Ala MUNTEAN: Eu, cea care culeg mărgăritare (poezii)

AUREȘTE-MI MÂNA…

 

Aurește-mi mâna, tu , Toamnă – fecioară,
Astăzi îți voi spune purul adevăr.
Îl vei părăsi, știi a câtă oară?
Pe-al tău Septembrie pentr-alt cavaler…

Eu acum , frumoaso, ție-ți voi ghici
Nu în cărți ca unii, ci-n ale tale frunze,
Pe unele, poate, zâmbind le-oi strivi,
Simțind fierbințeală pe-ale ierbii buze…

Știi, că aduna-voi, poate, din scorușe,
O podoabă fină scrisă pe veșminte,
În gingașă salbă mii de margeluse,
Dar, cu ce Octombrie ar vrea să te alinte.

Tu flirtează, Toamnă, cu-n crampei din vară,
Doar azi ai aceeași soartă de femeie,
Nu crede, iubito, nimănui, căci iară
Te vor împărți în mii de curcubeie…

Tu cântă, dansează, bucură-te, Toamnă,
Uită de-a ta vârstă în valsarea-ți lină!
Astăzi cu Noiembrie vei fi blândă, doamnă,
Calea ta fiindu-ți soartă feminină.

Îți croiești destinu-n cântec de vioară,
Pune-l voi pe note ca-ntr-o rugăciune.
Aurește-mi mâna, tu , Toamnă – fecioară,
Numai adevărul ție îți voi spune!

 

 

LUMINEAZĂ-MI NOAPTEA…

 

Hai, mă-mbrățișează, Toamna mea cuminte,
Nu jertfi, iubito, în tăceri de sfinți
(Știi că te voi crede și fără cuvinte!)
Dorințele mele atât de fierbinți…

Luminează-mi, Toamnă, noaptea care vine,
Ca în tinerețe, cu vise din stele,
Nu mai scotoci atât prin destine
Proorociri fatale versurilor mele!

Să nu-mi smulgi din suflet, fără milă, poate,
Voalul de tandrețe, haina-mi fără vină,
Nu mai contempla visele-mi uitate
Dintr-o slăbiciune scoase la lumină.

Nu-mi închide pleoapa doar prin oboseală,
Leagăn vrând să-mi fie somnul salvator,
Tu, mă-mbrățișează, minte-mă iar, Toamnă,
Cu a ta căldură, stoarsă dintr-un dor.

**************************
Luminează-mi toamna asta cu un zâmbet,
Ningă-ne platanii sub al nopții scâncet…

 

 

ZÂMBETUL ÎMI DA PUTERE

 

Eu, cea care culeg mărgăritare
Atunci când lumea se-nspăimântă în tăcere,
Zâmbesc din umbra razelor de soare
Și zâmbetul acesta-mi dă putere!

Când îndelung privesc seninul zării
Și dor îmi e de-o simplă mângâiere,
Mi-e sufletul plin de zefirii primăverii.
Zâmbesc căci zâmbetul îmi dă putere!

Atunci când grea tristețe mă apasă
Și locul nu- mi găsesc printre-emisfere
Știu pentru tine sunt cea mai frumoasă!..
Zâmbesc și zâmbetul îmi dă putere!

Visez în umbra razelor de soare
Chiar de pustiu-nainteaza în tăcere,
Zâmbind culeg mereu mărgăritare,
Căci numai zâmbetul îmi dă putere!

 

 

STRĂINĂ

 

Străină de lume, străină de casă, străină de mine,
Lumini-felinare mi-s visele-n noaptea zilei de mâine,
Se-avântă scânteie în liniștea sumbră și bobul de grâu…
Sunt doar o femeie cu chipul în umbra la ceasul târziu.

Cănd râuri de munte își duc existența-ntr-un hohot de plâns
Șirag de cuvinte îmi e rezistență sub soarele nins.
Pe-a dorului plete se plimbă orfană o boare de vânt,
Iar dintre planete își scutură geana un nor spre pământ.

Mulțime de aștri se zbuciumă-n noapte clipind ne-ncetat,
Când îngeri sihaștri în număr de șapte pe ceru-nstelat
Cununa de vise-o mențin felinare ca bobul de grâu
Să crească de-s stinse stelele toate și chiar de-i pustiu…

Atât de femeie și-atât de străină-n al nopții frământ,
Aprind curcuibeie-ntr-o lume haină…caci astfel eu sînt!..

 

 

ZIUA-NTÂMPIN C-UN SURÂS…

 

Un răsărit în lumea ce dispare,
Un strop de vis pe creasta unui gând,
O salcie ce speriat tresare
Când doru-n cântece-și îngână-un pui de vânt.

Când ceru-n azuriu se-mbracă-n zare,
Colo-ntr-un colț abia-abia zărită
Luna, pripit,se-ndreaptă la culcare,
Se pare că deja e de puteri sleită.

