Imediat ce m-am dat jos din pat doar ce am reușit ca să arunc o privire afară că a și sunat telefonul așa că, i-am smuls iute receptorul pentru a-i opri astfel soneria și am fugit cu el în cealaltă cameră în timp ce, din acesta răzbătea glasul bine cunoscut al prietenului meu Nelu care răcnea potrivit stilului său inconfundabil:
– Hai bă, … scoală puturosule !! Dacă nu te găsesc la poartă echipat pentru vânătoare, să știi că, intru peste voi în casă chiar de-ar fi să sparg ușa !!
Deoarece lungimea firului aparatului se terminase, l-am așezat de o măsuță de lângă ușă și i-am răspuns șoptit:
– Nu mai răcni, măi disperatule, că nu ești la goană !
– Adică, vrei să spui că erai treaz ?
– Normal ! Tocmai priveam pe fereastră să văd dacă mai ninge și mai ales dacă ai ajuns.
– Hm, … tare mă miră vrednicia ta. Moșul meu face cafeaua așa că, peste vreo zece minute pornim spre nenea Fănică iar de la el te luăm și pe tine în zbor iar dacă nu ești pe bordură, acolo vei rămâne că io nu mai opresc. E clar ?
– Da, mă … disperatule, e clar așa că vino liniștit – după care i-am închis telefonul și am dat fuga la baie unde am aruncat ceva apă rece pe față iar apoi, am dat zor ca să mă pregătesc de plecare îmbucând din mers sandvișul lăsat pe masă de soția mea.
Așa cum mă familiarizasem cu obiceiurile prietenului și bunul meu camarad de vânătoare, nici n-am apucat ca să închid ușa în urma mea că i-am și auzit glasul ca un tunet zbierând pe geamul lăsat al mașinii:
– Hai bă mai repede, nu te mai moșmondi atâta că mai avem puțin și ne biruie somnul așteptându-te !
Nenea Fănică se afla pe bancheta din spate așa că, i-am întins arma și doar ce am apucat ca să-mi vâr piciorul drept prin portiera deschisă că zăpăucul a și accelerat țâșnind la drum. Cum mă învățasem cu hachițele și plăcerile lui purtarea etalată nu m-a surprins deloc deoarece în fapt, era un semn bun și astfel, presimțeam că vom avea o zi frumoasă de vânătoare pe zăpada proaspăt căzută iar aparițiile noastre la locurile de adunare erau primite de toți ca fiind un semn bun așa că, ne botezaseră ”ECHIPA DE ȘOC !” deoarece eram nedespărțiți.
Câmpul era alb imaculat fiind astfel gătit cu prima zăpadă din acel an, noi toți eram bine dispuși iar atenția ne-a fost atrasă imediat de prezenta printre noi a unui vânător cam nou, echipat exact ca cei din pozele revistelor de modă și ținând în lesă un câine superb, în fapt un limier care cam tremura de frig deși era și el echipat cu o pufoaică care îi acoperea perfect tot trupul.
– Hm, a mormăit nenea Fănică morfolindu-și țigara pe sub mustața zburlită în timp ce ochii îi străluceau de plăcere la apariția victimei – Care o fi vânătorul dintre ăștia doi ? – ne-a aruncat el nada pe care știa că o vom exploata așa cum i se cuvenea – iar cei mai apropiați de grupul nostru s-au și dat ceva mai aproape pentru a se putea amuza cu poantele nelipsite grupului nostru.
Intre timp, tipul cu câinele, ca un făcut, s-a apropiat și el de noi pentru a fi mai aproape de Urseanu, directorul asociației care tocmai se pregătea să țină instructajul iar cercetându-l atent pe câine, Nelu l-a întrebat foarte serios pe nenea Fănică:
– O fii de vânătoare ?
Nenea Fănică, obișnuit cu apucăturile noastre, a intrat instantaneu în joc așa că, încruntându-se spre câine, l-a cercetat atent câteva clipe apoi i-a răspuns ferm:
– Nu ! Cercetează-l cu atenție și îți vei da imediat seama că, nu este de vânătoare ci de bombardament !!
