Cuvântul
Cuvântul este fructul arborelui
ce nu se vede cu ochiul liber,
il poți auzi numai, atunci când îi dau
frunzele, când înflorește în alți arbori
care se văd în auzul ramurilor lui,
chiar dacă-si are rădăcina în țărână
el se ridică în aer ca să poată despica
cerul în mii de culori,
in fapt cuvântul este un imens pătrat
negru (sau poate incolor),
ca o pânză de proiecție în fața căreia
suntem spectatori neplătitori,
filmul ce urmează să vizionăm e un fel
de lung metraj si se vede cu urechea
auzul e regizor si scenarist,
mâna poate rupe cuvântul
să-l facă aripă ori foame de pâine
nedospită, cuvântul e o cale spre Dumnezeu
un miracol cu care stăpânești
peste necuvantatoare,
un mausoleu unde ne-ngropăm tăcerea
de la născare,
o lumânare ce va arde si după noi
ca să vedem drumul reîntoarcerii când
ne vom rescrie din nou în arbori
ce nu se văd,dar se aud în coruri luminate
de rechemare! …
Mersul pe apă
Mersul pe apă
șchioapata surdina unui orfeu
ce leapădă în maluri cărări de elefanți
si fluturi pe arama unui puseu
de înviere, milos si-atat de straniu
pe umeri de talanți,
o fiară cu trei nimburi învață alfabetul
scris în smochini ce ard în corturi
de lumină, un decalog se-arata
seninului din umbre,
si mersul meu pe ape cu talpa unui
jude, se face piatră seacă
în gândul morții mele, alunecând
la fund.
Vacuum
Până dimineața următoare
umbra desenată cu acuarela nopții
va dispare-n ceasornicul de sub borduri,
rămâne din ea poate o voce
cu colțuri pătrate,
indispensabil frânturi de timp vor face
recensământul ielelor ce și-au jucat
norocul sus, pe țigla norilor de așteptare,
mai puțin cu-o zi e vârsta mea
din Carul Mic, mai mult c-un drum
in Carul Mare s-ajung golgotă printre ani
ce pier clepsidrelor din sare,
si acest vacuum plin
de-atâta fereastră murdărită de respirații
gură la gură,
se face dulceață de oase ce nu și-au știut
umbra în moartea din zahărul ce curge
peste mucegaiul unui gând!
Goană
Alăptatul luminilor din zori
la sânul bobocilor de cer înmiresmat
de infinituri împestrițate cu palori
rupte din soare,
e un subterfugiu matern al naturii
ce mistuie pământuri noi prin aerul
călcat de îngeri în duminici odihnitoare,
ritualuri de păsări-mamut
incolăcesc zboruri ce dorm nesfârșit
in aripi înflorind pe obrajii nostri
după o noapte de iubire,
se coc oale de lut intre noi într-u foamea
unui flamingo din vatra grației ce arde-n
coapsa unui unicorn de inocență,
o goană albastră cu tine înalț
din zodii cu șerpi levitați într-un rai
de sperjur agățat de un lanț
ce prinde de picioare un meridian ambulant
rătăcind cu noi, printre lumi
fără nume! …
————————–
Simon JACK
23 martie 2019