Simon JACK: Agățat de o inimă (poeme)

Cuvânt liană

 

Rostirea pădurii unui echinocțiu vegetal
din cuvinte potcoavă,
cuvânt tropical cu păsări din ramă
din ziduri de buze confuze,
cuvântul liană, apocaliptic, frugal,

depărtare, tu ești Mărie
in ziua ospățului premarital de giulgiul
acoperirii cu hidra luminii
din șal,
cacofonii de ecou, piroane înfipte-n firide
ascunse de val,
tu mare-n cuvinte, ocean fără gral

rostire-n cuierul de colț
o mască ce râde ori plânge pe front,
soldat necunoscut cu banul mortului
in calapodul limbii pierdut,

cuvânt,cuvânt, cuvânt
se cerne tăcerea-n pământ si piatra
ce ține un falus arminden de rod,
seceriș pe acoperișuri furate de pe cripte
frumos colorate,

liane de lacrimi, obraji în hotar
de arțar,
ce tristă pagodă de jar, în ploi de cuvinte
se scurg oseminte, cai fără șa
călăreți adunați de prin arce de vânt
liant de cuvânt, adormire ucisă-n statui
de azbest, icoane ce mor fără rest,

o tu silabă! …

ești moartă de foame, inaniție sfântă
pe albul descânt,
frisoane de palme scriind printre cruci
cuvântul liană, orbit de un rând
scris cu majuscula vremii,
pe unde-o apuci?!…

 

Întreire

 

Pășesc pe vociferări caudine
invinsul din ștreangul legării la ochi
mai vede oblonul ferestrei tras
peste pleoapa fardată cu mirosul rășinii
de brad,
e mult ozon andin în cerbii stelari
ce fac eșafoade din coarne,
călăi castrați fără cap, ascut baltage de sare
si numără cucuvele strivite în gard
de plăcere,
e ora împăierilor, moartea strigă în fluturi
din uși de amorțire,
e falsă si moartea, viața-i furung într-un
braț de trezire,
amputări de jug se fac boilor din iesle
sudoarea furcilor uda rugina de noapte
a câmpului unde țărâna răzoarelor
se face lapte sub ugere mov,
si crucile chipului meu, osândeau
cândva, liniștile unor miei de-ntreire.

 

Agățat de o inimă

 

oare de câte ori să mă nasc
să fiu la poarta sărutului tău
ombilicul stelar ce te leagă de mine
in lună?

pășesti în cadre de lumină difuză
când gândul stingher e cer deasupra ta,
dezleg în ograda de noapte
o haită de lupi ce mă țin prizonier
in foamea de tine, în urletul-nea,

de unde apuci vântul când treieri
golgote din lanuri de răni,
tămâia din fumul uitării ce dafin botează
din calul troian ce stă între noi
călător?

mă las în genunchi, pământul e singur
cercelul inorogului agățat de o inimă
mai sună din dodii,
si fuga din mine-i iertare, osânda din
umbră se face ștergare pe ziduri,
tu-mi faci cu mâna din pulsul vecin! …

 

Camuflaj

 

Mi-am tatuat pe brațul stâng
uimirea ta crezând că sunt
Îndepărtare,

printre copaci păduri nu sunt
esti Tu, o scoarță de răcoare,
un bocet de pământ în melci otrăvitori
esti Tu în ghipsul meu, aripă
Ocrotitoare,

aștepți, aștept neroditor nimic
inert si transversal în paralele inegale,
suntem doi mimi ce ne iubim
in sihăstrii,
Apicultoare,

mi-am tatuat pe brațul drept
Îndepărtare,
Ocrotitoare,
Apicultoare,
rămân acum un soi defect
de camuflaj pe tâmpla mea
ce-a-ncaruntit necuvântata,
in stigma înghesuită sub picioare…

 

Între paranteze goale

 

Am cules flori de câmp
din carantina unei primăveri târzii,
muguri de pământ sub pasul oilor
așteaptă înverzirea celor de sus
ca-ntr-o telepatie de fotosinteză ștrangulara
in jurul luminii verticale,

din cămări goale țipă foamea nimicului
de ieri,
prin ceasuri de perete bate-un vânticel
iubirăreț de văruiri si acadele,
algebra din șoaptele ierbii necălcate
numără de congruența melci
vizavi de libelule intermitente,
doi pisoi se trag de cozi
si prin blide de absență, purici mici
se fac amiezi,

am cules si paranteze de prin leandrul
inflorit,
ca un fel de catacombe în mansarde
de ulcele, florile de păpădie fac pomană
unui pictor ce-a murit constrâns de albul
crângului dintre portrete amuțite
intr-un schit,
astfel primăvara asta mă voi face explicit
intre-un strugure de toamnă
si o paranteză goală, ce îmi cade bunăoară,
cu cocoașa inversată
pe un stih nelăcuit!

 

Biblioteca de noapte

 

Agonizând între coperți si praful
unor umbre, pe albul de hârtie
inexpresiv tăcut, cuvântul de pe raftul
cu cărți de panoplie, devine o stihie
cu pasul ros si nevăzut,

si-atat de mare-i neuitarea uitărilor
in frac de vreme,
bibliotecarul singur geme de bătrânețe
prin volume,ce le-a citit demult si strânge
din titluri o lume ce apune,
ca prin fânețe, o ieslă de-mprumut! …

se lasă noaptea-n adăposturi sărace
ca pârgul unui lut aristocrat,
cu fața la estradă din biblioteca noastră
goală ies cucuvele-n pradă
cu capul strâmt si ochiul mic, pătrat,

si nu-i ureche să audă sau ochi să vadă
vreun păcat,
cuvintele se sting ursite în telefoane
parolate sau prin bordeluri infectate
de neiubire-n necitire, de spasmul amețit
in sine,
bibliotecarul aruncă la plecare gunoiul
unor umbre de hârtie și-un pic din
epilogul unui Shakespeare ponosit! …

 

Algoritm

 

piatră peste piatră
aer peste aer,
secundă într-un chihlimbar
nou început în cuibul fruntar,
drumuri lângă drumuri
alt praf, altă vatră,
agațatori pentru umbre în pod
pe praguri urme de rod,
vrăbii la apă, cai neumblați pe câmpuri
fregată,
potcoave în cer, fugă rostită,
mister în mister, efemeridă vândută
la fluturi străjeri,
binocluri pe aripi sub mantii de aur
poeți riguroși pe sub poante
de pluș,
tăceri ascuțite, armindeni în plug
bastarzi printre gemeni cu mame
prin Anzi,
rugăciuni în portrete de nimburi-fântână
pictori răzleți în pacea
din brumă,
ceas peste ceas, calendar ortodox
numire de gură-n mâncare
de post,
artefact în dorință, pogoane de fum
mere în vii si struguri în rai,
dimineți cu obladă pe umeri căzuți
un nou citostat, un nou bioritm,
refugii fantomă în borne
din crâng, mierle cântând în case
solare,
pustnic plângând în noi respirând
un vechi algoritm…

————————–

Simon JACK

Martie 2019

Foto: internet

Lasă un răspuns