In primul moment tipul s-a făcut instantaneu stacojiu la față și în mod cert, prima lui reacție a fost ca să-i dea o replică dură lui nenea Fănică însă, fiind descurajat de râsetele celor din jur, s-a lăsat păgubaș și după ce l-a scărpinat ușor la baza urechilor ne-a răspuns pe un ton acrișor și cât se poate de îngăduitor:
– Degeaba stimabililor, nu vă mai chinuiți pentru că el încă n-a apucat să învețe limba română așa că, deocamdată noi discutăm numai în engleză deoarece l-am cumpărat de la o canisă aflată prin ținutul Wells, dacă ați auzit de comuna asta – ne-a răspuns el țepos amuțindu-ne instantaneu.
Intre timp, Urseanu a sintetizat instructajul și în timp ce noi semnam materialul prelucrat de el ne-a informat despre tipul cu câinele ținând ca să accentueze că, a fost invitat ca să participe la vânătoare fiind recomandat de o anume personalitate iar totodată, ținând ca să accentueze pe surpriza plăcută a existenței câinelui care era multiplu medaliat și deci, câștigător a numeroase concursuri, oferindu-ne astfel prilejul ca să ne delectăm cu un adevărat recital care, în mod precis ne va fi asigurat de frumosul animal prin a cărui contribuție se va evita categoric pierderea iepurilor răniți la vânătoarea din ziua respectivă.
Partea procedurală fiind epuizată, ne-am repartizat rapid pe grupe și apoi ne-am îndreptat pe standurile stabilite iar în timp ce ne amenajam locurile tipul s-a apropiat de nenea Fănică și zâmbindu-i malițios i-a șoptit printre buze:
– Contez pe faptul că, nu vă va deranja comportamentul lui Lord care, se află la prima lui vânătore din România însă pe mine m-a entuziasmat urmărindu-i recitalul în Anglia. O adevărată artă !
– Mă bucură ce aud – i-a răspuns puțin cam rușinat nenea Fănică și doar mi-a aruncat o privire cam surprinsă – apoi ne-am îndreptat amândoi spre locurile care ne fuseseră repartizate iar la despărțire, i-am auzit numai murmurul șoaptei: Așa o fi !!
Ei, și nici nu ne-am instalat bine că s-au și făcut auzite glasurile gonacilor însoțite de câteva focuri de armă trase de cei doi paznici de vânătoare, atât pentru a asigura atmosfera zilei dar și pentru a-i pune în mișcare pe iepurii care se culcușiseră prin zăpadă iar datorită gălăgiei, ogorul a prins viață aproape imediat când am zărit în depărtare câteva mogâldețe țopăind pe suprafața imaculată a zăpezii așa că, am aruncat o
privire scurtă spre Lord descoperindu-l cum stătea încordat și urmărea fascinat mișcarea de pe teren iar nenea Fănică, admirându-i la rândul lui poziția clasică de aret, mi-a schițat și el un semn pe care l-am interpretat ca fiind un început de regret pentru ironia cu care l-a tratat.
Și nu peste mult timp au început să se facă auzite dn toate părțile împușcăturile iar noi am constatat nu fără regret că, majoritatea iepurilor care nu erau prea mulți, se îndreptau spre flancuri unde erau întâmpinați cu răpăiala de împușcături. La un moment dat, în fața noastră s-a săltat din zăpadă un iepuraș care a pornit în fugă exact spre noi fiind gonit din spate de gonacii care se apropiaseră așa că, am săltat încet arma așa cum a procedat și nenea Fănică ale cărui gesturi i le-am urmărit cu coada ochiului între noi aflându-se Lord cu stăpânul lui care, deja avea arma epolată și țintea atent spre iepurașul care se îndrepta tocmai spre el. In aceste condiții, atât eu cât și nenea Fănică am lăsat încet țevile armelor în jos mulțumindu-ne ca să-l admirăm pe Lord cum își va demonstra priceperea în timp ce tremura din toți mușchii de încordare.
