Simion Felix MARȚIAN: Mulțumiri de toamnă

Cu vânturi ce cântă prin coame de cai

Și brume țipând sub copite,

Ne-nvăluie toamna, purtându-și pe strai

Odăjdii de-arămuri topite.

Pe cerul clipind tot mai rar siniliu

Își trage nezborul și plumbul,

Și reci adieri hohotind a pustiu

Sărută cu foșnet porumbul.

Lipsindu-i din scenă prea mulți cântăreți

Închide și ea stagiunea,

Lăsând croncănituri de negre tristeți

Să-și fâlfâie-n zbor pasiunea.

Acesta-i tabloul când pleoapele dor

De strânse ce sunt, de-ncordare,

Dar când se ridică al inimii stor

Vezi toamnă bogată și…soare.

Și-atunci înțelegi că orice anotimp

Își poart comoara în sine,

Divină-mpletire, imună la…timp,

De „bun”, de „frumos” și de „bine”.

Și cântecul lipsă pe-al toamnei album

Să-l scriem divinului Tată:
Cântând mulțumim pentru toamna de-acum,

Pe care ne-ai dat-o bogată!

Neunkirchen, 1 octombrie 2019