Întâmplarea a făcut, sau poate destinul, căci autoarea memoriilor susține că „nu există coincidențe, ci evenimente care trebuiau să se întâmple neapărat într-un anumit loc și într-un anumit moment al vieții”, deci destinul a făcut să fiu colegă cu Anca Irina Ionescu, pentru mine -simplu- Anca, din școala primară și apoi în liceu până la bacalaureat. Întotdeauna însă în clase paralele.

Am urmat amândouă studii superioare de filologie, dar la instituții universitare diferite, ea de limbi slave, eu de limbi romanice și clasice. Ea s-a născut Ionescu, eu am devenită „escu” prin căsătorie. Ea trăiește în România și eu peste graniță, dar ne-am reîntâlnit la jubileul seriei noastre la Liceul „Matei Basarab”, în urmă cu șase ani. Și, de parcă ne-ar fi despărțit  numai o vacanță școlară de vară, regăsindu-ne, de-abia atunci, ne-am împrietenit cu adevărat.

Ne leagă acum nu numai un trecut comun măsurat în vreme și vremuri, nu numai  poliglotismul nostru care depășește șapte limbi, ci și creația noastră de breslașe pe tărâm literar. A mea însumează doar nouă volume plus câteva sute de articole critice, a ei a trebuit să fie cuprinsă într-o carte bibliografică cu sute de titluri. Și amândouă suntem membre ale Uniunii scriitorilor din România, ea la secția traduceri literare, eu, la proză.

Am avut privilegiul să-i citesc cartea de memorii „În inima vârtejului” încă înainte de a fi tipărită pe hârtie și am fost fermecată. În fiecare zi, mă desprindeam cu greu de ecranul calculatorului ca să-mi pot îndeplini sarcinile cotidiene, căci textul m-a prins și m-a ținut ostatică pe tot parcursul lecturii, de la prima până la ultima pagină. Conceput clasic, adică în ordine strict cronologică, volumul dezvăluie personalitatea de excepție a autoarei.

Anca beneficiază de o moștenire genetică de elită. Este urmașa unor intelectuali rasați, pe linie maternă ofițeri de carieră cu state de bravură, pe linie paternă de carieră universitară literar-filozofică, ea fiind nepoata lui Nae Ionescu. Pe lângă agerimea nativă, simțul practic și un indice de inteligență emoțională ieșit din comun, pe lângă înclinația personală pentru studiu și cultivarea spiritului, Anca Ionescu are curiozitatea cercetării, un dezvoltat simț al dreptății, al eticii profesionale, curajul opiniilor personale, ambiția pozitivă de a fi mereu în frunte și o deschizătoare de drumuri. Este de o hărnicie și de o putere de muncă demne de admirație. De o bunătate și de un altruism rar întâlnit.

Faptul că a călătorit în lumea întreagă la studii, perfecționări, congrese, sau pur și simplu în excursii de plăcere, i-a lărgit orizontul, a îmbogățit-o spiritualicește și i-a permis să-și compare țara și concetățenii cu străinătatea și străinii, păstrându-și intact patriotismul și înregistrând bunele și relele de ambele părți.

În cartea sa de memorii, Anca Ionescu își asumă întreaga responsabilitate pentru respectarea adevărului, mixtând just subiectivul cu obiectivul și având o viziune de actualitate asupra trecutului. Tonul său narativ e sfătos, împănat cu umor și cu dialoguri vii, demne de scenete dramatice. Limba folosită, melanj de intelectualism, neologisme și argou, este de o savoare și de o bogăție uimitoare.

Menționez ca remarcabilă schimbarea nuanței nostalgice, de dragoste, căldură și admirație pentru părinți și bunici din evocarea copilăriei, în suspansul perioadei de dizgrație și exil cu șicane securiste, după nedreptățile scoaterii de la catedra universitară. Pentru ca, după întoarcerea la matcă, după ieșirea din „inima vârtejului” tineresc și de sub tirania comunistă, inclusiv exilul, scoaterea din învățământul superior și teroarea Securității, să-și facă loc în paginile cărții sale cercetătoarea, cultivatoarea de frumos, traducătoarea de talent, translatoarea oficialităților, profesoara-pedagog, teoreticiana și inovatoarea în domeniul lingvistic și literar.

Memorialistica Ancăi Ionescu trezește interesul cititorului și îl menține constant, ceea ce e cel mai important, având un material documentar palpitant, adâncime psihologică, fantezie și originalitate, sensibilitate și har. Prin varietate și bogăție, portretistica sa e demnă de o galerie de tablouri vivante, reușind să readucă în mintea cititorului personaje cunoscute, dar și să zugrăvească veridic altele aparținând arhetipurilor timpului revolut. Apreciez discreția de a eluda, cu bună știință, prezentarea unor persoane negative al căror nume nu merită să fie imortalizate într-o carte de succes.

În paginile volumului sunt reproduse documente, fotografii, diplome, discursuri, scrisori, expresii memorabile. Anca narează evenimentele nu numai împinsă de resortul amintirii, ci explorând în același timp viața morală și interioară proprie și a contemporanilor cu o memorie prodigioasă a generalului și amănuntului. „Memorialistica, scria Șerban Cioculescu, suprapusă adânc pe realitate Continue reading „Magdalena BRĂTESCU: Când paralele se întâlnesc înainte de infinit – ,,În inima vârtejului” de Anca Irina Ionescu” →