Reinterpretare
Sub vrajba pintenului meu
caii armistițiului cu lumina din lavoare de
umbre ischemice, și-au lăsat
zăbala pe aritmii florale,
sufletul ca o trecere de pietoni
legați la ochi, recită odiseea trecerii,
fantasmă-i privirea aceea
din mine,
bucolic sărutul fântânii din lâna orbirii
setea de ceva ce curge prin semafoare
opționale
stai!,
tu cel de colo,din grila de întuneric
a opaițului ce arde în senectutea unei
intrebări, ești un răspuns în sine
ori poate virgulă de după amânări?
intr-un sistem de trei simplă
reinterpretarea dominoului supus căderii
mă pune sub margini de nimic,
offsaidul în care se află brațul meu
e aripă ascunsă-n fermoare
duminicale,
mă lepăd de haina mea
si vreau să rămân claustrofob cu peticul
insăilat în pintenul acela uitat
in burta cailor ce-mi pasc lumina! …
Nu deranjați! …
Nu deranjați și moartea,
ea este-o umbră-a lui Iisus
când se ruga străin pe ape tulburi
și noi nu l-am crezut,
instrăinari în dogme cu capul plin
de lauri, privim orbiți de soare
spre zări ce nu boltesc,
nimicnicii fanare în turle fără stele
pierdut e cel de jos, în eresul grotesc,
si mii de îngeri de-am avea
de-a dreapta sfidătoare,
de n-auzim în posturi ce-s goale
făr’de nimb, cum cântă libelula din
talpa unui pustnic,
tot nu vom ști să tragem de un clopot
in duminici
când toaca-i un alint! …
nu deranjați dar viața cu false
mergătoare pe drumuri lungi cu flori
ce nu-nfloresc în soare,
nu deranjați în liniști nici mierla care
tace, nici vântul strâns în zori,
e-un timp pentru orice ce nu-l aflăm
din vreme,
căci ce s-ar face fluturi, splendori înaripate
de-ar ști când zborul lor ne colorează
visul,
că-n fapt sunt doar vitralii ce dor
in nemurire si vor ajunge toate
efemeride moarte.
***
În ziua semănătorilor de cer
oamenii-s păsări peste ape ecluzate
către nori vorbitori,
unghiul zbaterii de aripi, un azimut
fără punct, așa un fel de plan furibund
in norduri expatriate,
privind din ziduri de somn
totul pare-o nebunie văzută la microscop
petice de-albastru sau gri,
clepsidre înnodate la capete
de joi,
oamenii, duminici în liniști ferecate
prin odihna unui stol,
in noaptea sârmei ghimpate
noi oamenii, suntem ochiuri de plasă
din gardul ce ne-nconjoara propriul cer,
a evada înseamnă palme însângerate
si pântec zdrelit,
of, doar păsări mute de șoapte
indoite voiajor, peste infinituri arendate! …
————————–
Simon JACK
3 aprilie 2019
Foto: internet