Autorul acestei cărți, se dovedește prin noul său volum, a fi un analizator profund al diferitelor categorii de persoane; a relațiilor bilaterale între cele două sexe, urmărind cu desăvârşit interes, aș spune profesional, raporturile, curba seismică a vieții între cele două personaje, în permanență evoluția raporturilor.

Pe psihologul Aberman îl preocupă atât legăturile naive, prietenești ale tinerilor, cât și a celor care de mult au trecut vârsta primei tinereți. Ceea ce gândesc și simt tinerii zilelor noastre, în condițiile noi, în care nu întotdeauna, părinții au acces. Educația primită în sânul familiei?! Dacă aceasta a existat într-o oarecare măsură, se reflectă în comportarea tinerilor și gradul de intensitate. Însăși sentimentul apropierii prietenești, care se poate transforma în anumite condiții într-o dragoste sau chiar o pasiune oarbă pentru ambele părți, intră în preocupările autorului.

Însăși titlul, „Adevărul și minciuna”, pune lectorul în cumpăna gândiri sale. Adevărul – poate fi total? Dar minciuna!! În cadrul relațiilor dintre Ea și El, să constatat nu numai la personajele din povestiri sau romane, un dezechilibru. Uneori sentimentele depășesc logica, și nu odată în anumite condiții de viață logică se impune distrugând cu vrere sau nu sentimentele – fie ele până în acel moment crucial, puternic. Autorul își îndeamnă lectorii chiar de la început: „Adevărul, merită și trebuie să se impună, chiar dacă, uneori cere sacrificii…”.

Pentru a fi conștient de această afirmație, de greutatea propriu zisă a, adevărului, e absolut necesară o educație temeinică, încă din primii ani ai existenței. O a doua afirmație – preocupare, a lui Aberman, ar fi destinul. În acest scop lectura capitolului „D-ale vieții”, vine să elucideze – am spune într-o oarecare măsură, care este sensul acestui cuvânt, greutatea pe care o are în cursul vieții. În general dacă oamenii, recte o pereche de tineri sau maturi, de-a lungul vieții se pot baza pe ceea ce se numește, destin, legăturile sentimentale între doi tineri, pot fi sau ar fi necesar să se bazeze pe acea flacără interioară care devine văpaie. Saint-Exupéry, la vremea sa a afirmat că: „Adevărate iubire începe de acolo de unde tu nu mai aștepți nimic în schimb!” Tineretul zilelor noastre crede în văpaia dragostei atâta timp cât poate fi întreținută!… dar e știut că și văpaiele, acel foc sufletesc are nevoie de o anumită educație, pentru a putea fi întreținut! Poate nu la nivelul superior.. Dar câte nu intervin în viață, în fiecare moment?! Avem noi tăria sufletească, logica temeinică pentru a nu ne lăsa furați de bănuieli deșarte? Când una din părți (El sau Ea) are darul de a convinge, de a scoate din mânecă argumente, de a ameți  partenerul (a) cu înșir-te de cuvinte amețitoare, victima cade. E uneori prea târziu, trezirea… Însuși autorul Aberman încheie capitolul „Bănuiala” cu: „E rușinos să arunci ceea ce ai ridicat…”

Dacă îndrăgostirea de o persoană e doar un joc de moment, sau dacă e ca focul din sobă care are puterea de a încălzi doar camera unde se află soba, lasă-mă să intru în inima ta, dezvăluie o nouă problemă, la care aș afirma, un răspuns e prea puțin: „Da, într-adevăr, dragostea e adesea plină de suferinți…” Răceala sau indiferența părții opuse, depinde în cele mai multe cazuri de construcția anatomică, chiar dacă persoana a primit o anumită educație, s-a format în condiții prielnice. Dragostea este la rându-i o suferință, pentru unii plăcută, pentru alții un lanț care atârnă și din care e greu să te rupi! Desigur, nimic nu e veșnic, prin simplu fapt că noi nu suntem veșnici. Dar când iubim, când ne-am găsit echilibrul vieții, când firele dragostei se împletesc, devenind o continuă armonie, dragoste, devenind o obișnuință indispensabilă din viața perechii respective, atunci putem afirma, e o veșnicie! Să fiu iertat chiar și de Sophocles, dar înțelepciunea nu poate fi o bază temeinică a dragostei. În lumea noastră modernă, unde interesele predomină, fericirea e înțeleasă prin bunurile realizate, iar sufletul și mintea e răpită.. fie chiar pentru o anumită perioadă de belșug!

Pornim în viață nu întotdeauna cu entuziasm, depindem adesea de condițiile economice, uneori de educația sau needucație, și nu mai puțin de, construcția noastră interioară. E puțin, e mult!?

Nu întotdeauna, visul tinereții ni se împlinește. Și e firesc” Pe drumurile întortocheate, pline de surprize, de necunoscut și necunoașteri – suntem adesea singuri! Visul, chiar la vârsta maturității, e plăcut, dă farmec vieții.. dar rămâne vis! De aceea Khalil Gibran a putut afirma: „Dacă dragostea te cheamă, urmeaz-o, chiar dacă drumurile sunt grele…”

Condițiile din noua societate contemporană, nu ne permit mai întotdeauna să ne lăsăm antrenați pe drumul visător al marei și aprinsei dragoste. Persoanele mature, cu o oarecare experiență, cu un trecut sau altul, au temeri de un pas în plus… de podelele care se îndoaie cub greutatea corpului, de experiențele trecutului! Maturii învăluiți de visul unei noi aventuri, se lasă mai greu antrenați, iar dacă se decid la noua dragoste e pentru a încerca o reîmprospătare a simțurilor, a unei vieți mai temeinice, sigure…  „Găina bătrâna face ciorba mai bună?” Depinde cu cine o împărtășește!!! Simțurile și judecata vin după ce am sorbit din ciorbă!

Cartea, „Minciuni adevărate” formează un mănunchi de aprecieri, de analize întocmite cu dibăcie, experiență de viață, lecturi psihologice și filozofice. Citind-o și reflectând cu aprofunzimea cuvenită, privim societatea din jur și ne întrebăm: „Adevărul vieții cotidiene oare e minciuna de a cărei fire ne împletim la fiecare pas?”.

–––––––-

Paul LEIBOVICI

Rehovat, Israel

15 septembrie 2018