației ascunderii
se definește într-o
umbră ce se oglindește…
văzându-și chipul spart
în realități colorate
de un infinit prevăzător…
ea …încearcă să-și ridice o coloană
…dar se prăbușește ca un nisip …
cuprinsul ei este nesimțitor
brațele i se prelungesc
până dincolo de acolo…
vrând să prindă parcă
cu degetele-i negre
…lumina…dar…s-a topit
într-o clipită a căpătat forma materiei
și din nou…ascunderea a rămas goală…

Din ochiul tău tainic iubirea-i prevăzut-o
ca pe-un boboc de floare…duios ai înflorit-o
fiori de cercuri mari plecând din punctul mumă
cuvinte-adânci și dulci s-au scurs în lacrimă.

Din adevăr s-a frânt și al tău suflet scump
esență de lumină cu lumea-n contratimp
iubirea și-adevărul făcut-au legământ
ca scut să-ți fie-n viață când fost-ai pe pământ.

–––––––––

Camelia CLENCI

3 octombrie, 2018