Mirarea ca o arcadă sub sprâncene
bântuite de nebuni,
intuneric în mijloc de lumină
imbobocind orhideele semnelor de întrebare
agățate de liane suspendate
pe aer,
dogoarea privitului pe fantasme de ecou
dilată un strigăt în mine,
din coaste răsucite, adamici strigoi
de baltă gâdilă trestii aplecate
pe grumazul unui timp Prometeu,
numărătoarea nenumitelor
nevăzutelor necuvantatoare jinduie
la buza acolitului din pereți
ce-și seamănă varul
pe icoane cu fluturi albi,
mirare
in exegeza poveștilor cu larve spovedite
sub mătănii de zburătoare împietrite,
arcada sunt eu!
Nisipuri mișcătoare
Foșnesc nisipuri albe mișcătoare-n
clepsidre ursitoare fără fund,
se naște timp din timp, unduitoare
zbatere de-aripă crescută din pământ,
Tot din pământ sunt unicornii unui vis
tămăduind de cer avide pogorâri,
retorice tăceri mor implorând răspuns
atee și lumina și sfinții tot păgâni!
La ziduri moi se odihnesc în umbră
martiri și iezuți cu flamuri vechi în frunte,
se rod în viermi acatiste pe-o dungă
și-arhangheli dorm în veci pe săbii mici, mărunte…
Nisipuri mișcătoare se înfrunzesc sub tălpi
păduri din noi ne amuțesc sfârșitul,
clepsidre fără timp ne pironesc în bărbi
doar clipă ocolită și efemerul lor ne poartă
asfințitul.
Neaerisit
Noaptea mă străbat păsări de zi
le simt aripile-n tălpi
și boasca de la vinul frunții,
un teribil abc mă surprinde dezlegând
cuvinte din pământ
cu înțelesuri nebănuite,
ca o umbrelă imensă
tăcerea mea purcede la abacuri
de socotit umbrarele din tâmpla mâinii
cu care-mi țin dezțelenirea toamnei
din rodul fundului de ape,
noaptea ca și zi e un pogon de lumină
cu miros de portocală sufocată
in neaerisire,
toate ferestrele mele se deschid
spre sud,
acolo de unde mă străbat toți fluturii
din poleiala contrafăcută
a unui sorcovit de rămas bun…
————————–
Simon JACK
Israel
Octombrie 2019