Cu fiecare iarnă ce se-aprinde

Ca o scânteie de fetiță cu chibrituri,

Nehotărâți între o lacrimă și-un zâmbet,

Îmbătrânim, chemați de începuturi.

.

Și-n timp ce un copil cu mâinile-nghețate

Ne poartă sufletele în trei versuri de colind,

O, Doamne, leru-i ler, florile-s dalbe,

Ne-am luat cu viața și-am uitat de noi, trăind!

.

Iertare, visuri, stele noi, beteală,

Atâta strălucire strânsă din Ajun!

Deci, binecuvântată fie pronia divină

Fiindcă renaștem toți în zodia Crăciun!

.

Tu știi prea bine, Doamne, carte-Ți sunt, deschisă,

Că-n fiecare an, împodobind alt brad,

În loc de globuri scumpe, masă-ntinsă,

Bunicii îi visez, covrigii din Ajun strânși în șirag.

.

Copilăria, ca o floare ne-ntinată,

În palme să-mi tresară, de Crăciun,

Căci vârful bradului atât așteaptă:

Lumină adevărată să-i adun.

Alina  Neagoe (ANNE)