Putem citi în ultima vreme tot soiul de comentarii și păreri despre ce este viață religioasă, ce ar trebui să fie și, mai ales, cum fiecare părere ar trebui să fie luată în seama și apreciată.
Sunt mulți care vântură fragmente de argument, și acela cules în grabă și din lecturi incomplete și rău înțelese, despre ‘virtuțile” cutărei secte sau cult, apărut cu scurtă vreme în urmă, alții mormăie despre “nevoia” unei apropieri “ecumeniste”,  zic ei, toți suntem “la fel” (și iată că, Slava Domnului, nu suntem de loc la fel), iar alții au ajuns să vorbească despre “avântul” Episcopatului Romei (zis “biserica” româno-catolică). (Acest “avânt” realmente există doar în imaginații înfierbântate și în mintea unor ratați autori de literatura fantastică). Dar nespus de des găsim opinii care condamnă Ortodoxia, Dreapta credință, Pravoslavia, pentru tot și toate; pentru sărăcia din țară, pentru neputință politicienilor, pentru frigul din timpul Iernii. Dar dincolo de orice glumă, este necesar să ne uităm cu mai multă seriozitate la aceste vorbării deșarte și mai ales este vremea să le cam aruncăm la lada cu gunoi a istoriei.
Biserica Ortodoxă este cea întemeiată la Pogorârea Duhului Sfânt, la Cincizecime, de către Apostoli după învățătura dată de Iisus Hristos. Acesta este un fapt istoric. În această privința nu pot există “opinii”, păreri, sau “cred” și nu “cred”. ”Credem, sau nu credem despre lucrurile nevăzute, în privința faptelor reale, concrete nu este nimica de crezut, ele, simplu, există. Cine le tăgăduiește fie are lipsa de vedere mai bună, fie, mai degrabă, de mai multă minte în cap.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Privilegiul de a fi Ortodox” →