Se leagănă îngândurați copacii goi,
Numai castanii mai au strai de sărbătoare
Și luminează parcă anume pentru noi,
Cei însetați de razele de soare…

Continue reading „Ala MUNTEAN: Eu, cea care culeg mărgăritare (poezii)”

Ala MUNTEAN: Eternitate și singurătate…

Eternitate și singurătate…

 

Știi, noaptea asta-i o eternitate
Și simt intens, că-s în singurătate…

Aș vrea să evadez într-o poveste,
Pe-un colț de cer scăldat de mândra lună,
În lumea șoaptelor Suflărilor celeste,
Unde cântări de îngeri doar răsună.

Acolo unde sunt viteji și zâne,
Iar rău-i biruit de bunătate
Și enigmatică-i ziua de mâine,
Un curcubeu sculptând seninătate.

Unde copila cu un car de vise
E totu-n vastu-acesta Univers,
Iar mii de felinare toate-aprinse,
Un fel de călăuză-n al ei mers…

Știi, că povestea-și are-a sa putere?
Și când nu vezi ieșirea din tunel,
Iar sufletul strivit ți-e de durere,
Sclipiri de viață-ți scoate-n cale-astfel…

Eu, totuși, să mai cred vreau în poveste,
Chiar de-s matură și mi-e tâmpla ninsă,
Azi binecuvântare poate-mi este
Speranța veche-n suflet reaprinsă…

Și simt intens că-s în singurătate,
Iar noaptea-mi pare o eternitate…

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

17 noiembrie 2019

Ala MUNTEAN: Anii…

ANII…

Ca frunzele în toamnă-mi cad anii peste umeri
Și simt de-acum mai des cum sufletul mă doare
Îmi împletesc cunună și nu vreau să mi-i numeri,
Numărătoarea-aceasta, știu, nici un rost nu are.

Cad anii ca zăpada peste-ale noastre plete
Și al inimii suflu își domolește graba,
Iar undeva în umbră mai bântuie regrete,
Doar Domnul sentimente nu ne-a dat degeaba.

Știi, anii ca și ploaia mai picură pe suflet
Și-nghesuie-n unghere lacrimi nevăzute,
Freamătul rugăciunii îmi este azi rasuflet
Într-un tumult de gânduri de mine doar știute…

În anii mei se-mbină la răsărit, în zori,
Un pic de nostalgie-n izvor de-ntelepciune,
Și-ascund o amintire în ochii visători,
Căci timpul nostru astăzi este o minune!

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

10 noiembrie 2019

Ala MUNTEAN: Misivă de iubire

MISIVĂ DE IUBIRE

 

Am primit, iubite,-n noaptea asta
O misivă într-un strop de rouă,
Mii de stele-mi luminau fereastra,
Luna-și împletea cununa nouă.

În zare se vedea Calea Lactee,
Vis pictat pe-a cerului năframă,
Știi, iubite, sunt doar o femeie
Care bezna nopții o destramă…

Regăsesc în stropul cel de rouă,
Mir sfințit pe crestele de zile,
Însă plouă, plouă, plouă, plouă,
În sufletul unei (cândva!) copile…

Se ascunde luna-n Carul Mare,
Stelele clipesc nedumerite,
Câte nopți și zile-or trece oare
Ce misive-n rouă nasc, iubite?..

Azi deschid în visul meu fereastra
Vreau s-adun smaraldu-ți din privire
Stropi de rouă triști în noaptea asta
Îți scriau misive de iubire…

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

9 noiembrie 2019

Ala MUNTEAN: Satul meu

SATUL MEU

Acolo între coline, îmbătrânit de-atâta greu,
Printre ieri și azi, și mâine neclintit stă satul meu.
Cu căciuli cam ponosite casele privesc cu dor
Înspre drumuri colbăite și…ne-așteaptă în pridvor.

Sub a timpului povară pe la porți se încovoaie
Falnici nuci odinioară, frunza izbită de ploaie,
Vântul hulpav hoinărește printre crengile-arcuite
Sufletul se tânguiește într-o lume de ispite.

Doar părinții noștri, bunii, mai sunt cei ce sfințesc locul
Și morminte cu străbunii ce și-au împlinit sorocul,
Și o doina-atât de vie pâlpâie-sufletul meu,
Cea mai mare avuție, lacrima lui Dumnezeu…

În noaptea care se zărește după voalul prins în fum
Un opaiț licărește la fereastra de la drum
Pentru cei ce s-or întoarce după anii pribegiei,
Însetați de-un strop de pace, la vatra copilăriei…

Căci acolo-ntre coline așteptați suntem mereu!
Și cea mai gustoasă pâine este doar în satul meu!…

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

24 octombrie  2019

Ala MUNTEAN: Tu, vântule…

Tu, vântule, să-mi numeri anii
nu are rost…mă vreau ca ieri,
căci regăsesc în clipe stranii
neîntinate primăveri;

văd nori ce îmi zâmbesc în taină
sub azuriu scăldat de soare,
s-au despuiat de-a toamnei haină
zărind un răsărit în zare;

văd păsări ce-și continuă zborul
pe-ntinderea dintre extreme,
ating cu-aripa viitorul
într-un târziu uitat de vreme;

văd curcubeul ce-nflorește
pe fruntea cerului albastră,
coroana-aceasta licărește
când ploaie e-n inima noastră;

văd frunze-n aer fremătânde,
croind veșminte pentru tină,
pe-alocuri parcă sângerânde,
dar, totuși, pline de lumină.

