Chemarea mării
Mă cheamă marea –
Nu vrei să mergem amândoi?
Chiar de-o fi toamnă, iarna-n toi,
Să-i simt suflarea.
De-nchid şi ochii –
Închide-o clipă şi pe-ai tăi!
Mă plimb pe-a’ valurilor văi,
Mă scaldă stropii.
Aud şi-un ţipăt –
Ascultă! Spune că şi tu!
Şi pare-un vino! sau te du!
Al apei clipot.
Mă cheamă marea –
Nu vrei să credem amândoi,
Că zarea-ntreagă suntem noi,
Şi-n noi, suflarea?…
——————————–
Boris David (Daris Basarab)
Ismail, Basarabia
10 mai
Recită actorul Florin NAN
N-ai vrea?…
Tu ştii că morţilor din cimitir
Li-s rezervate drepturi sfinte?
Ei cer ca cei ce le-au fost dragi
Să stea de veghe la morminte.
Aşa şi-al tău amor înmormântat
Îşi cere dreptul de la tine –
Mormântul e aşa cum l-ai lăsat!
N-ai vrea să-l vezi, trecând azi pe la mine?…
Iubirile de-o clipă
Iubirile de-o clipă
Sunt oaze în deşert;
Sunt raze de lumină,
De ce să nu le iert?!
De ce cuvântul clipă
Ştirbeşte al lor sens?
Nucleul nu e mare,
Dar cât este de dens!
De ce măsori o clipă
Cu ceasul pământesc?
Ea-i parte integrantă
Din veşnicul ceresc!
Tu vrei iubiri de-o viaţă,
Iubiri fără sfârşit;
Ce-i viaţa? doar o clipă
În veşnic infinit!
Ascultă-mi sfatul care
Nu-i cod bisericesc!
Iubeşte fără preget
C-aşa e pământesc!…
O nouă valenţă
Trecut-au ani
Şi nu puţini
Mi-ai dat un semn
Ca altădat’
Şi-am alergat
Şi ne iubim.
Trecut-au ani
Şi am uitat
Că ne iubim
Ca altădat’
Dar alergând
Mi-am amintit.
Ştiu că n-a fost
Ca altădat’
Şi e firesc
Îmbătrânim
Dar noi valenţe
Am aflat.
Părem maturi
Dar nu şi-n fapt
Iubirea, nu!
Nu s-a schimbat!
Doar jocul nu-i
Ca altădat’.
E mai profund
Mai rafinat
Trecut-au ani
Şi am aflat
Că ne-am dorit
Cu-adevărat.
Ce mult…
Ce mult te-am iubit
N-ai să ştii niciodată –
Nu-n ceea ce-am scris
Simţirea-mi stă toată.
Cu felu-mi de-a fi
N-o spun niciodată –
Căci totu-n priviri
Ascund eu de gloată.
Doar noaptea o strig –
Mi-o dă libertatea –
Prin visuri plutind,
Cu imunitatea.
Atunci, chiar şi tu,
Asculţi fermecată –
O spun, chiar o strig –
Căci lumea-i plecată.
Şi-n vis, că e vis,
Se-ntâmplă de toate –
Şi tu îmi răspunzi,
Că totul se poate.
Iar eu, te ascult,
Cu pleoapele-nchise –
Să nu mă trezesc
Uitând cele zise…
Fugară amintire…
Fugară amintire, lumina unui fulger,
Mi te-a adus în faţă, o clipă doar, şi-atât;
S-a-ntunecat iar cerul şi chipul tău de înger,
A dispărut în noaptea ce iar mi te-a răpit.
În fapt, nu putea ţine mai mult decât o clipă –
O clipă-a fost şi-atuncea când tu ai strălucit –
Fugara amintire ştia c-ar fi risipă
Să luminezi trecutul, când totul s-a sfârşit…
Dezvaţă-mă…
Dezvaţă-mă de ce-a fost bun,
Dezvaţă-mă de ce-a fost minunat!
Doar n-o să-mi spui că-ţi vine greu
Când toate astea, tu, m-ai învăţat.
Dezvaţă-mă de zâmbetu-mi de ieri –
În el, şăgalnic tu mă trimiteai –
Cine-ar mai şti să-l smulgă azi
Când tâlcul lui întreg doar tu-l ştiai?
Dezvaţă-mă de-acel ceva
Ce azi mă-ndeamnă viaţa s-o iubesc –
Să scap cumva de ce-a fost bun,
Să mor încet, cât încă mai trăiesc.