La uşa zorilor sună lumina…
Dorul fervid din vise se trezeşte,
Îşi spală iute fruntea şi retina
Şi-apoi spre vestul inimii porneşte.
Acolo pe o geană de-ntuneric
Ascunsă-n nori, în lungă aşteptare,
Veghează zâna prinsă-n ezoteric
Cerând idilei de-nceput iertare.
Prea multă noapte poartă în iubire,
Prea repede în zori se sting speranţe,
Din răsărit aşteaptă dăruire
Să se încarce cu exuberanţe.
Ar vrea să ardă clipele amare
Ca estul inimii, iubiri să-i coasă,
Dar el nu mai răspunde la chemare
Stingându-se în marea furtunoasă.
În răsărit cu greu se mai aprinde
Din stele i-au rămas remininiscenţe,
În est provoacă zile suferinde
În vest se scurge-n timp şi-n remitenţe.
Sărmani actori pe scena vieţii noastre,
Jucăm în piese doar la începuturi,
Iubind, dorim să ne urcăm pe astre
Dar tot mereu plătim la dor tributuri.
——————————
Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU
26 iulie 2019
Sunt onorat. Mulţumes mult!