O mângâie cu-o-așa iubire,
că-ți pare totul o poveste,
știu că o Sfântă-ngăduire
toamna aceasta astăzi este…

Deci, vântule, să-mi numeri anii
nu vreau…Nu mai sunt cea de ieri,
noi tălmăciri văd în cazanii
și tot atâtea noi tăceri…

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

19 octombrie  2019

Ala MUNTEAN: Tristețe

Tristețe

 

Aș vrea să dezbrac toamna de tristețe,
S-o mângâi cu-ale sufletului raze,
Un fel de dragoste-mpletită cu tandrețe,
Un dor îngemănat în ale ei oaze.

Mă-nghite un noian de simțăminte
Și parc-aș vrea să-mi dojenesc destinul,
Se-neacă lacrima-n tăceri dintre cuvinte,
Pe când retina să-nfloreasc-ar vrea seninul…

Sufletu-și scutură povara-ngreunată,
Dorințe-aruncă, rămânând în goliciune,
Singurătatea își făcu culcuș pe dată,
Din vise focul preschimbându-se-n tăciune.

Sunt mică, sunt prea mică-aici sub soare,
O frunză smulsă, colo-n zarea-nvolburată,
Sunt poate-un strop din dorul care doare,
Un strigăt mut dintr-o privire disperată.

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

16 octombrie  2019

Ala MUNTEAN: Știi…

ȘTII…

Știi, pentru-o clipă Universu-a devenit pustiu
Și toamna s-a pierdut în stropi de ploaie,
Îți caut iar privirea, chiar dacă e târziu,
Doar raza lunii îmi alunecă-n odaie…

Știi, cerul risipește sfios praful din stele,
Când vocea ta domoală străbate depărtări
Atâtea vorbe dulci șoptești în visele mele
Și gândurile-mi zboară peste mari și țări..

Știi, sunt din nou copilă și sufletu-mi tânjește,
După-ale tale brațe, ce doru-mi îmblânzesc,
Pe-o undă de visare azi dragostea-mi doinește
Și nu-ncetez acuma să-ți spun cât te iubesc!

Știi, pentru-o clipă Universu-a devenit pustiu,
Iar eu privirea-ți caut, chiar dacă e târziu…

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

8 octombrie  2019

Ala MUNTEAN: Ploaia

PLOAIA

 

Printre crengile rebele în lumini de felinar,
cerul dintr-un nor hoinar-și plânge doru-ncins în stele,
picuri mici și diafani se opresc timizi pe-o frunză,
croșetând a vremii pânză-n constelații peste ani.

În negura din astă noapte doar un licăr se zărește,
totuși sufletu-mi umbrește când visările-s inapte.
Hău-ar vrea să mă înghită când pe cer lipsește luna,
parc-aș fi ca ea, doar una, cu o singură orbită.

Toamna cu a ei mireasma îmi alunecă prin vene,
picături de ploaie-alene scaldă-n zare o fantasmă,
frunzele își plâng culoarea peste-a solului năframă,
un mănunchi se vrea în ramă, așteptând încuviințarea…

Sunt captiva ploii care, adulată de iubire,
vrea un pic de fericire fără nici o remușcare.
Iar încerc să ies din mine, să nu mă găsească dorul,
mă ascunde-n umbră norul și-l trimite-n țări străine…

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

3 octombrie  2019

 

Ala MUNTEAN: Frunza…

Frunza…

 

S- a rătăcit o frunză în iureșul de vânt,
Ce azi cu-nversunare o-aruncă spre pământ.
Aproape fără vlagă căzu în palma mea,
O frunză-n strai de vară pe-obraz cu lacrima.

Tresare obosită când vântu-ncearcă iar
Să mi-o zmulgă din palmă doar printr-un gest bizar,
Cu-atâta gingășie o strâng la pieptul meu,
Mi-e dragă precum ochii ce îi aștept mereu.

Când freamătul de frunze din verde se-nfiripă
Îți caut iar privirea să mă aline-o clipă,
Zărind-o-n orice verde, în orice fir de iarbă,
Chiar dacă vântu-acesta vrea să mă știe oarbă…

La pieptu-mi se-ncălzește o frunză rătăcită,
Un strop din viața-n care mai sunt îndrăgostită…

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

30 septembrie 2019