A trecut vremea când o antologie era expresia dorinţei unui cititor pasionat (eventual profesionist) de a da şi altora ocazia de a citi poeziile care l-au încântat pe el. Acum o antologie se alcătuieşte din ambiţia unui critic literar de a se prezenta în faţa opiniei publice ca o instanţă supremă sau din nerăbdarea unei noi generaţii de poeţi de a se impune, după înlăturarea necruţătoare a celei dinainte.

Ceva din farmecul culegerilor, crestomaţiilor, florilegiilor de altădată s-a pierdut. Aproape că-mi vine să mă adresez, copleşit de nostalgie ca Eminescu în Epigonii, predecesorilor noştri: „Voi, pierduţi în gânduri sânte, convorbeaţi cu idealuri;/ Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri”.

Daniel Ioniţă este unul dintre ultimii romantici ai îndeletnicirii de antologator. Stabilit în Australia, la Sydney şi având altă profesie decât aceea de literat, el a continuat să citească, totuşi, de-a lungul anilor, poezie românească, aşa cum făcea şi înainte de a se expatria.

„Toată povestea – explică Daniel Ioniţă – a început de fapt foarte modest. Intenţionam să traduc câteva poeme pentru copiii mei, nepoţii şi nepoatele mele şi alţi câţiva prieteni mai tineri. Numitorul comun al acestora era faptul că, deşi stăpâneau la nivelul de conversaţie limba română, nu erau capabili să guste poezia românească. Nu erau capabili, cred eu, să pătrundă minunata ei adâncime – un pastel unic, dar variat, o voce deosebită printre marile valori poetice ale lumii.”

Ce frumos ar fi dacă şi autorii de antologii profesionişti ar da dovadă de atâta candoare şi bună-credinţă în întreprinderile lor! Dacă i-ar avea în minte, ca destinatari ipotetici ai versurilor selectate, pe propriii lor copii!

Munca de traducător, care este, într-un fel, şi o muncă de critic literar, l-a format, treptat, pe Daniel Ioniţă, astfel încât el are acum, se poate spune, o conştiinţă estetică. Dovada cea mai convingătoare o constituie o antologie (bilingvă, românoengleză) a poeziei româneşti moderne, „Testament”, pe care a dus-o la bun sfârşit cu un efort ieşit din comun, dar, în mod paradoxal, şi cu plăcere. Daniel Ioniţă nu doar a selectat, ci – după cum reiese din confesiunea din care am citat – a şi tradus poeziile, lucrând la traduceri cu o seriozitate demnă de dat ca exemplu. Totodată, a avut parte de consilieri de elită: Ana Munteanu, de la Editura Minerva, şi Eva Foster şi prof. dr. Daniel Reynaud de la Avondale College of Higher Education.

Prima remarcă pe care o putem face parcurgând sumarul antologiei este ignorarea inocentă a obligaţiilor pe care le are (sau crede că le are) un specialist. Daniel Ioniţă nu vrea să ilustreze curente literare şi nici să includă în cartea sa poezii cu valoare de documente de epocă. Scopul său este acela al fluturelui, care zboară din floare în floare: să culeagă nectar liric cât mai dulce şi mai înmiresmat. Selecţia, fiind dezinteresată, netendenţioasă, este, în acelaşi timp, drastică. Din fiecare poet, autorul reţine o singură poezie, uneori două şi, în mod cu totul excepţional, trei.

Poeziile alese sunt, în general, dintre acelea care plac încă de la prima lectură. Drept urmare, pot fi citite pe scenă, pot fi puse pe muzică şi, mai ales, pot fi folosite pentru înduplecarea unui vorbitor de engleză, care poate nici n-a auzit de România, să citească literatură română.

Eliberat de obligaţii neliterare în ceea ce priveşte selecţia, Daniel Ioniţă şi le-a asumat cu toată răspunderea pe cele privind calitatea traducerii.
Alt merit: a recurs la un mod simplu şi elegant de construire a cărţii. Textele sunt aşezate în ordine cronologică, după anul naşterii poeţilor.

Vasile Alecsandri, primul din sumar, este prezent cu un „pastel” binecunoscut, plin de o voioşie care se transmite cititorului: „Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă/ Lungi troiene călătoare adunaten cer grămadă/ Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi/ Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.ş…ţ Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare/ Străluceşte şi dizmiardă oceanul de ninsoare/ Iat-o sanie uşoară care trece printre văi…/ În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.” (Iarna)

Urmează Eminescu (bine a făcut autorul selecţiei că n-a început cu Eminescu, ar fi fost un mod convenţional şi neconvingător de a-i evidenţia valoarea). Din opera lui poetică Daniel Ioniţă a ales cu un instinct artistic sigur sonetul „Trecut-au anii” şi „Glossa”. Sonetul este esenţă de eminescianism şi, în acelaşi timp, este povestea pe scurt a unei vieţi în care se poate recunoaşte oricine. Glossa îşi păstrează cadenţa de metronom gnomic şi în versiunea engleză: „Time is passing, time comes yet,/ All is old, and all is new;/ What for good or ill is set/ You can ponder and construe;/ Do not hope and do not worry,/ What is wave, will wave away;/ Though enticing with a flurry,/ Cold remain to all they say.”

