Noaptea
Rătăcitoare noapte, prințesă
fără haine, mireasa tuturor
celor ce dor nesomnului coroană
de întuneric, veșmântul morților,
renaște doar din tine zgura
noianelor firide ce nu se văd sub drum,
un fel de umbră-ntruna
eternitate rece cu trupul nins de fum,
din tine veșnic mănâncă luna
sub bolți răvășitoare, magie din argint,
in aurul tăcerii iti împletești cununa
tu noapte-nsingurată, pe capul labirint,
nu vezi nici soare lumina o ascunzi
ești doar pirandă cu sufletul în vânt,
in lumea ălor vii în somnuri te afunzi
insinuezi edicte de insomnii agonizând,
noapte tu ești amurg si răsărit odată
sfidezi altare ce ard chiliilor surpate
în catedrale de păcat dar, niciodată
nu vei sclipi stigmatelor exorcizate,
noaptea-i odihna între El și infinit
găselniță frustrată îngemănare oarbă,
a demonului cruce cu stampa unui mit
dormirea Ariadnei,înmărmurind vacantă,
doar tu, noapte, noapte, noapte…
Tot ce am
Din tot ce am
neavând dar tot sperând în armăsarul
…a avea,
ți-aș dărui liniștea dintre cuvintele mele
nor alb pufos
peste ceruri paralele,
paralel cu mine si cel de dincolo
care mă izbăveste
in confuzia cercului pătrat,
mă izbăveste
…de mine
prea aplecătoare! …
tot ce am
nefiresc de mult în puținul hoitului
înamorat pe caldarâmul
unui graal subiectizat
intre sintagme cabaline,
ține frâiele astea,
e tot ce am în goana de după
zăbala ruptă-n două
pe șaua morții unei morți
nepotcovite,
cu clopote ce bat a-nsingurare!
Arătare…
Atât de târziu
și totuși devreme să numărăm stele
în poduri uscate în vrece,
pe-afară se-ngâna stafii colorate
în colțuri vitralii,
se-ascund vârcolacii prin roade târzii
sub viespea din umbra uitării
cântă coșarul pe case si stupi,
e tot numai fum
e noapte bizară, rugina din oase
de lupi,
mai urlă la lună pe lanțuri din sânge
un somn alb cu glugă mai bântuie
singur în pofta de lut,
pitulată la ușă pe pragul din carii
cu noaptea fugară, m-așteaptă
un vis nevăzut,
cu nimb de-arătare !…
Te iert!
Te iert și te tângui în freamătul lumii
altiță, noiță pe coamă de vânt,
feerică strungă în mijloc
pe-o dungă în cosmosul rece
cu miei și cu lupi,
in nove sihastre, te iert că mă drămui
secundă albastră,
nimic cu năframă de zori neîncepuți
noroc cu morgane,
morgane solare prin nopțile care
mă trec iar în lut,
ce-ndură iertarea balsamelor strânse
pe răni fără trup,
chiar tu, neștiuto ce-mi fluturi liane
și iederi rotate pe ziduri
ce-mi plâng,
tu
care rândui palori avatare drept pizmă
pe fluturi ce mor în născut,
mi-aduci la picioare opincă din valuri
să merg printre melci
prefăcut,
te iert că mi-ești viață, cuvântul ce-mi
roade tăcerile oarbe-n dogme untoase
când sper să mai iert,
minciuna din raiuri, pierdute
pe rând.
Dezordine în scame
Înfluturare de alb pe fațade urbane
în lesă cu visul stau câini
mari de pază pe străzi
în noroi,
treceri pietonale sub pulsul avid
de aritmii cardinale,
ferestre stau strâmbe-n seisme
morbide, fast food-ul din foame
roiește acrilic pe mucegaiuri de
funduri pleznite pe cozi,
anarhia luminii-n anticariate
frontale cu pesta porcină
ce freamătă-n noi,
izbavește întunericul așternut peste
ploi,
o dâra de greață plutește asiduu
în telefoane-ncriptate pe guta
genunchiului schijă când gustă pământului
orfane cadastre pe reavene
flori,
nici podul palmei, ponton
cognitiv al apei din scame lipite
de gulere strâmte pe gâturi rănite
în pacea-nclinării la zei din beton,
nu te atinge ci doar mă respinge
dezordinii care,
mă plânge-n rigoarea unui metronom
cu freon…
————————–
Simon JACK
Israel
17 mai 2019