Drum

 

La margini de timp,
culorile se amestecă,
se estompeză,
până la desacralizare.
Cenușiu, drumul
pornind din azi
spre nicăieri,
se pierde ușor
și palid,
în pădurea stranie
a cuvintelor – porți,
a cuvintelor – ruguri,
într-un sepulcru inutil
înconjurat de cântece de lebădă,
săpat în cenușa nestinsă
a unui Phoenix,
așteptând să renască
la fiecare răspântie,
la fiecare sfârșit,
ca o fantasmă
plângându-și nemurirea.

–––––––––––––

Alin CUCURUZAN

13 iulie, 2018

Cuvintele

Cresc din mine cuvinte
ca niște extensii
ale viselor,
ale dorințelor,
ca niște ramuri triste
de gând,
ca niște spectre
reîncarnate prematur,
ca niște destine
implacabile,
ca niște răspunsuri banale
la întrebări
care nu vor fi puse
niciodată,
ca niște giulgiuri
îmbrăcând adevărurile moarte,
ca niște culori în retroversie
acoperindu-mi
ferestrele.

––––––––

Alin CUCURUZAN

Cluj-Napoca

14 mai, 2018

Ioane, -ncepe alt amurg

 

Ioane, -ncepe alt amurg în noi

iar stelele ne poartă printre vise.

Trec umbre peste pleoapele închise;

Un ciob de noapte zace în noroi.

 

Ioane, -ncepe alt amurg în vise;

Uitările ni se strecoară în privire;

Credința ne e simplă nălucire;

Altar ne sunt speranțele ucise.

 

Ioane, -ncepe alt amurg de vieți;

Ne interzic și dreptul la visare;

Aripa morții se întinde peste soare

și nu urmează alte dimineți.

 

Ioane, -ncepe alt amurg în noi Continue reading „Alin CUCURUZAN: Amurgurile din noi (poeme)” →