Simina PĂUN-MOISE: Tăceri răzvrătite

Tăceri răzvrătite

Nu ştiu ce-aş putea să mai spun,
Când tăcerea izbeşte puternic,
Piscul de piatră, ud de roua din zori.
Când stropii de apă prelinşi peste patimi,
Omoară în taină, întregul cuprins al cuvântului dor.
De-am viață, şi viața-i o artă,
De-am viață şi viața-i destin,
Din ochi îmi pică lacrimi de ceară!
Şi fundul de mare şi piscul de munte,
Sunt parte în cuprinsul învins.
„Nimicul”, ce platoşa-şi poartă semeț
Printre jertfa dreptății şi stiletul înfipt în rărunchi,
Omoară cuvintele tandre, suave, păgâne,
Când, cu mine, prin taine avide,
Încerci, căpăstru iubirii să-i pui.
De-i viața, destin şi artă
Jucată pe marile scene,
De-i viața jucată, la joc de noroc,
De este jucată în jocuri de iele,
Ai grijă, de poți, şi eu şi tu,
S-o jucăm la un loc!
Îti umple paharul, cu roua
Picată pe muntele meu!
Şi-n fărădelegea şi-n păcatul de sine
Ce mă apasă,
Îi cere-ndurare, de azi, unui diavol
Ridicat la rangul de zeu,
Şi roagă! Un suflet curat, zidească în mine!
De azi, rouă voi bea, de pe Munții Sion….
De azi, rouă voi bea, nu, din mulțime.
Şi spune-i că drumul Golgotei ucide,
Că-i plin de mulțimea de farisei…