Aproape niciun poet român important nu lipseşte din sumar. După Vasile Alecsandri şi Eminescu urmează Alexandru Macedonski, George Coşbuc, Tudor Arghezi, Octavian Goga, Ion Minulescu, George Bacovia, Vasile Voiculescu, Ion Pillat, Ion Barbu, Lucian Blaga, Radu Gyr, Magda Isanos, Mihu Dragomir, Ştefan Augustin Doinaş, Ion Caraion, Irina Mavrodin, Nora Iuga, Mircea Ivănescu, Petre Stoica, Nichita Stănescu, Nicolae Labiş, Grigore Vieru, Marin Sorescu, Ileana Mălăncioiu, Cezar Ivănescu, Ana Blandiana, Virgil Mazilescu, Adrian Păunescu, George Ţărnea, Nicolae Dabija, Leo Butnaru, Leonida Lari, Liliana Ursu, Mircea Dinescu, Daniela Crăsnaru, Mircea Cărtărescu, Ioan Es. Pop, Lucian Vasilescu, Daniel Bănulescu şi alţi câţiva, mai puţin cunoscuţi.

Din Tudor Arghezi, Daniel Ioniţă a ales, inspirat, „Testament”, din George Bacovia – „Decembre” şi „Plumb”, din Ion Barbu – „Riga Crypto” şi „Lapona Enigel”, din Lucian Blaga – „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” şi „Risipei se dedă Florarul”.
Cu puţina engleză pe care o ştiu îmi dau seama că celebrul poem al Radu Gyr, „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane” nu are aceeaşi forţă în traducere, din simplul motiv că numele Gheorghe şi Ion, la vocativ, elemente de bază în construcţia poemului, sunt inevitabil lipsite de rezonanţă afectivă în conştiinţa unor străini.

Ştefan Augustin Doinaş figurează în sumar cu (probabil) singurul său poem scris într-o stare de graţie, „Mistreţul cu colţi de argint”. Nichita Stănescu este reprezentat de două poeme sentimental-abstracte, foarte nichitastănesciene, ”Luna în câmp” şi ”Poveste sentimentală” şi de un simpatic poem scris în argou, din tinereţe, ”Balada motanului”. Daniel Ioniţă a ştiut ce să aleagă: poezii nu numai încântătoare, ci şi traductibile: „Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des./ Eu stăteam la o margine-a orei,/ tu – la cealaltă,/ ca două toarte de amforă.” Etc. – „Later on we met more often./ I stood on one side of the hour,/ you on the other,/ like two handles of an amphora.” Etc.

Exact cum speram, din antologie nu lipseşte Nicolae Labiş. Poemele sale „Moartea căprioarei” şi „Dans”, scrise cu spectaculosul său talent, îi vor încânta, n-am nicio îndoială, şi pe cititorii de limbă engleză.

Din Grigore Vieru aş fi ales una sau două dintre emoţionantele poezii pe tema mamei; autorul antologiei a preferat „Basarabie cu jale”, care îl prezintă pe Grigore Vieru ca pe un poeta vates, ceea ce este justificat.

În afară de Nichita Stănescu, generaţia ‘60 mai cuprinde, în antologia lui Daniel Ioniţă, nume bine alese: Marin Sorescu, Ileana Mălăncioiu, Cezar Ivănescu, Ana Blandiana, Virgil Mazilescu, Ioan Alexandru şi Adrian Păunescu.

Fiind bilingvă, antologia îi va interesa, fără îndoială, şi pe cititorii români, ca pe o gală a poeziei româneşti moderne. Va fi, fără îndoială, şi contestată (tocmai pentru că nu se bazează pe raţiuni de politică literară), dar cu greu se va putea face abstracţie de ea.

––––––––––

http://www.romlit.ro/index.pl/farmecul_antologiilor_de_altdat

Alex ȘTEFĂNESCU

București

Alex.Ștefănescu  – 29 Iulie 2018

Prefața volumului Basarabia Sufletului Meu – Colecție de Poezie din Republica Moldova /The Bessarabia of my Soul – a poetry collection from the Republic of Moldova – versinue bilingvă română/engleză – editori Daniel Ioniță și Maria Toni

–––––––––––

„Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.”

(Alexei Mateevici)

Iată că doi foarte competenți oameni de litere din Basarabia și România, Maria Tonu – scriitoare și editoare basarabeancă din Toronto, Canada, și Daniel Ioniță, profesor, traducător și poet bucureștean stabilit la Sydney, Australia – au reușit ceea ce politicienii noștrii de de la est și vest de Prut nu au reușit: să își unească eforturile în folosul Basarabiei. În speță pentru promovarea poeziei Basarabene și a poeților de limbă română de acolo, în spațiul limbii engleze – lingua franca pe plan mondial. Și fac acest lucru cu profesionalism, competență, bun gust și entuziasm.