Totul s-a desfășurat rapid și așa cum am prevăzut. Tipul a tras iute iar snopul de alice a răscolit în mod clar zăpada din fața iepurelui cea ce ne-a convins că tipul a corectat focul prea în față iar imediat, a declanșat și cel de al doilea foc, mai bine ochit de această dată însă, deși s-a rostogolit în zăpadă, iepurașul s-a ridicat aproape imediat și târându-și vizibil una din lăbuțele din spate a fugit așa cum a putut îndepărtându-ne de noi.
Văzându-l cum se grăbea să scoată un nou cartuș ca să încarce iarăși arma, nenea Fănică i s-a adresat zâmbindu-i calm:
– Lasă-l, că și așa s-a îngreunat cu câte alice or fi intrat în el, mai bine trimite-l p-ăsta mic să ți-l aducă pentru că, uite la el cum tremură de nerăbdare.
Și într-adevăr, uitându-mă și eu spre el, m-a impresionat cât era de încordat, și scâncea cu privirea ațintită spre iepurașul șchiopat care alerga disperat încercând ca să scape cu viață în timp ce, una dintre lăbuțele din spate îi flutura prin aer. Nemulțumit evident de focurile ratate, tipul i-a aruncat și el o privire lui Lord și constatând că ar cam fi momentul să ne facă demonstrația de virtuozitate la care se referise el ceva mai devreme așa că, i-a desfăcut lesa indicându-i câinelui direcția în care să fugă, gest total inutil deoarece, Lord avea privirile înțepenite în direcția iepurelui și tremura din toate încheieturile în așteptarea comenzii:
– Go, Lord, … go boy, good boy ! – i-a comandat tipul în limba engleză iar în fracțiunea de secundă următoare, uluindu-ne pur și simplu, Lord a țâșnit asemenea unei rachete și cu un fuleu cum rareori am mai văzut, l-a ajuns rapid din urmă pe iepuraș înhățându-l de după ceafă și privindu-ne asemenea unui adevărat învingător.
Intre timp, mai mulți vânători și gonaci se apropiaseră de noi privindu-l și ei pe Lord fascinați de recitalul pe care tocmai ni-l oferise:
– Uitați-vă și voi care este avantajul real al câinelui de vânătoare – ne-a atenționat câțiva mai firoscoși.
– Așa este, … ce ne mai dăm noi mari ! – îl completează altul – Câinele-i câine ! Dacă nu era el, iepurele acesta era pierdut și-l păpau vulpile mai târziu !
Și tot comentând pe marginea evenimentului aproape că au uitat de Lord și de trofeul lui când deodată răzbate glasul tunător al lui Nelu:
– Băi, … băi n-auzi ?! Ce faci bă acolo ?! Ia uitați-vă băi la ăla ce-i face iepurelui! O fii iepuroaică ? Tragei-bă, n-o lăsa !! – și în timp ce vânătorii și gonacii râdeau în hohote uitându-se spre ogor unde, Lord îl ținea cu dinții pe iepuraș de ceafă și îl încolăcise cu labele din față fiind cocoțat pe el.
Momentul a fost uluitor fiind imediat completat de un altul care a ținut să precizeze:
– E clar ! Flăcăul și-a dat seama că este iepuroaică și n-are chef să piardă prilejul.
– Jigodia naibii ! – a început ca să-l suduie tipul vânăt de furie – Come on boy, come here, … now !! – dar totul a fost degeaba pentru că Lord îi trăgea înainte așa cum începuse – Ia uite nemernicul cum mă face de râs ! – a încercat tipul ca să mai dreagă busuiocul adresându-le în special lui nenea Fănică – Când l-am cumpărat s-a comportat ireproșabil iar acuma, … poftim spectacol degradant !
– Mde, … a mormăit nenea Fănică mângâindu-și mustața cât un guguștiuc de mare pentru a o mai domoli deoarece i se cam zburlise de râs – Constat și eu că, execută mult mai bine tot ce vede în casă ! – completare care a declanșat o adevărată avalanșă de hohote de râs spre disperarea tipului căruia i se cam subțiase vocea strigându-l disperat și mai ales, extrem de rușinat: Come on, boy, come here … stupid boy !!!
————————————–
Constantin-Ștefan ȘELARU (Țiți)
București, august 2020