Simina PĂUN-MOISE: Petală pe ochi

Petală pe ochi

Ochiul verzui al minții tale
A fost străpuns de o rază de soare .
Şi ochii tăi verzi
Erau dintr-o dată
Roşiatici, ca soarele la apus seara,
În vară.
Pe pleoapă purtai
Petală roşie de la o floare.
Nu ştiu de ce,
Dar credeam că ochiul te doare.

 

Am vrut mâna ciungă să o întind,
Pleoapa să ți-o ridic.
Dar cum să o întind?!
Că prin a ei durere nu mai simțeam nimic.

 

Piciorul, alene, cel şchiop,
Îl târam prin lanul de maci.
Voiam să-nțeleg
A cărui petală
O purtai pe acel ochi verzui-sângeriu.

 

Îti spun, am ştiut că petala este de mac !
Pentru că macul, tie, atunci ți-a fost drag.

 

Mâna o să mi-o cos
Să nu îmi mai fie ciungă.
Pucioru-l ridic
Să pot să alerg
Când rămân doar o umbră.

 

Îți deschid ochiul.
Petala ți l-a vindecat.
Să pui, în lan, înapoi ,
Petala din ochiul de drac.

——————————————

Simina PĂUN-MOISE

15 mai, 2018

Lasă un răspuns