Dacă mi-ar fi cerut cineva o listă cu traducătorii capabili să traducă poezie românească din Basarabia în engleză, i-aș fi dat o sută de nume. Avem o armată întreagă de traducători buni, cu care am putea cuceri – cultural − lumea, în cazul că nu i-am descuraja plătindu-i prost pentru munca lor și neoferindu-le nici măcar o răsplată morală (sunt critici literari care când comentează o carte tradusă nu fac nicio referire la traducător!). Dar dacă mi s-ar fi cerut să indic un singur nume, al traducătorului pe care îl consider cel mai potrivit pentru o asemenea întreprindere, m-aș fi gândit, fără îndoială, la Daniel Ioniță, care are nu numai talentul, pregătirea intelectuală, experiența, ci și entuziasmul și mijloacele necesare (prin Academia Australiano-Română pentru Cultură pe care o conduce) pentru propagarea literaturii române în lume.

Impresionanta sa colecție de eșantioane de poezie românească din toate timpurile, „Testament”, apărută în mai multe ediții succesive (Editura Minerva), toate bilingve, a avut și are în continuare un răsunător succes, alimentat de admiratori, dar și de detractori, care nu lipsesc niciodată când este vorba de o realizare valoroasă, generatoare de invidii.

Noul volum pe care-l aveți în față este de acest fel – „Basarabia sufletului meu – o colecție de poezie din Republica Moldova”/ „The Bessarabia of My Soul – a collection of poetry from the Republic of Moldova”. Editată de Maria Tonu și Daniel Ioniță, tradusă de Daniel Ioniță, asistat de Eva Foster, Daniel Reynaud si Rochelle Bews – care au cooperat și la exceptionala serie de volume Testament – Antologie de Poezie Română Modernă (versiune bilingva) menționată mai sus – aceasta este o operă culturală importantă, vitală aș spune, pentru poezia din spațiul basarabean. Moldova și Bucovina, din interiorul și din afara granițelor de azi ale României, teritorii românești străvechi, au dovedit de-a lungul istoriei o adevărată vocație a poeziei, pentru certificarea căreia este suficient să-l amintim pe Mihai Eminescu, poet național al ambelor spații – dar volumul de față vă va dovedi că există mulți-mulți alții.

Fragmentele din aceste provincii istorice care au intrat abuziv în componența URSS au fost supuse timp de aproximativ o jumătate de secol nu numai unui proces de „comunistizare”, ci și unuia de desnaționalizare forțată, cuprinzând și desfigurarea limbii române, prin adoptarea grafiei chirilice (grafie funcțională și armonioasă în scrierea cuvintelor limbii ruse, dar străină de spiritul limbii române) și inventarea unui glotonim grotesc și mistificator: limba moldovenească.

Și totuși, chiar în acest spațiu al ostracizării limbii române, poezia n-a încetat să existe și să evolueze. După 1989, când nouă, celor din România, nu ne-a mai fost interzis să comunicăm cu basarabenii, am avut o adevărată revelație descoperind ce poezie mare s-a scris și se scrie în continuare în Republica Moldova. Ne bucurăm când descoperim câte o poezie inedită a lui Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu. La fel, dar la scara mult mai mare, după 1989, am descoperit mii de poezii inedite (pentru noi) ale poeților români de dincolo de Prut. A fost o sărbătoare.

Daniel Ioniță, cunoscutul poet și traducator, asistat de zâna bună din Canada a literaturii române, Maria Tonu, explorează și pune în valoare acest capitol de puțină vreme recuperat al istoriei literaturii române. Ei contribuie nu numai la promovarea poeziei basarabene în arii largi ale culturii universale, ci și la completarea imaginii pe care străinii o au despre poezia românească.

Remarcabilă este larga cuprindere a bunului- gust și a competenței Mariei Tonu și a lui Daniel Ioniță în abordarea acestul material poetic: experimentatul traducător și poet român din Sydney și scriitoarea și editoarea basarabeancă din Toronto, nu fac discriminări între clasici și romantici, între moderni și postmoderni, între narcisiști și militanți, între intimiști și vizionari.

În această colecție sunt reprezentate toate direcțiile din poezia română scrisă în Basarabia. Iar traducătorul nu ezită să reconstituie în engleză și enunțurile solemn-sentențioase din „Glossa” lui Eminescu și lamentația plină de dramatism din Basarabia cu jale de Grigore Vieru, și  paradoxalele construcții de idei din poeziile lui Leo Butnaru, și patetismul luminos-eruptiv din cunoscutul poem Au înnebunit salcâmii de Arhip Cibotaru (pus pe muzică și cântat electrizant de Tudor Gheorghe).

Continue reading „Alex ȘTEFĂNESCU: O uniune a competenței, bunului-gust și entuziasmului în slujba poeziei din Basarabia” →